Mojicia Sa, Zlatan

Ibrahimovici i-a făcut cadou o coajă de banană unui cameraman. Este un gest care va fi aplaudat de marele public. Greşesc?

Simpatic, Zlatan, ce mai! Era omul la sfîrşitul unui antrenament cu naţionala Suediei, care se pregăteşte pentru meciul din preliminarii contra Muntenegrului. Cînd, ce să vezi? I-a ieşit în cale un cameraman! Şi ce poţi să-i faci unui cameraman bărbos, care stă pe vine la marginea terenului cu mijlocul de producţie în braţe? Simplu. Îi pui coaja de la banana pe care tocmai ai înfulecat-o direct pe obiectiv. Iar el, cameramanul, zîmbeşte cu subînţeles. Într-un fel, chiar se gudură că Înălţimea Sa Zlatan l-a băgat în seamă. Fie şi cu un rest alimentar nereciclabil.

Ce altceva putea să facă băiatul cu camera, să riposteze? Riscant, Ibrahimovici are în dotare elemente de arte marţiale. Şi nişte nervi care de-abia aşteaptă o scînteie ca să explodeze. Başca o condiţie fizică peste a bărbosului purtător de aparat de filmat. Cum ar mai fi putut reacţiona însă proaspătul posesor de una coajă de banană livrată la purtător tocmai de Ibracadabra? Să îi atragă atenţia fotbalistului că nu e frumos ce face? Că este o mitocănie, o glumă de gang? Că are şi el o demnitate, chiar dacă pe alt palier salarial? Iarăşi risca o corecţie, măcar verbală, dacă nu şi fizică. Aşa că a înghiţit în sec şi a mustăcit ca fraierul. A acceptat superioritatea masculului Alfa, el, semimasculul Zeta.
Ceva îmi spune că şi ultimul gest al lui Ibrahimovici va fi aplaudat de publicul larg. Aici este vorba de intersecţia dintre o vedetă şi un potenţial
vînător de vedete. De un creator de spectacol şi de un lefegiu care se hrăneşte tocmai din acest spectacol. Sîntem în faţa unei antiteze clasice a zilelor noastre. Sărmana vedetă vînată de hienele purtătoare de camere, reportofoane şi limbi otrăvite din care nu ies decît întrebări tîmpite. Cu cît Ibra şi cei asemenea lui se vor manifesta mai antisocial, mai golăneşte, mai neortodox, mai necatolic şi mai nemusulman (nu, asta nu, tăticul muslim nu-i dă voie să ia în derîdere învăţăturile Coranului!), cu atît ei vor fi mai prizaţi. Ei ne oferă dispreţul suveran, plebea răspunde cu admiraţie necondiţionată. Ce vreţi relaţie mai curată?

De ce se întîmplă aşa? Simplist spus, fiindcă răul este mai accesibil decît binele, deşi religia aceea demodată numită creştinism încearcă să ne spună altceva. Modelul vedetei care îşi permite orice la adăpostul unui gol din foarfecă este preferabil în viaţă unui parcurs care înseamnă şcoală, examene, privaţiuni materiale, ordine familială, o anumită decenţă în societate. Dacă ajungi la sacul cu bani, ca Ibra, nu mai trebuie să respecţi aproape nici o regulă.

Am scris cu ceva vreme în urmă un text despre autobiografia „Eu sînt Zlatan”, povestită de Ibrahimovici şi transcrisă în pagină de carte de David Lagercrantz. S-a aflat de curînd că Lagercrantz a făcut chiar mai mult decît să dea o formă literară poveştilor lui Zlatan. I-a pus în gură vorbe de duh şi întîmplări pe care fotbalistul nu le-a gîndit şi nu le-a trăit niciodată. Iniţial, eroul cărţii s-a revoltat, apoi a înţeles imensul serviciu pe care i-l aducea „scribul”. Consider că merita şi David Lagercrantz o coajă de banană ca răsplată. Pusă pe tastatură.