Al 16-lea

Ilie Balaci vorbeşte în surdină despre un episod de acum 32 de ani. O poveste cît un coşmar

Încă o poveste tulbure din vremea cînd aveam fotbalişti cu nume, nu jucători cu legitimaţie de fotbalişti. Colegii mei care se ocupă de ancheta Gazetei „Superlativele anului” au descoperit ceva foarte interesant. Aceasta este o descoperire care nu va schimba nici clima planetei, nici ordinea mondială. Dar aduce puţină lumină într-o afacere care încă miroase a complot. Recapitulînd ierarhiile anilor pe care tocmai i-am evocat, ceva a sărit în ochi. Ceva îngropat în cenuşa uitării. Ilie Balaci a ocupat locul 16 în ancheta ziarului Sportul în anul 1983, cîştigător fiind atunci Loţi Boloni. Pentru a înţelege dimensiunea anomaliei trebuie să dăm timpul înapoi şi să explicăm cine era atunci Ilie Balaci.

Nu faptul că Boloni a cîştigat titlul de cel mai bun fotbalist român al anului în 1983 a şocat, cît plasarea absolut modestă a celui care fusese laureatul ediţiilor precedente, 1981 şi 1982. Ce se întîmplase cu Ilie Balaci în acel an de pomină 1983, ca el să cadă de pe prima poziţie tocmai pe 16? Ieşise vicecampion al României cu Universitatea Craiova. Dar mai ales fusese printre cei mai buni oameni de pe teren la victoria istorică a României împotriva Italiei de pe „23 August”. Contribuise şi la succesul împotriva Suediei, la Stockholm, înscrisese în semifinala de pomină a Cupei UEFA contra Benficăi, se jucase cu Tresor, fundaşul legendar al lui Bordeaux şi al naţionalei Franţei, atunci cînd girondinii fuseseră eliminaţi de olteni din aceeaşi Cupă UEFA.

1983 nu era doar anul cînd Ilie Balaci fusese „uitat” în ancheta ziarului Sportul. Era şi anul cînd suferea o accidentare urîtă, care avea să-i compromită cariera. Avea 27 de ani. Din ce cauză ieşise însă doar al 16-lea? Se vorbeşte despre un conflict cu Mircea Lucescu, selecţionerul naţionalei pe atunci, la pauza unui meci amical în Franţa, contra brazilienilor de la Botafogo. Lucescu l-ar fi acuzat că vrea să iasă în evidenţă şi că nu pasează, „Minunea Blondă” reacţionase nervos, mai nervos decît normal, îmbrîncindu-şi antrenorul, susţin oameni din sistem la adăpostul anonimatului.

Lucescu nu a uitat afrontul şi mai departe curg speculaţiile. Că s-a folosit de prietenia cu Ioan Chirilă pentru a influenţa opţiunile ziariştilor. Cert este că marea şi minunata familie a fotbalului românesc s-a dezis instantaneu de Balaci. Că nu l-au votat Dinamo şi Steaua, mai treacă meargă, dar Ilie a fost boicotat chiar de oltenaşii lui. Aşa că în opţiunile propriului antrenor, Tică Oţet, şi ale conductorului clubului craiovean, Cornel Stroe, Balaci nu figura nici măcar printre primii 5 laureaţi.

Dobrin nu a jucat în Mexic în 1970 fiindcă Angelo Niculescu l-a considerat neserios şi element perturbator, în contradicţie cu idealurile partidului comunist, far călăuzitor. A spus-o aproape textual în urmă cu cîţiva ani. Balaci a fost trecut la index fiindcă Lucescu, un fost elev de-ai lui Angelo, s-ar fi răzbunat, după ce îi reproşase aceeaşi neseriozitate. Totuşi, ceva nu se leagă. Acelaşi Lucescu a fost omul care a încercat relansarea carierei lui Balaci, pe care îl transfera la Dinamo în 1986. Putea fi doar un reflex al mustrărilor de conştiinţă? Sau o perversitate care friza diabolicul?

Ilie Balaci vorbeşte cu reţinere despre episod. Asta este mai dureros decît nedreptatea pe care a suferit-o. Aceasta este morala poveştii. După 32 de ani, oamenii din fotbal păstrează tăcerea sau vorbesc numai la adăpostul anonimatului asigurat de ziarişti. Bine aţi venit în minunata lume a fotbalului românesc, unde miroase mai rău decît într-o fabrică de brînză Camembert!