Acolo unde este locul lui Dinamo. Unde, adică?

Lumea nu mai ştie care este locul lui Dinamo. În clasament, în fotbalul românesc în general.

Dar Ionel Dănciulescu ştie. De aceea ne asigură că îşi va pune la bătaie toată priceperea pentru a-i readuce pe dinamovişti acolo unde le este locul. Şi nu avem motive să nu îl credem.

Prin lume înţelegem microbişti şi nemicrobişti, suporteri şi inamici deopotrivă. Lumea îi mai cuprinde, de asemenea, pe actualii patroni, dar şi pe „dinamoviştii de ocazie”, aşa cum se exprimă Danciu în scrisoarea deschisă prin care ne asigură că între el şi Ionuţ Negoiţă niciodată nu au existat relaţii mai cordiale şi mai rodnice din punct de vedere profesional.

Pentru noi, cei din exterior, care nu sîntem nici măcar „dinamovişti de ocazie”, nici foste glorii „care nu ştiu decît să arunce cu noroi”, citez iarăşi din scrisoarea fostului golgeter din Ştefan cel Mare, rămîne neclar care este locul lui Dinamo.

Dacă este scris cumva în stele (nu în Steaua!) că Dinamo trebuie să domine campionatul chiar şi în insolvenţă sau că urmează încă o perioadă de încercări şi new bîjbîieli. Deocamdată, locul lui Dinamo este acel 7 înregistrat la finalul campionatului. Unul foarte meritat după cum a arătat echipa în sezonul 2014-1015.

Îl simpatizez prea mult pe Ionel Dănciulescu pentru a nu-i atrage atenţia că dl Negoiţă nu are nevoie de statuie, fie ea şi din cuvinte pline de patos subaltern. Ştiu că trăim vremuri grele şi că a-ţi păstra o slujbă, fie şi cu preţul unor compromisuri, nu este un gest de laşitate, ci de maturitate. E o tîmpenie aceea că Danciu „a dat din casă” şi poate că da, este nevoie ca el să iasă mai mult la bătaie.

Nu cred totuşi că Negoiţă este personajul providenţial pentru Dinamo, ci doar un tip foarte interesat, care a preluat o afacere de la Badea et comp pe care vrea să o rentabilizeze după ce a fost stoarsă ca o lămîie. Rentabilizare în scop personal, cu siguranţă, poate şi în acela al clubului, vom vedea.

E frumos ce ne spune Danciu despre determinarea oamenilor din club de a mişca lucrurile, dar nu-i nevoie ca în antiteză cu aceştia să fie puse fostele glorii, care, vezi Doamne, ar cîrcoti. Să-i lăsăm să aibă angoasele şi dezamăgirile lor, „să arunce cu noroi”, Ionele, şi-au cîştigat acest drept.

„Fostele glorii” sînt cele care au dus Dinamo acolo unde ştii şi tu că ar fi locul echipei lui Nelu Nunweiller, a lui Dumitrache, a lui Cornel Dinu, a lui Lucescu, a lui Răducioiu. Un loc şi un nivel al performanţei pentru care ai luptat tu însuţi, Ionel Dănciulescu.

Steaua şi Dinamo au ceva ciudat în comun în afara rivalităţii. Îşi reneagă fostele glorii cu o fervoare demnă de o cauză mai nobilă. Altfel, ar trebui spus că o glorie rămîne o glorie peste timp, nu o fostă glorie. Indiferent de numele salvatorului din actele contabile.