Despărţire fără anestezie

Pompiliu Popescu nu mai este medicul naţionalei de fotbal. Este o dramă sau este mersul vieţii?

Comunicatul FRF privind încetarea colaborării cu doctorul Pompiliu Popescu este sec, ca orice comunicat. Veţi observa că în alte dăţi comunicatele aveau şi o tentă literară, ba câteodată exprimau chiar opinii. Răceala textului care anunţă că Pompiliu Popescu nu va mai fi medicul echipei naţionale după un sfert de secol poate fi citită în subtext ca o lipsă de recunoştinţă.

Comunicat sec
După 25 de ani în care a stat alături de cele mai valoroase generaţii ale fotbalului românesc şi a schimbat 9 selecţioneri, poate că Pompiliu Popescu merita ceva literatură. Nu o căutaţi însă în rândurile următoare, puţinul spirit liric pe care îl aveam s-a evaporat în zilele din urmă. Nu explic de ce, dar nu mă îndoiesc că se vor găsi mânuitori de tastatură mai simţitori, care îi vor dedica balade doctorului Pompiliu Popescu. Şi vor găsi încă un prilej să mai dea un şpiţ federaţiei. Altfel, un sport tot mai la modă, practicat de critici acerbi ai actualei echipe de la Casa Fotbalului şi nostalgici ai guvernării Naşului. Dar pierdem ideea. Adică personajul.

„Pompi”, om al unui sistem?
Dificil de spus dacă Pompiliu Popescu este cu adevărat un personaj pentru cititori. Pentru microbişti. Aşa m-au avertizat colegii la şedinţa de sumar când am anunţat subiectul articolului din pagina de comentarii. „Ce ştie lumea cine este Pompi Popescu?” Am înregistrat observaţia, dar nu am renunţat. Democraţia dintr-o redacţie este frumoasă în special pentru editorialişti, fiindcă ei scriu exact ce li se spune că nu trebuie să scrie şi sunt lăsaţi în plata Domnului. Dar a scrie câteva rânduri despre proaspăt fostul medic al naţionalei ar trebuie să intereseze. Mai ales acum, când se discută atât de mult despre medici. Despre sistemul medical. Era şi Pompiliu Popescu un om al acestui sistem care nu înseamnă doar grija pentru pacient? Aparent nu, fiindcă în afara colaborării cu FRF, dumnealui deţine o clinică particulară.

Despre medicamente
La echipa naţională ajung nu doar seturi de echipament sportiv, ci şi medicamente, stimulente de efort, produse nutritive. Toate acestea vin pe o anumită filieră comercială. Sau veneau. Demonizata federaţie, părăsită acum şi de apetitul literar, trece sub tăcere acest aspect. Dacă aş spune cu eleganţă, voi fi bănuit imediat de blat cu Burleanu şi compania. Există totuşi informaţii că FRF a realizat o economie de peste 100.000 de euro anul trecut, procurând medicamentele pe o filieră independentă. Aceleaşi medicamente pe care le procura şi înainte Pompiliu Popescu. Veţi privi poate în altă lumină voluntariatul cu care se fălea fostul doctor al naţionalei. Care, laolaltă cu echipa alături de care a lucrat, tocmai şi-a primit prima de calificare la Euro. 90.000 de euro. Conform contractului. Dar 90.000 de euro.

Rutina, inamicul parşiv
În general, oamenii nu ştiu când să se retragă. E o boală care ne atinge pe toţi. Nu ştim când să renunţăm pentru că nu ştim cât am îmbătrânit. Pompiliu Popescu este un om elegant, politicos, cumpătat, recomandat de toţi specialiştii ca bun meseriaş. Dar e posibil ca Pompiliu Popescu la 65 de ani să fi devenit nu doar mai experimentat, ci şi mai blazat. Nu-i exclus ca Pompiliu Popescu după un sfert de veac pe banca naţionalei să nu mai aibă aceleaşi reflexe profesionale ca la 40 de ani. Or fi fost în cantonamentele naţionalei şi nemulţumiri concrete ale unor jucători. Pe marginea unei medicaţii învechite sau legate de un anumit dezinteres în stabilirea meniului. Nu putem şti. Dar rutina loveşte fără să aleagă. Singuri, realizăm asta greu sau deloc.

Înţeleg că asistăm la o despărţire fără anestezie, deşi analgezicul era în geanta medicului. O operaţie pe viu. Să sperăm că şi pacienţii sunt tot aşa.