Protest pentru ziarişti şi trădători de ţară

Am adus un deserviciu patriei dezvăluind că am făcut două schimbări pe fals la un meci amical al naţionalei?

Lucrurile trebuie spuse la un moment dat. Cu orice risc. Lucrez la un ziar condus de trădători de ţară. Muncesc alături de nişte oameni care în numele respectului pentru meseria de jurnalist şi pentru căutarea unui adevăr care nu serveşte nimănui analizează documente accesibile oricui, scormonesc în arhive ca nişte hârciogi, pun urechea la surse ca nişte babe curioase, aleargă de la o instituţie a statului la alta în căutare de alte informaţii şi despică firul în patru cu o plăcere perversă. Şi ca să ce? Ca într-un final să distrugă lucruri sfinte pentru români. Echipa naţională de fotbal este ultima victimă. Ultima în sens cronologic, nu ultima în general. Nu vreţi să ştiţi ce urmează!

Ce mai bombă!

Colegii mei, de care de asemenea mă dezic categoric, au acceptat jocul murdar al celor care impun linia editorială a ziarului care este, auziţi aici!, relatarea adevărului şi a faptelor. Nu doar atât, şi-au însuşit cu o naturaleţe suspectă ştiinţa de a veni în întâmpinarea dorinţelor şefilor. Ei sunt cei care şlefuiesc răul brut până când mizeria iese la suprafaţă în toată hidoşenia. Altfel, cei câţiva care avem totuşi alte valori, tăcem şi ţinem capul în pământ. Până se mai sting ecourile acestei ultime „bombe”, ale acestei aşa-zise dezvăluiri despre un amical cu Belgia al echipei naţionale de fotbal a României, când nea Piţi a apelat la 8 schimbări, nu la 6 câte erau permise de regulament. Ăsta e subiectul, pricepeţi? Să te tăvăleşti de râs!
„Colegii” nu s-au lăsat însă, au sesizat (turnat la) FIFA. Care FIFA care nu avea nicio treabă cu un meci amical disputat în 2012, dar pusă în faţa faptului împlinit a trebui să anuleze partida cu pricina din palmares. De aici s-a pornit avalanşa: tricolori cu palmares ciuntit, recorduri invalidate, statistici date peste cap. Peste toate, o frumoasă victorie tricoloră aruncată la gunoi în numele acelui concept toxic numit adevăr. Ruşine! De o mie de ori ruşine!

Patriotismul tumoral

Lucrurile trebuie spuse. Dar nu aşa. Ce aţi citit până acum este fals pamflet. Trist este că unii dintre cei care ne citesc chiar sunt animaţi de indignarea pe care am mimat-o eu. Nu foarte mulţi însă. Statistica rece spune că în realitate numărul lor este mult mai mic decât dau senzaţia prin agresivitatea limbajului. Dar adepţii acestui patriotism tumoral există şi au voce. Mai tineri sau mai vârstnici, cu mai mulţi sau mai puţini ani de şcoală. Primitivismul gândirii nu ţine de nivelul educaţiei, ci de un set de valori mai greu accesibil.

Nicolae Munteanu, un ziarist

Întâmplarea a făcut ca Nicolae Munteanu, veteran al presei scrise şi al radioului românesc, să moară în ziua când subiectul falsului legat de echipa naţională era gata să intre în pagină. O legătură tulburătoare prin mesajul ei. Vă explic şi de ce. Nea Nicu Munteanu era ceea ce se cheamă un trădător. Un duşman de ţară, după toate brevetele securităţii române din principiile căreia îmi dau seama se adapă şi astăzi destui. Nicolae Munteanu, ca şi Neculai Constantin Munteanu, lucrase vreme de decenii la Europa Liberă. Pentru o serie de compatrioţi, el era un agent al capitaliştilor în general şi al imperialismului american în particular. Chit că nea Nicu Munteanu prezenta ştirile sportive. Cu pasiune, cu vervă, cu amănunte picante, incomode şi semnificative din viaţa marilor noştri sportivi, de la Nadia până la Ilie Năstase sau Gică Hagi.

Hitler, telemeaua şi spontaneitatea

L-am cunoscut pe Nicolae Munteanu la Munchen, acolo unde trăia. Se întâmpla în timpul Mondialului din 2006. Nea Nicu mi-a povestit cu aerul cel mai firesc din lume cum erau vânaţi angajaţii Europei Libere de securiştii trimişi în Occident de regimul de la Bucureşti. Mi-a dezvăluit care era berăria unde îşi ţinea primele discursuri Adolf Hitler, după ce dădusem greş cu localnicii care se făceau că nu pricep ce vreau. Am realizat împreună cu Nicolae Munteanu un reportaj pe vestigiile fostului sediu al Europei Libere, i-am păşit în casă, acolo unde am mâncat împreună brânză telemea şi măsline negre cumpărate de la un magazin ţinut de turci. Păstrez memoria unui om care nu trăia din amintiri deşi trecuse de 80 de ani. Era politicos, inteligent, spontan, vesel, prezent în dialog, la curent cu tot ce mişca în sport şi în politică. În lume. Era ziarist din cap până-n picioare. Trăsăturile specifice ale unui trădător de ţară.

Foto: Mesajele suporterilor rămân mereu actuale. Și utopice. În 2012, la ora meciului cu Belgia, Nașu’ era bine mersi în funcţie. Acum e doar bine mersi (Fotograf: Raed Krishan)