Numerele vorbesc, dar nu cîntă
Ocupăm locuri modeste în statistica oficială a preliminariilor. Matematica ne confirmă impresiile

Statistica publicată de UEFA… Nu, nu aşa, am început rău. Cine citeşte un articol despre statistică? De la primele cifre pe care le aşterni din tastatură simţi cum îţi fug cititorii. Sau poate că nu, poate că publicul nostru, ţintă sau vînător, are nevoie şi de lucruri concrete, nu doar de păreri inevitabil subiective. Pe bune! Aşadar, încercăm din nou. Statistica oficială publicată de UEFA la finalul preliminariilor pentru Euro 2016 ne oferă imaginea exactă a echipei României. Dincolo de rumori, umori şi umor, chiar involuntar uneori. Nu este un tablou reconfortant. Dimpotrivă.
Pe cînd era doar colegul şi prietenul meu, nu şi consilierul lui Răzvan Burleanu, Andrei Vochin îmi spunea aşa: „Atunci cînd ai o dispută cu un om din fotbal, antrenor, jucător sau oficial, arată-i statistica. Dacă susţine că echipa lui sau el a jucat bine, iar tu ai văzut un meci prost, plin de greşeli individuale şi de tactică, arată-i statistica. Este cel mai bun instrument cu care poţi să te aperi şi să-i arăţi că te pricepi la fotbal”. Nu ştiu dacă am reprodus identic cuvintele lui Andrei, dar cu siguranţă asta era ideea. Metodele moderne de monitorizare a jocului au devenit cel mai la îndemînă instrument pentru a face comparaţia între senzaţia pe care ai trăit-o cînd ai urmărit meciul şi realitatea statistică.
România se plasează pe locul 27 la numărul de şuturi pe spaţiul porţii. 43. Pentru comparaţie, polonezii au tras pe poartă de 79 de ori, englezii de 85 de ori, nemţii de 95. Am marcat doar 11 goluri într-o grupă mediocră, numai Danemarca (8) şi Albania (7) înscriind mai puţin decît noi. Nu stăm bine deloc nici la pase reuşite. Aici stăm chiar cel mai rău. Cu 3.056 de pase din 10 meciuri, scoatem o medie de 305 pe meci, iar posesia medie, de 53%, ne duce pe un modest loc 19. Ca să respectăm adevărul, trebuie spus şi capitolul la care sîntem pe primul loc. Cu doar două goluri încasate devansăm Anglia şi Spania, cîte 3. Mai sîntem fruntaşi şi la cartonaşe galbene, fiind întrecuţi doar de Andorra, Ungaria, Feroe, Luxemburg şi Ucraina! Aici e nevoie, desigur, de un emoticon care rîde sau care face cu ochiul, exact cum au procedat colegii mei în ediţia printată. Bănuiesc că nu este cazul să explicăm de ce.
Ce spun toate numerele (sînt numere, nu cifre, asta ca să respectăm adevărul matematic) acestea? Ce am văzut pe teren. Am obţinut o calificare muncită, apărîndu-ne vîrtos şi atacînd parcimonios (cu zgîrcenie). N-am ţinut nici prea mult mingea, dar nici nu am cedat-o uşor adversarului. N-avem un golgeter, dar am reuşit să dăm în echipa preliminariilor un fundaş, pe Raţ. Nu sîntem o echipă spectaculoasă, atrăgătoare nici atît, sîntem în schimb o echipă greu de bătut. O nucă tare, cum se spune în limbajul de stejar al fotbalului. O nucă tare, cam fără miez însă.
Ce mai contează cum ne-am calificat?, zic mulţi. Tot desfaceţi firul în patru şi nu vă mulţumeşte nimic!, continuă ei. Alţii, mulţi şi ei, poate chiar majoritatea, au vrut şi vor altceva de la această echipă care ne reprezintă. Fiindcă asta înseamnă naţionala, reprezentanta noastră, nu vehiculul federaţiei. Iar oamenii îşi doresc ca România să ofere o altă imagine fotbalistică şi altă dimensiune a comunicării la Euro. Asta nu se măsoară în statistici, dar îmi place să cred că prietenul meu Andrei va fi avocatul acestei idei pe lîngă factorii de decizie, ca să zic aşa. Că, vorba lui, am trăit vremuri grele. Adică sîntem vaccinaţi în faţa mizeriilor cotidiene, din care fotbalul chiar nu trebuie să facă parte.