Ursache salvat prin rugby

Acesta este titlul unui articol de o pagină din cotidianul L'Equipe. Este o poveste despre viaţă pe care a recompus-o şi Gazeta

L’Equipe a dedicat 7 pagini din ziar avanpremierei meciului Franţa-România. Primele 7 pagini. Apoi alte 7 în ediţia de joi, succesivă întîlnirii. Tot primele 7 ale influentului cotidian francez. Dintr-un total de 40. Gazeta Sporturilor a avut 5 pagini care au tratat întîlnirea cu Franţa în ediţia de miercuri şi 4 în cea de joi. Din totalul de 20 de pagini. Procentual, L’Equipe alocă 17,5% din conţinut partidei Franţa-România, iar Gazeta, între 25% (numărul de miercuri) şi 20%, ziarul de joi. Vorbim despre două cotidiane de sport care apar 7 zile din 7, în format compact, francezii renunţînd de curînd şi după ani de ezitări la formatul broadsheet (mare).

Aceasta nu este o schiţă de analiză comparativă între Gazeta Sporturilor şi L’Equipe, deşi datele expuse sînt perfect adevărate şi verficabile. Dar este bine uneori să vedem cum stăm comparîndu-ne cu cei mai buni. Maliţioşii ne vor atrage atenţia că n-am pomenit nimic despre conţinut, pe ideea subliminală că la ei picură cu nestemate jurnalistice, în vreme ce la noi curge cu deşeuri.

Trecem peste şi continuăm să vorbim pe lucruri concrete. Numai că fraţii Ursache, Valentin şi Andrei, moldoveni din Valea Seacă, judeţul Neamţ, nu sînt lucruri, ci oameni cît se poate de voinici, în carne şi oase. Doi flăcăi care se hrăneau bio avant la lettre, că n-aveau acces la hrană procesată cu E-uri, şi care tăiau lemne (la propriu, nu ca fotbaliştii!) în pădurile Neamţului împreună cu tatăl lor. Şi ar mai fi tăiat şi astăzi, dragii moşului, dacă nu ar fi existat povestea salvatoare a rugbyului, care i-a dus într-un final fericit la Oynnax şi Carcassonne, două echipe de rugby din Franţa, prima din Liga de elită, a doua din a liga secundă.

Epopeea fraţilor Ursache, primii fraţi din rugbyul românesc care au evoluat împreună la echipa naţională, este relatată în numărul de vineri, 25 septembrie, al Gazetei într-un articol de două pagini. Colegii Marian Ursescu şi Cristi Preda, trimişii noştri la Cupa Mondială de rugby, s-au întîlnit cu Valentin şi cu Andrei la Londra. Au stat de vorbă, i-au pozat între două cabine telefonice made in England şi au realizat un material plin de conţinut. Aici trebuie să recunoaştem că francezii de la L’Equipe ne-au luat-o înainte, fiindcă în ziarul de miercuri, cel apărut în ziua meciului, au găzduit un articol de o pagină cu mezinul familiei Ursache, Valentin.

Titlul, „Ursache sauve par le rugby” (Ursache salvat de rugby), tronează peste o imagine cu rugbystul român care lucrează la un aparat de forţă. Regăsim şi la ei povestea copilului sărac care şi-a aflat rostul în viaţă prin sport, trecînd de la o muncă dură la un sport aşijderea. Articolul este foarte bine scris, evitînd să cadă în locuri comune ori în patetism. „Istoria i se citeşte pe chip. O privire sumbră, o mască a suferinţei ascunsă sub o barbă neagră, dar în egală măsură un surîs care spune că viaţa poate fi şi frumoasă. Fiindcă nimic nu a fost simplu pentru Valentin Ursache”. Aşa îşi începe Bruno Vigoureux articolul din care nu lipsesc vorbele lui Valentin. „Trăiesc un vis. (…) Îmi iubesc echipa, iubesc oraşul în care trăiesc. Nu mă văd întorcîndu-mă în România. Dacă nu ar fi fost rugbyul, aş fi tăiat lemne şi acum în pădure cu tata şi cu fratele meu”. Mi se pare că vorbele lui Valentin ne îndeamnă să punem punct, fără a trage vreo concluzie. Cred că aşa este corect şi din punct de vedere jurnalistic, şi uman.