Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Porunca lipsă din decalogul lui Rădoi

Antrenorul stelist făcea apel la prietenia dintre jucători. Mergea şi un punct despre cum să îţi creşti tinerii fotbalişti. De cumpărat la spartul tîrgului poate oricine

Permalink to Porunca lipsă din decalogul lui Rădoi
miercuri, 5 august 2015, 11:31

Fiecare antrenor vine cu regulile lui. Rădoi are un decalog. Nu este primul şi nu tot ce pretinde fotbaliştilor lui miroase a originalitate. De exemplu, apelul la prietenie între jucători vine în urma celui în care se vorbeşte despre respectul cuvenit patronului. Asta pe hîrtie, nu şi pe teren. Acolo, Varela, Toşca şi Alcenat trebuie să îşi acopere colegul de linie. Pe Papp, care înoată între două ape de cînd a început sezonul. Între mediocritate şi penibil.

Penaltyul provocat de Varela şi ratat de Bojinov l-a avut la origine pe acelaşi Papp. Mai erau 40 de minute din joc şi totul se complica dintr-o dată, deşi Steaua conducea cu 2-1 la Belgrad în faţa unui Partizan mai vulnerabil decît la Bucureşti. Eliminat pentru fault asupra unui adversar în poziţie iminentă de a înscrie, Varela a plătit pentru greşeala imensă a lui Papp. Care şi-a continuat recitalul negru deviind în poartă mingea şutată de Jevtovici.

La 2-2 şi în 10 oameni, Steaua avea ocazia să îşi probeze stăpînirea de sine, valoarea fotbalistică şi camaraderia. Dar Steaua de azi este doar o familie pe cale de a se întrema şi o echipă în care jucătorii nu au avut timp nici să se simtă pe teren, darămite să fie tovarăşi de arme care se sprijină la greu. Cu golul de 3-2 pentru Partizan, Zivkovici nu doar că o scoate din cursă pe Steaua, dar demonstrează încă o dată ce înseamnă să vrei şi să ştii să îţi creşti tinerii. Fenta scurtă în faţa lui Alcenat merită un premiu pentru rafinament, şutul care a muşcat bara porţii lui Cojocaru, o menţiune pentru precizie şi sînge rece. Sîrbul Zivkovici este alternativa la toate decalogurile şi la toate transferurile făcute la spartul tîrgului. Creşterea unui jucător ca Zivkovici este forma cea mai înaltă de respect faţă de suporteri şi faţă de patron, fie el naş, cumătru sau cumnat. Înţelegi, Mirele?

Comentarii (59)Adaugă comentariu

Mircea Florin (4 comentarii)  •  6 august 2015, 11:15

Dupa ce a gresit la primul gol Radoi trebuia sa il schimbe pe Papp cu Guillerme , trecea Tosca fundas central iar Guillerme fundas stanga, la pauza Breveld inlocuit cu Neagu .

victor L (285 comentarii)  •  6 august 2015, 11:30

Lupii sîrbi au spart stina lu` Jiji.
Middlesbrough redivivus 😛

Mircea Florin (4 comentarii)  •  6 august 2015, 11:31

Duminica la Steaua- Dinamo merg pe 2 solist vor fi 30.000 de dinamovisti in tribuna FCSB e echipa pacii , cu cei mai putini suporteri .

Mircea Florin (4 comentarii)  •  6 august 2015, 11:36

Daca pica maine cu Milsami , FCSB va iesi si din play off Europa League , ca sa fie umilinta dusa pana la capat.

Andrei F (698 comentarii)  •  6 august 2015, 11:49

Ooooo…Desigur toata lumea este de vina numai sfinta presa are ca de obicei dreptate.Dar cine tot ridea de Ripa care in viata lui nu a comis atitea erori precum Papp in acest inceput de sezon?Cine tot punea problema la Tosca,Cojocaru ,Chipciu si niciodata nu-l vedeau pe Papp?Cine toata ziua ne condamna sa-l auzim pe Dragomir care de mai bine de un an spunea ce tare va fi Steaua cu Gherme si Alcenat si astazi ne spune ca Steaua nu a adus nici un jucator bun?Toti jurnalisti par a avea dreptate criticind acum Steaua…Dar de ce nu vad celelalte echipe?De exemplu febletea lor ASA…Daca Becali nu face nimic bine de ce nu se apuca citiva din acesti stiutori de fotbal sa ne arate cum este bine…Cluburi care trebuiesc ajutate sint pe toate drumurile…

Marius (42 comentarii)  •  6 august 2015, 12:11

@cristian1. Pai mutarea corecta pe care a facut-o la eliminare (prea tarziu), il bagi pe Guillerme si il treci pe Tosca in centru. Mult mai bun si mult mai sigur. O singura greseala majora? Ce fundas central in lumea asta respinge o minge din lateral spre punctul de 11 metri cu calcaiul? Si restul inceputului de sezon? cand a avut mingea la picior a pierdut-o in fata atacantului in postura de ultim aparator in cam 50% din cazuri. O situatie din 2. Acceptabil in liga 3 poate, dar nu aici. Papp trebuia schimbat clar la pauza. Oricum, daca ar fi fost dupa mine, primul 11 ar fi aratat asa:
Cojocaru – Alcenat, Varela, Tosca, Guillerme – Tahar, Muniru – Popa, Iancu, Hamroun – Tade.

O schimbare obligatorie pe parcurs Breeveld in locul lui Thahar, ca nu tine un meci si in functie de evenimente, un Tudorie in atac ori un Papp/Carp in centru (numai ca ajutor suplimentar pentru cei 2 fundasi care ii am deja). A treia schimbare doar daca apar surprize de accidentari sau eliminari.

Obiectiv (63 comentarii)  •  6 august 2015, 12:16

@ malmo
O scurta statistica:
– Dinamo – Partizan, 2-1 si 2-0;
– Steaua-Croatia Zagreb (Dinamo s-a numit asa o perioada), 1-2 si 3-2, calificata Steaua;
– Partizan – FC National, 0-0 si 0-1;
– Dinamo – Vartex (NK) Varazdin, 2-2 si 2-1.
Cifre, nu vorbe!
Inainte de orice afirmatie, o scurta documentare nu strica!
Chiar numeni n-a citit enormitatile debitate si repetate de catre „suedezul” din Malmo? O.

Obiectiv (63 comentarii)  •  6 august 2015, 12:17

Varteks, scuze! O.

alb_rosu_in_VN (116 comentarii)  •  6 august 2015, 14:28

Steaua a jucat bine, e o echipa puternica si cred ca merita sa se califice, daca s-ar fi jucat 11 contra 11 pana la final. Partizan a prins aripi dupa golul norocos de 2-2, are si cateva valori, dar nu m-a impresionat foarte tare. Atmosfera a fost senzationala. S-a dovedit inca o data ca e greu sa-i bati pe sarbi. Papp e vinovat, dar acesta e fotbalul. Varela nu trebuia sa-l faulteze pe sarb. Chiar si la 2-2, dar in 11 jucatori, aveam sanse mai mari. Steaua joaca bine, are cativa jucatori buni si cred ca au avut ghinion aseara. In campionatul nostru, Steaua va defila, nu vad pe cineva capabil sa-i tina piept.

Comentează