„Sataniştii”
Se induce ideea că oamenii care au murit în clubul Colectiv şi-au căutat-o cumva. Mai mult, că erau luaţi în stăpînire de forţele Răului

Se discută pe la colţuri, deocamdată cu voce joasă. Inclusiv nişte preoţi cu iniţiativă privată şi-au psalmodiat poziţia, lansînd deja săgeţile sfinţite ale făţărniciei. Vorbesc, şoptesc. Îi auzi. Erau tineri, păcat de ei, Dumnezeu să-i odihnească pe cei care nu mai sînt şi să le dea zile celor care sînt răniţi, dar nu erau neprihăniţi. Iar cei care nu erau păcătoşi cu acte începuseră să fie corupţi. Se aflau în perioada de iniţiere. Sufletele urmau să le fie luate în stăpînire de Rău. Păi, ştiţi ce muzică ascultau ei, acolo, în club? Ce horcăituri, ce grohăituri şi ce mugete venite din fundul iadului? Ştiaţi că practicau ritualuri satanice, cum ar fi scuturatul capului înainte şi înapoi? Şi că fetele erau vopsite pe faţă şi că multe aveau părul roşu? Iar băieţii, pletoşi şi bărboşi, îmbrăcaţi şi ei, şi ele în tricouri negre cu inscripţii care mai de care mai ciudate.
Nu este nici locul şi cu atît mai puţin momentul unei puneri în temă despre rock-ul gothic. Ori symphonic metal, symphonic black metal, power metal, death/doom. Nume de trupe ca My Dying Bride, Paradise Lost, Lacuna Coil, Amorphis, chiar Epica, Within Temptation, Nightwish sau Anathema sînt exponente ale genurilor enumerate. Există însă un public semnificativ al acestor trupe recrutat din oameni tineri şi foarte tineri. Dar nu numai.
Pe destui îi cunosc. I-am văzut şi am stat de vorbă cu ei la multe concerte. I-am întîlnit la festivalul Artamania la Sibiu, în clubul Silver Church în Bucureşti. Sînt persoane sensibile, oameni care au note bune la şcoală şi sînt apreciaţi acolo unde muncesc. Sînt oameni tineri care cred în Dumnezeu şi care merg la biserică mai des şi mai discret decît cei care îi judecă acum şi le împart certificate de satanişti. Aceşti tineri şi mai puţin tineri au doar vina că ascultă o altfel de muzică decît majoritatea. Nici mai bună, nici mai rea. Altfel. Angoasantă, mai dură, mai zgomotoasă, mă rog, cel puţin la prima vedere. Nu intrăm în detalii despre calitatea acestei muzici, deşi în alt timp, mai puţin trist, poate ar merita.
Am fost printre aceşti tineri nu o dată. Sînt oameni sinceri, veseli, inteligenţi, curaţi. Sînt oameni. Am multe concerte la activ cu ei, inclusiv în cluburi de genul Colectiv. Nu ştiu dacă sînt pur şi simplu unul de-ai lor, dar nu m-ar deranja să fiu asimilat astfel. Am tricouri negre pe care scrie „Porcupine Tree” sau „Dream Theater”. Dacă asta mă califică drept satanist în ochii inchiziţiei conduse de Gigi Becali din Pipera cea sfîntă, atunci nu mai este nimic de făcut.