Născut pe 7 mai

Nicuşor Stanciu poate fi alternativa la prelucrătorii prin aşchiere promovaţi de selecţioner

Probabil că Viorel Hizo s-a grăbit atunci când a spus „Ce să fac cu piticul ăsta?”. Nu probabil, sigur. Şi sigur nu este nici primul, nici ultimul antrenor care greşeşte în privinţa unui tânăr promiţător. Dar a pretinde talie unui jucător nu este fundamental greşit într-un fotbal care a făcut plecăciune mereu în faţa mingicarilor, considerându-i pe flăcăii înalţi doar aluat pentru postul de fundaş. Sau de portar.

Decarul nu a dispărut
Între timp, Nicuşor Stanciu, despre el era vorba în propoziţia lui nea Viorel, a crescut semnificativ fără să adauge centimetri înălţimii de 1,70 metri. Lipsa de talie poate fi compensată prin abilitate tehnică, o solidă pregătire fizică, inteligenţă în criză de timp, intuiţie, prezenţă constantă în joc şi curaj. În jocul modern este loc pentru toată lumea, iar media de înălţime a Barcelonei rămâne alternativa inatacabilă la fotbalul atletic, de esenţă anglo-saxonă. Sigur că Nicuşor Stanciu mai are până să ajungă un fel de Xavi sau de Iniesta. Dar sunt semne că, după foarte mult timp, în fotbalul nostru a crescut un număr 10. Exact când tot soiul de teoreticieni ai celui mai accesibil sport de pe planetă încearcă să ne convingă de dispariţia ideii de număr 10, de conducător de joc, sarcini preluate, chipurile, de alţi mijlocaşi, pe rând. Ca şi cum la vârful unei corporaţii ajung prin rotaţie şi secretarele, şi portarii.

A cui a fost vina?
Nicuşor Stanciu împlineşte 23 de ani pe 7 mai. O fi şi ăsta un semn. Cel mai bun jucător contemporan al Stelei s-a născut în data finalei de la Sevilla, dar fix cu 7 ani mai târziu. Boloni avea pe atunci 33 de ani, Duckadam, 27, iar Gabi Balint, 23, vârsta de acum a lui Nicuşor. Nu aş merge pe ideea de predestinare în cazul lui Stanciu, cred că mai interesant ar fi să înţelegem de ce i-au trebuit doi ani de incubaţie unui fotbalist talentat să ajungă la nivelul de astăzi. Să fi fost doar vina lui? Să fi fost doar tentaţiile Bucureştiului, decretate suspectele principale în astfel de situaţii? Sau poartă şi domnii antrenori o responsabilitate? Că întotdeauna este mai uşor să susţii inadaptarea şi inadecvarea fotbalistulu. Şi să ceri patronului să-ţi cumpere ceva de-a gata, nu ceva să croieşti tu.

Spectacol şi calitate statistică
Sezonul 2015-2016 l-a consacrat pe Stanciu drept cel mai influent om al formaţiei campioane. Nicuşor are deja 10 goluri înscrise şi 6 pase decisive din 22 de apariţii în campionat. Amănunt important, majoritatea realizărilor lui sunt urmarea unor execuţii spectaculoase şi pretenţioase. Împotriva Astrei a reuşit 7 driblinguri, tot atât cât au împreună Teixeira şi Boldrin, şi mai mult decât au la un loc coechipierii Chipciu, Adi Popa şi Gabi Enache. Să observăm că de data asta cifrele agenţiilor de monitorizare se suprapun fericit cu impresia pe care o ai ca simplu spectator. Stanciu este un jucător eficient şi plăcut ochiului amator de fotbal spectaculos, sătul de truditori în salopetă care strălucesc prin pase de cîţiva metri în lateral sau înapoi.

Nea Puiu, nu citi!
Cu speranţa că Anghel Iordănescu are treburi mai importante decât să citească acest articol, îmi permit să afirm, ca simplu exerciţiu între noi, microbiştii, că naţionala României are mare nevoie de Nicuşor Stanciu aşa cum arată el acum. Mai mare decât de fiţele lui Maxim, să zicem. Să nu ne ferim să aplaudăm creşterea unui fotbalist, descurajaţi de îndemnurile ipocrite ale „specialiştilor” – voi îi stricaţi că îi lăudaţi prea devreme, din cauza voastră le cresc corniţele! E suficient să ne bucurăm, fără a ne antologa opera cu articole de genul „V-am spus eu”, chiar dacă am spus-o. Putem spera în schimb la o seară de iunie, cu Stade de France descoperind un tânăr fotbalist român care ştie să paseze şi spre poarta adversă.