Râsul lui Chipciu

În pericol să piardă turneul final Euro 2016 din cauza unei lipse prelungite de formă, mijlocaşul stelist nu şi-a pierdut umorul. Bravo lui!

Alexandru Chipciu râde de iniţiativa dinamoviştilor, care au chemat foste şi actuale glorii să ajute la vânzarea biletelor pentru derby. Se spune că râsul este sănătos, deci hlizindu-se pe seama adversarilor de duminică seara Chipciu face o terapie potrivită. Se mai spune şi că râsul îngraşă. Asta nu l-ar ajuta pe mijlocaşul ofensiv. Dar cât poate creşte ţesutul adipos o ironie aruncată între două chicoteli? Se mai spune în popor că „râzi ca prostul” sau că „râzi de ce îţi aduci aminte”, dar aici nu este cazul. Chipciu este un om inteligent, nu o dată polemic şi uneori chiar obraznic. Mai bine aşa decât unul cald în gură, care recită nişte vorbe de lemn!

Dispreţul faţă de marketing
Problema este alta. Chipciu ia în bătaie de joc marketingul dinamovist fiindcă trăieşte la un club care vreme de ani şi ani a ignorat noţiunea de marketing. Acelaşi club a dispreţuit constant relaţia cu gloriile clubului. Asta a însămânţat printre altele credinciosul din Pipera, ideea că orice nu e litanie vine de la Scaraoţchi. Şi porunca sfântă că doar prezentul e demn de a fi celebrat, pe când trecutul e o chestie incomodă, care pretinde recunoştinţă. De aceea i se pare lui Chipciu o metodă puerilă de a câştiga interesul fanilor aceea de a-i pune pe Florentin şi pe Patrick Petre sau pe handbaliştii de la CS Dinamo să distribuie tichete.

Ingratitudinea
Ar mai fi ceva de spus legat de intermezzo-ul ilarităţii domnului Chipciu. Când a ales, ca un om liber, să semneze cu Steaua, era, moral vorbind, jucătorul lui Dinamo. Fusese crescut la o şcoală afiliată clubului din Ştefan cel Mare. Promisese ca un gentleman că va veni să joace la Dinamo. S-a sucit şi îmi închipui că pentru nişte bani în plus. Normal, s-a gândit la viitorul familiei, aşa ne spun fotbaliştii când fac alegerile. Trădare? Nu aş numi-o aşa, dar putem discuta despre o formă de ingratitudine. Gratitudinea ar fi să mai lase miştourile şi să se concentreze pe joc.

Fluierat şi ironizat de ai lui
Ajungem astfel şi la fotbalul propriu-zis, meseria lui Alexandru Chipciu. Ilie Dumitrescu, un om care pricepe la nivel de reglaj fin fotbalul, spune că Alexandru (nu „Alex”, am înţeles că băieţii vor să nu mai apelăm la diminutivele prenumelor. Şi au dreptate, ce atâta alint?) joacă bine, doar că nu are realizări. A se citi finalizări fericite, adică goluri. Este un mod pozitiv de a privi fenomenul acesta al lui Ilie Dumitrescu. Tribuna, mai puţin sensibilă la profunzimi statistice, vrea însă altceva. Pase precise, driblinguri urmate de pase reuşite, şuturi pe poartă, nu la poartă. Dovadă fluierăturile care l-au însoţit pe Chipciu în ultima vreme. Apostrofări şi râsete pornite nu neapărat dinspre galeriile adverse, ci mai degrabă din partea suporterilor stelişti. Nicio noutate. Nimeni nu este absolvit de hohotul de râs al tribunei, aţi văzut că i s-a întâmplat şi lui Cristiano Ronaldo la Wolfsburg, când a şutat şi a căzut în fund. Important este să te tratezi. Ca să te tratezi e nevoie să înţelegi. Să te linişteşti, să nu mai vezi în fiecare adversar un toreador care te enervează fluturându-ţi muleta. Roşie!

Să aşteptăm replica fotbalistică a lui Chipciu. Cealaltă, verbală, va veni oricum. Direct sau prin intermediari. Derbyul Steaua-Dinamo este cel mai nimerit prilej pentru o prestaţie consistentă, care să îl împace cu suporterii, cu fotbalul şi cu sine. Dacă prin absurd va citi acest articol şi, tot aşa, prin absurd se va simţi lezat sau poate ambiţionat, Doamne-ajută!, îl rog să nu îmi dedice golul sau golurile pe care le va marca. Nu poartă noroc, să îl întrebe pe Marius Niculae!