Hagi sau Rednic?

Nu punem bine întrebarea. Nici nu este o întrebare. Hagi şi Rednic au ceva de spus în fotbal. Altceva decît banalităţi

Lumea fotbalului, civilizată, sensibilă, sinceră şi pudică, începe să fie oripilată de dialogul la distanţă dintre Hagi şi Mircea Rednic. O reacţie naturală. Dacă nu ştiaţi, oamenii care lucrează „în fenomen” practică un cod al onoarei care nu este eclipsat poate decît de nivelul academic al discuţiilor. De francheţea afirmaţiilor, care nu ascund niciodată alte gînduri în afara celor enunţate la flash-interviuri sau la conferinţele de presă.

Bunăoară Ţiţi Dumitriu. Atunci cînd antrenorul cu licenţă Pro apare şi-i pune pe umeri întreaga responsabilitate lui Nicolae Dică, nu-i spune în subtext „Duuu-te Dică, duuu-te”. Nici că el, Dumitriu, tehnician cu experienţă, este acolo doar ca să-i păzească pepenii mai mult albaştri decît roşii ai lui Gigi Becali. Alt exemplu. Narcis Răducan, tînăr şi versatil conducător de club. Cînd afirmă Narcis: „Sigur că ne preocupă tot timpul Steaua, dar am făcut paşi importanţi la Tîrgu-Jiu şi o acţiune frumoasă înseamnă să fie şi finalizată”, nu înţelegi nici că Edi Iordănescu pleacă la Steaua din iarnă, nici că nu pleacă, nici că între Pandurii şi Steaua funcţionează mai mult relaţia de prietenie, nici că de-acum încolo concurenţa şterge amiciţia. Eşti lăsat în coadă de peşte.

Rednic şi Hagi au comis greşeala de a fi neechivoci. De-aia s-au inflamat breslaşii fotbalului. Pînă să îşi trimită mesaje urzicate, cei doi vorbeau oricum mai puţin despre forţa grupului, disciplină tactică şi alte locuri băltit-plictisitoare ale profesiei lor. Prezenţe vii, nu nişte roboţi în trening, Rednic şi Hagi şi-au transmis mereu crezul fotbalistic. Cu implicarea şi plăcerea de a lucra într-o meserie care poate fi şi rutină, dar şi căutare.

Rednic şi Hagi sînt oameni diferiţi, crescuţi la şcoli rivale. Deci rivali ireductibili. Astfel, tăvălugul declaraţiilor s-a rostogolit cu viteză. Observaţiei antrenorului dinamovist că Viitorul este beneficiara multor penalty-uri i-a urmat replica lui Hagi, care a precizat apăsat că Viitorul combină atît de bine încît provoacă fundaşii adverşi să greşească. De unde răspunsul ironic-tematic al lui Rednic, „da, Viitorul combină şi se combină”, apoi răbufnirea lui Hagi, care i-a bătut obrazul şi i-a reîmprospătat memoria adversarului din Ştefan cel Mare, învins cu 5-1 de formaţia rezidentă la Ovidiu. Porecla cealaltă a „Puriului”, „Strîmbu'”, a ieşit şi ea la înaintare în cuvîntarea „Regelui”. Intervenţie amendată la scurt timp de Rednic, care a identificat în fostul decar al naţionalei un posibil „duşman al limbii române”.

S-a ajuns prea departe? Ce înseamnă prea departe? Şi cine trasează graniţele dialogului civilizat? Un conclav al înţelepţilor? Pe care unde-l găsim? Culmea, spre stupefacţia unei părţi importante a publicului, presa nici nu a alimentat în vreun fel disputa dintre Hagi şi Rednic. S-a limitat a fi vehicul. Şi apar alte întrebări. Cînd se vor opri? E problema lor? E doar a lor? Da, e doar a lor, în măsura în care nu vor să pară doi copii proşti sau două precupeţe care îşi laudă zarzavatul. Şi se vor opri, ştiu cînd să pună frînă. Rednic a făcut deja primul pas: „Regret foarte mult ce am spus”. Mă îndoiesc că Hagi va proceda altfel.

Romanele Silvinei Ocampo, o celebră scriitoare argentiniană recent tradusă şi la noi, nu au final. Se termină pur şi simplu fără o concluzie. Ca viaţa. În locul unei concluzii, vă propun altceva. O poză de acum 30 şi ceva de ani, în care Rednic, Hagi şi Mateuţ, în ţinută lejeră de oraş, cu pantofiori decupaţi şi şoseţele albe, săreau peste garduri pe o pistă de atletism. Rednic şi Hagi continuă să alerge.