Vasile plin de Energie
Alegerea lui Miriuţă poate să scandalizeze sau să pună pe gînduri. Ce alegem?

Înainte să înţelegem de ce Vasile Miriuţă e hotărît să antreneze în Liga a 3-a germană, la Cottbus, în loc să accepte oferta unei formaţii din Liga 1 a României, la Botoşani, să vedem cine este Vasile Miriuţă. Băimăreanul Vasile a jucat puţin în ţara de baştină, adunînd sub 30 de prezenţe la Dinamo şi la Gloria Bistriţa. Contemporan cu rămăşiţele marii echipe a lui Dinamo de la începutul anilor ’90, în care el, mijlocaşul central, trebuia să se bată pentru titularizare uneori şi cu umbrele lui Dănuţ Lupu sau Ioan Ovidiu Sabău, Miriuţă a ales exilul în ţara vecină. Asta înseamnă să îţi cunoşti şi lungul nasului. Să te orientezi fără să fii oportunist.
Altfel, fundamentată pe modestie şi seriozitate, cariera de fotbalist a lui Miriuţă se confundă cu nume grele ale fotbalului maghiar, de la Ferencvaros la Ujpest şi de la Honved la Videoton şi Gyor. Harnic şi disciplinat pe teren, el a atras privirile nemţilor, astfel că după periplul maghiar a prins rădăcini în ţara lui Beckenbauer şi Gerd Muller. Vasile Miriuţă a evoluat 4 sezoane la o formaţie decentă din Bundesliga, Energie Cottbus, acolo unde a apărut de 121 de ori şi a înscris 23 de goluri. Să vă reamintesc cîte goluri a marcat pentru Steaua în 6 sezoane Cristi Tănase Dodel, mijlocaş ofensiv şi de prea multe ori purtător al tricoului echipei naţionale? 20!
„Patrioţii” îi reproşează lui Vasile că s-a vîndut ungurilor, a căror cetăţenie a obţinut-o pentru a evolua în naţionala lor. „Patrioţii” ignoră că globetrotter-ul Vasile devenit ulterior Laszlo era ocolit mereu de la convocări la naţionala României, Iordănescu şi Piţurcă avînd la vremea respectivă şi de unde alege, şi, din belşug, încăpăţînarea aferentă pentru a ocoli/încerca un jucător important. Astfel, Miriuţă a bifat 9 prezenţe la naţionala Ungariei, cu un gol marcat şi niciuna la cea similară a României.
Devenit antrenor, pe acelaşi calapod al hărniciei şi entuziasmului, Miriuţă a ajuns un personaj căutat pe o piaţă nesigură. Un loc în care ştii cînd ai venit, nu şi cînd urmează să pleci. Practic, întotdeauna înainte de finalul contractului care are doar valoarea de a spori arhiva LPF-ului. Asta explică şi declaraţia antrenorului înainte de plecarea spre Germania. „Ştiu cum e acolo, mi-am dorit întotdeauna să revin. Eşti lăsat în pace, te lasă să lucrezi, îţi respectă munca”. Cuvinte lămuritoare despre un univers mai străin nouă decît Alfa Centauri. Sigur, în lumina (sau poate întunericul!?) imensului scandal Volkswagen, veţi spune „mai lăsaţi-ne şi cu seriozitatea germană!”
Să nu lăsăm însă un soft, fie el şi malefic, să ne obtureze imaginea de ansamblu. Că altfel confundăm România cu Germania şi Bulgaria cu Franţa! Ţara cvadruplei campioane mondiale la fotbal rămîne un model în materie de organizare, profesionism, sănătate financiară şi ataşament al suporterilor. Inclusiv în liga a treia, acolo unde Miriuţă s-ar putea să cîştige – pe hîrtie – mai puţin deccît la Botoşani. Ei, aici e aici, în acest „pe hîrtie”. Pe hîrtie, în teorie şi în închipuirile noastre sîntem mai buni, mai deştepţi şi mai talentaţi decît nemţii, decît francezi, decît americanii. Şi, doar nişte accidente istorice ne-ar fi împiedicat să fim ca ei sau mai sus. Iar în timp ce destui se hrănesc cu mîncarea asta profund artificială, unul dintre noi alege să muncească acolo unde este şi respectat. În naivitatea mea, aş zice că asta este o formă de patriotism.