Somnul rațiunii naște zero fotbal

Surpriză! "Naţionala" României arată tot aşa cum ştiam. Disciplinată şi muncitoare. Dar plicticoasă, fricoasă şi cu limite mari în exprimare

Cum ar zice nemuritorul Caragiale, nu am jucat nici aşa, nici altminteri. Şi el, săracul, nu apucase să vadă la lucru „naţionala” de fotbal a Principatelor Române. Adică nici nu ne-am apărat pe 3 linii, nici nu am atacat de-adevăratelea. Am mizat pe posesie, 63% la pauză, însă ne-am uitat cu teamă spre poarta lui Kiraly, care este acolo de o veşnicie. De pe vremea Generaţiei de Aur. A noastră, nu a lor, ce aţi crezut?
Apropo de unguri, o echipă mediocră pînă în ultima fibră a crampoanelor. Asta ştiam şi noi, şi selecţionerul. Şi noi, şi el mai ştiam că naţionala noastră nu e departe de a lor ca (non)valoare. Două formaţii muncitoare, care încearcă prin organizare a jocului ori disciplină tactică să compenseze lipsurile nenumărate. Ei punînd accent pe fazele fixe şi pe centrări, noi pe combinaţii rapide între Torje, Sînmărtean şi Keşeru.
Puteam fi mai ofensivi, mai curajoşi şi mai direcţi în faţa porţii lui Kiraly? Puteam, dar mesajul subliminal al oamenilor de şi din fotbal, acela că un egal ne aranjează şi ne coafează, nu avea cum să rămînă fără efect.
Pauza nu a fost un sfetnic bun. Poate doar un sfeşnic bun, care a stins şi ultimele ambiţii ofensive ale „tricolorilor”. Iar insistenţa cu care Iordănescu se uita spre Viorel Moldovan ne ducea cu gîndul că Generalul mai avea puţin şi-l trimitea în teren pe fostul golgeter. Care în ciuda unor kilograme suplimentare, s-ar fi descurcat măcar la fel de bine ca Torje sau Keşeru cu fundaşii echipei antrenate de neamţul Stork.
Altfel, au fost şi destule momente comice pe parcursul meciului, împărţite frăţeşte de cele două echipe care luptă pentru supremaţia în grupă. I-am remarcat aici pe Chiricheş şi pe Szalai. Încercăm să rămînem totuşi realişti – de unde nu-i, nici microbistul nu poate cere -, amintindu-ne de ruşinea păţită de Olanda în faţa Islandei.
Să mai observăm că obsedantul Chipciu a reuşit să ia cartonaş galben la două minute după ce a intrat pe teren, că Sînmărtean e campion mondial la miuţă, iar Keşeru ştie ca nimeni altul să-şi bată joc de o lovitură de la 16 metri, ratată cu o lejeritate scandaloasă.
Au fost şi lucruri bune? Despre lucrurile bune să vorbească oficialii şi oamenii de bine. Ei sînt specialişti în a descoperi ce mărgică am ouat pe stadionul din Budapesta.