Să rîdem cu Dinamo. Nu de Dinamo!

În Ştefan cel Mare este ca la aeroport. Deocamdată, plecările bat sosirile. Cei rămaşi au puterea să glumească

Vacanţa descreţeşte frunţile fără să ţină seama de insolvenţă. Buna dispoziţie nu este discriminată de problemele financiare. Iar curăţenia dintre două sezoane fotbalistice accentuează calitatea glumelor. Bunăoară la Dinamo. Nu că Dinamo ar fi o glumă în sine. Mircea Rednic tocmai s-a operat de menisc la ambii genunchi şi se sprijină într-o cîrjă de generaţie nouă, ceea ce i-a prilejuit cîteva observaţii autoironice. Dacă tot este poreclit „Strîmbul”, s-a gîndit să-şi îndrepte puţin ambele picioare, că are nevoie de ele, a comentat cel căruia i se mai spune şi „Puriul”, graţie longevităţii în cariera de fotbalist. Numai că lui Mircea Rednic nu i se spune Strîmbul din cauza unor presupuse defecte ortopedice sau ale coloanei vertebrale, ci graţie unor declaraţii care mai tăioase, care mai maliţioase. Iar acestea nu sînt făcute niciodată cu picioarele! Detestat de mulţi, dar nu dispreţuit, asta este deja o mare performanţă în lumea fotbalului nostru.

Printre puţinii supravieţuitori ai curăţeniei generale din Ştefan cel Mare – pînă acum deja 12 jucători plecaţi! – se numără tînărul Ionuţ Şerban şi foarte tînărul Patrick Petre. Şerban a comentat cu umor viitorul apropiat pe baza trecutului recent. „De doi, trei ani tot ziceam că a venit şi vremea mea şi nu s-a întîmplat nimic. Poate că e timpul nu îmi mai promit nimic şi să se întîmple pur şi simplu”, a comentat mijlocaşul dinamovist. Un om care găseşte puterea să se psihanalizeze în registru sarcastic, ca Şerban, trebuie luat în seamă nu doar pentru ce face cu picioarele. Sau pentru ce face cu picioarele ca prelungire a unor comenzi venite de la un centru de comandă puţin mai complicat decît nişte oase, articulaţii şi ligamente.

Timpul pierdut de Şerban poate fi recuperat de un antrenor cu calitatea profesională a lui Rednic. Strîmb sau puriu, nu am auzit pe nimeni din sistem să îl bîrfească atunci cînd vine vorba despre meseria pe care o practică. Aceea de antrenor de fotbal. Asta ar putea să fie nu doar şansa lui Ionuţ Şerban, ci şi a lui Patrick Petre. Patrick Petre, fiul lui Florentin Petre. Încă fiul lui Florentin, fiindcă deocamdată nu putem spune despre Patrick decît că este un jucător în curs de construcţie spre stadiul niciodată desăvîrşit de fotbalist. Pînă una, alta, Patrick este o speranţă, un băiat talentat şi inimos, care se legitimează pe linie paternă prin ataşamentul necondiţionat faţă de Dinamo. Condiţie necesară, nu şi suficientă pentru ca formaţia de pe locul 7 în ediţia trecută de campionat să-şi regăsească identitatea.

Aş fi scris „să renască”, dar miroase a clişeu şi sună patetic. Patrick nu greşeşte însă atunci cînd spune că echipa lui trebuie să înveţe din nou să cîştige trofee. El propune Cupa României şi Cupa Ligii, dar visează şi la tripla care include campionatul. Tot Patrick, cu candoarea lui de copil-adolescent, dezgroapă în Groapă rivalitatea cu Steaua, un fel de funie în casa spînzuratului de insolvenţă. Poate că este nevoie de candoarea lui Petre şi de nerăbdarea condimentată cu umor a lui Şerban pentru ca Dinamo să-şi recîştige demnitatea de echipă importantă. Aici ar trebui să contribuie şi Rednic, în măsura în care interesul de a promova nişte tineri din propriul centru nu este bătut de tentaţia de a ne servi pe tavă cîţiva tchitei şi diabatei. Cînd Steaua-Dinamo va fi din nou un meci cu rezultat imprevizibil şi cu spectacol, ne vom fi dat seama că în fotbalul nostru s-a întîmplat ceva cu adevărat bun, dincolo de noile „centre de putere” ca ASA sau Viitorul.