Să înceapă gălăgia!

Veţi fi surprinşi, dar nu vorbim despre ultimele etape ale play-off-ului ori despre dialogurile dintre Reghecampf şi Şumudică. Şi nu este nici pe departe un apel la violenţă

„Să înceapă gălăgia” este titlul piesei muzicale dedicate echipei naţionalei de fotbal la cererea unui lanţ de hipermarketuri. Până aici, totul în regulă. Compania  respectivă, partener oficial al „tricolorilor”, desfăşoară o serie de acţiuni promoţional-publicitare cu scopul de a atrage clienţi, adică potenţiali suporteri. Interes reciproc, avantaj material aşijderea, ceva reduceri de preţuri şi premii pentru fani, deci toată lumea mulţumită. Mai puţin muzica. Şi mai puţin textul. Aşa zisele versuri ale cântecelului.

Populară cu AC-DC la trezie!
S-o luăm pe rând. Mai întîi, muzica. Interpelat în pripă, un coleg de breaslă al autorilor cântecului cu pricina a observat că nu ne aflăm în faţa unei compoziţii unitare. Nicio problemă, ne-am zis cuprinşi de o bunătate coborâtă din muzica sferelor, nu o dată ăsta-i semnul avangardei, al unui reuşit amalgam de stiluri. Păcăleală, dragi melomani şi nerăbdători suporteri, ne aflăm în faţa unui ghiveci gătit şi cu morcov, şi cu papaya, şi cu leurdă, şi cu rodii. Piesa este promiţătoare la început prin vocea lui Mihai Pocorschi, ecou al imnului care a însoţit România la Mondialul italian din 1990.

După aceea vin la rând Anda Adam, VH2 şi What’s Up&Alina Eremia. Şi lucrurile se amestecă. Stilurile, vocile, tonalităţile. Etno, pop, house, hip-hop, başca un iz de manea adulmecat mai ales din frazarea solistelor. Iar la final „cununa”, un solo sprinţar de chitară, ceva care sună a motiv popular românesc interpretat de un Angus Young de la AC/DC în stare de trezie. Ceea ce doar pentru necunoscători ar fi ceva de bine.

Muşcă din limba română
Cuvintele cântecului, deci „versurile”, sunt mult sub calitatea îndoielnică a muzicii. Vizionar şi modest, „autorul”  şi-a păstrat anonimatul. A dat lumii câteva nestemate şi s-a ascuns! Citind „Asta-i pentru tricolori/, pentru titani,/Pentru oamenii ce vor să strige: Azi câştigăm!,/Pentru toţi băieţii de pe maidan/Care bat mingea ca s-ajungă căpitan/ Da, căpitan!” (nu căpitani?, că sunt mai mulţi) sau „Din adversar muşcăm, alergăm,/Dăm tot ce-avem pe teren, hai că mai vedem” (sâc!), începi să regreţi cuvintele pline de miez ale lui badea Victor Hexan, masorul-poet-rapsod care a compus şi el o baladă închinată vieţii pline de privaţiuni a fotbalistului.

Mai ales a fotbalistului tricolor. Am analizat la vremea respectivă textul şi muzica domnului Hexan şi, retrospectiv, mă gândesc că am fost poate prea aspru. Spre deosebire de „Să înceapă gălăgia”, acolo în doina compusă de tămăduitorul muşchilor tricolori era un dramatism, era creată o antiteză. „Nu da, Doamne, nimănui, viaţa fotbalistului…Oricât de bine ar juca, tot vorbeşte lumea rea”, observa creatorul cu fior artistic. Ei, da!

Capodopera urmează!
„Lumea rea” observă că naţionala de fotbal este un spaţiu pavat cu bune intenţii şi poluat cu muzică proastă. Care nu vine nici de la Satana, nici de la acoliţii lui. Mi se va atrage atenţia că „Să înceapă gălăgia” este un cântec oarecare, parte a unei campanii publicitare. Şi că sunt(em) cârcotaş(i) şi că melodia pusă la staţia stadionului nu sună rău. Înţeleg că adevărata capodoperă urmează, adică imnul oficial care va însoţi naţionala României la Euro. Mă gândesc cu teamă la momentul lansării. E bine că ne apărăm de terorişti, nu ar fi rău deloc să ne ferim şi de muzica proastă. Iar în final o mică revelaţie. Cântecelul pe care l-am tot criticat s-ar putea să reprezinte într-un mod subtil jocul naţionalei noastre. Ştiţi cum se suprapun muzica şi versurile peste nişte imagini din preliminarii?