E uşor să dai din gură! Oare?
Wenger şi Becali se pot lua de mînă. Pe amîndoi îi deranjează cînd le sînt criticate echipele

Le-a reproşat comentatorilor că în loc să explice jocul îi critică pe fotbalişti. Nu, nu este vorba de „nea Gigi”, ci de Arsene Wenger, domnul acela distins, cu părul alb şi costume impecabile, antrenorul lui Arsenal Londra. De fapt, managerul, omul care le face şi le desface pe toate pe Emirates. Cine sînt cîrcotaşii de serviciu? Doi domni mai tineri, pe numele lor Gary Neville şi Jamie Carragher. Primul, o fostă glorie de pe Old Trafford, pe cînd Old Trafford mai ştia cu ce se mănîncă gloria. Cel de-al doilea, o legendă din trecutul apropiat al lui Liverpool, copil crescut şi trăit doar pe Anfield, ca şi Steven Gerrard pînă deunăzi. Observaţi că în cazurile de faţă apelativele „glorie” şi „legendă” au o corespondenţă directă cu personajele pe care le caracterizează.
Ne întoarcem la subiect. Iar subiectul sînt comentatorii. Analiştii din studiouri. Oamenii care întorc pe toate părţile un meci, cei care îşi exprimă păreri despre jocul unei echipe, despre evoluţia unor fotbalişti. De partea cealaltă, adică în faţa ecranului, se află publicul. Acesta este alcătuit preponderent din suporteri, în general din consumatori ai fenomenului fotbalistic. Microbiştii ca să folosim un termen mai larg. O altă categorie importantă a publicului emisiunilor cu profil fotbalistic sînt, deşi nu recunosc, chiar fotbaliştii analizaţi şi antrenorii disecaţi. Y compris, ca să vorbim pe limba managerului londonez, Arsene Wenger.
Ce spune Wenger? Păi, spune exact ce spun criticii criticilor de pretutindeni. De la Bucureşti la Londra şi de la Astana la Paris. Sînteţi nişte şmecheri care staţi cu fundul pe scaun, mîngîiaţi de adierea aerului condiţionat din studio şi vă daţi cu părerea despre unii care muncesc, transpiră şi gîndesc fotbalul acolo în iarbă, acolo unde este greu, acolo unde trebuie să pui osul şi să iei decizii. În loc să explicaţi misterele de nepătruns ale jocului de fotbal, în loc să desluşiţi măreţele planuri tactice ale antrenorilor şi reuşitele nepereche ale fotbaliştilor, voi, analiştii, nu faceţi decît să daţi din gură. Plus reproşul clasic adresat celor care nu am avut legitimaţie de fotbalişti. „Nu aţi dat cu piciorul în minge, ce ştiţi voi?”
Pe cînd era mai puţin plin de el, iar în palmaresul de antrenor figurau doar Nancy Lorraine, Monaco şi Nagoya Grampus Eight, celebră formaţie niponă!, Arsene a colaborat cu TF1, dînd şi el din gură pentru cel mai important canal TV din Franţa. Aşa că ar trebui să ştie că munca de analist/comentator sportiv presupune alte rigori decît cele specifice unui om de fotbal. În primul rînd, asumarea unei poziţii obiective. Şi o bună documentare. Racordarea permanentă la evenimentele în derulare, conexiunea dintre trecut şi prezent, detectarea tendinţelor în viitor. Dacă există. Acolo în studio nu ai libertatea de a spune orice îţi trece prin minte, dar ai libertatea de a spune ce gîndeşti fără să te cenzurezi pe motiv că îl superi pe X şi îl deranjezi pe Y.
Pînă la urmă, între Arsene Wenger şi Gigi Becali nu este o diferenţă prea mare. Arsene s-a arătat deranjat de cîteva remarce ironic-critice al lui Neville şi Carrragher. Şi le-a dat în cap cu blestemata aia de statistică, din cauza căreia la un moment dat vom pierde sensul unei partide de fotbal. Apropo, cînd Gabi Balint spune cu umor la Digi Sport că eventualitatea unei calificări a Stelei contra lui Rosenborg este sinonimă cu aceea ca un meteorit să cadă în capul lui Duckadam ori cînd Ilie Dumitrescu îi recomandă lui Gabi Iancu „o mie de abdomene zilnice şi apoi mai vorbim”, ei nu o fac ca să-l enerveze pe patron. Nu îşi bat joc de Steaua cum îşi închipuie „nea Gigi”. O fac fiindcă îi doare că echipa la care s-au afirmat ca mari fotbalişti se duce de rîpă. Las’ că de multe ori descoperă diamante acolo unde nu sînt decît nişte ştrasuri colorate, tocmai din dorinţa de a fi „pozitivi”.
Altfel, despre cît de uşor este să dai din gură la televizor, să lăsăm oamenii care urmăresc emisiunile să decidă. Telecomanda este la ei, nea Gigi şi nea Arsene!