Un meci de fotbal
Arsenal-Bayern 2-0 a povestit despre spectacol, despre luptă dreaptă. Şi era cu un balon rotund!
Cum este corect? Arsenal Londra a bătut-o pe Bayern Munchen sau Arsene Wenger l-a învins pe Pep Guardiola? Oricare ar fi răspunsul corect, acesta vine din fotbal, o disciplină sportivă care nu îşi trăieşte cea mai fericită perioadă din istoria seculară. Au avut grijă de asta taica Sepp şi monsieur Michel, administratorii la vîrf, cetăţeni planetari care, ajunşi acolo, s-au comportat precum Vodă prin loboda miliardelor produse de sportul cel mai popular al planetei. Încă. În plus, vecinătatea geografică şi temporală cu Mondialul de rugby accentuează senzaţia de criză morală pe care o traversează drăguţul nostru joc cu mingea rotundă.
Meciul de pe Emirates a început cu un protest al suporterilor bavarezi, îndreptat împotriva preţului prohibitiv al biletelor. Aceştia au lăsat 300 de scaune libere preţ de 5 minute, iar în momentul în care au intrat în arenă au fost aplaudaţi de susţinătorii lui Arsenal. Să te ţii cînd fraternizează englezii cu nemţii! Oaspeţii nu s-au limitat la absenţa pasageră din tribune. Ei au desfăşurat un banner pe care se puteau citi următoarele: „64 de pounds un bilet, însă fără fani fotbalul nu valorează nici un penny”. De menţionat că fanii lui Bayern nu sînt nici pe departe săracii Europei. Tocmai de aici credibilitatea gestului lor.
Ne întoarcem la întrebarea iniţială şi ajungem la meciul Arsenal-Bayern, cîştigat de londonezi cu 2-0. Partida a fost ceea ce se cheamă o bună pledoarie pentru fotbal. Pentru fotbalul-spectacol. Două echipe croite să joace, nu să aştepte greşeala adversarului. Arsenal, opera de două decenii a unui vizonar căzut în obsesia schimbării, Arsene Wenger. Arsenal, un fel de Sagrada Familia, edificiu destinat să străpungă cerul, catedrală în perpetuă construcţie, niciodată terminată. Wenger, un Gaudi atins cînd de geniu, cînd de mize mărunte. Dincolo, Bayernul lui Guardiola. O fostă maşină blindată inexpugnabilă, pe care şefii clubului au visat-o să fie şi regina salonului auto Champions League. Guardiola, ilustrul profesor al şcolii de pase catalane.
Pe teren, doi portari excepţionali, Petr Cech şi Manuel Neuer. Alaba contra Koscielny, Coquelin şi Santi Cazorla împotriva lui Xabi Alonso şi Vidal, Alexis Sanchez şi Mesut Ozil versus Thiago Alcantara şi Douglas Costa. Theo Walcott contra Robert Lewandowski. Nume grele, mai grele în dreptul lui Bayern, de unde şi presupusa superioritate bavareză. Curajul lui Arsenal a cîntărit mai mult decît prudenţa consistentă a lui Bayern. Nebunia lui Wenger a învins tactica filigranată a lui Guardiola. Meciul a fost frumos, a avut faze de poartă şi toată lumea a înţeles ce se întîmpla acolo. A fost şi o surpriză, fiindcă puţini mizau pe victoria lui Arsenal.
Peste toate, mi se pare că întîlnirea de pe Emirates a transmis şi un mesaj celor care s-au grăbit, zilele din urmă, să renege fotbalul şi să-l considere ruda mai prost crescută a nobilului rugby, la care mulţi privesc extaziaţi, deşi doar cîţiva înţeleg tîlcul întîmplărilor de acolo, iar al unor decizii de arbitraj nici atîţia. Ştiu că sînt şi oameni care chiar iubesc rugbyul şi îi înţeleg filosofia. Îi admir. Mai ştiu că sînt şi oportunişti, şi calofili printre ei, cărora le pute fotbalul fiindcă nu răspunde nobilelor aspiraţii despre lume ale dumnealor. Cum nimeni nu-i irecuperabil, iar eu s-ar putea să mă înşel, îi sfătuiesc totuşi să se mai gîndească înainte de a ne trimite la coada vacii pe noi, ăştia care suspinăm (şi) la vederea unui balon rotund.