Marc, noaptea bunului simţ

Accidentarea lui Marica a născut o declaraţie monstruoasă. Cum se numesc cei care fac aceste declaraţii?

Nu există coincidenţe neutre. Coincidenţele pot fi doar fericite sau triste. Marica s-a accidentat grav la primul lui derby Dinamo-Steaua. Aceasta este o coincidenţă tristă. Primul derby al lui Marica dintr-o carieră începută  în 2001 în tricoul lui Dinamo, pe cînd avea doar 16 ani şi muşchii mai elastici. Acum are 30, genunchii îi poartă cicatricile operaţiilor  şi joacă pentru Steaua. Lui Andrei Marc de la Dinamo i se pare că accidentarea adversarului ar fi pedeapsă divină. Aşa ne-a lăsat să credem atunci când s-a uitat profetic spre cer, după ce a spus că nu îi pare rău pentru accidentarea lui Marica. Atunci când se cuplează cu prostia şi cu răutatea, sinceritatea nu valorează doi bani.

De la Leo la Andrei
Şi dacă Messi s-ar certa cu un jucător de Liga a 2-a, nu înseamnă că Messi ar avea neapărat dreptate. Nu întotdeauna dreptatea aparţine din oficiu celui celebru. Nu neapărat este de partea celui mai puternic, mai bogat, mai talentat, mai frumos, dragă Helmuth. Şi ştiu că mă înţelegi. Greşeala lui Marc nu a fost că se contrase verbal cu Marica şi că a răspuns ironiilor acestuia. Cât timp nu le ies enormităţi pe gură, oamenii au dreptul la păreri. Sănătatea mentală presupune să spui ce gândeşti. Dar Marc a intrat într-un ofsaid cât casa când a vrut să fie cinic, iar spusele lui au căpătat un aer clinic. Putea să tacă, şi-ar fi făcut un serviciu. Nu trebuia să mintă, să fie ipocrit, dar cavalereşte nu e frumos să te bucuri de rău altuia. Apropo. Întrebaţi-i pe dragii noştri fotbalişti ce semnificaţie are noţiunea de  cavalerism pentru ei. Şi ne vom minuna împreună.

Cavalerii obrăzniciei
Cavalerismul i-a lăsat loc tupeului, normal că trebuia pus ceva în loc. În acest punct îşi dau mâna „băieţii”. În materie de tupeu. Aici ating ei coeficienţi impresionanţi, greu de măsurat de sistemele autorizate. Andrei Marc, Steliano Filip, Alex Chipciu. Băieţi cu foarte mult tupeu, dezinhibaţi. Obraznici mai pe româneşte. Cu cât joacă mai prost, cu atât au gura mai mare. Cu cât execuţiile le sunt mai strâmbe şi mai dizgraţioase, cu atât enormităţile debitate curg în şuvoi. Nu întâmplător, au mentori calificaţi. Modele. Colegii cu state vechi în ale retoricii de crâşmă, vezi Tamaş. Conducătorii de club, antrenorii. Veninul de acolo pleacă. Din lojele populate de figuri dubioase, de pe băncile care respiră resentiment. Aţi priceput ieşirea lui Rednic la declaraţiile de după meci? Dar recitalul lui Reghecampf la matinalul de la Digi? În loc să-i preocupe bruma aceea de meserie pe care o buchisesc aproape de fiecare dată când intră pe teren, pe dânşii îi omoară grija de a afla care cu cine ţine. Greu să le explici că lumea se mai împarte şi în altceva decât în stelişti şi dinamovişti.

S-ar putea ca accidentarea lui Marica să fie capătul unui drum. Încercarea lui disperată de a reveni se loveşte de refuzul organismului. Ciprian nu are nevoie nici de bocitoare plătite, nici de duşmani de mucava, ca Andrei Marc. Nici de vrăjitoare sârboaice. Are nevoie de luciditate. De sinceritate, de puterea de a accepta evidenţa. Vi se pare că este înconjurat măcar de o parte din toate noţiunile astea atât de abstracte?