Timpul mitei e tot timpul!

Ole, ole, Sepp Blatter nu mai e! Înainte să vedem cine ar merita să-i urmeze, să înţelegem cum a fost posibil un astfel de personaj

Poate să fi fost la mijloc şi presiunea sponsorilor. Chit că ar însemna că mirosul banilor din mită ar fi fost doborît de mirosul banilor din fast food, de bulele din băuturile gazoase şi de cardurile fără comision la extragere. Sepp Blatter nu a plecat de bunăvoie, nu pentru vindecarea fotbalului, nu ca să lase locul oamenilor mai tineri şi poate mai oneşti, nu pentru că şi-ar fi dorit limitarea numărului de mandate, asta e ultima glumă!, nu din cauză că a obosit să mintă şi să fure, nu fiindcă i-ar fi cerut-o cei din jur, care tocmai îl aleseseră ca la un Congres PCR, cu aplauze frenetice, urări de viaţă lungă, pupături şi îmbrăţişări.

Nu, bătrînul jolly joker elveţian a demisionat pentru că poliţiştii americani şi elveţieni, laolaltă cu procurorii de caz şi-au coborît privirile asupra mizeriei instituţionalizate de la FIFA,
iar de aici au rezultat cercetări şi arestări. Procurorii şi poliţiştii, persoanele acelea rele, fără simţul umorului, au fost ajutaţi în acţiunile lor de alţi tipi răi, şi mai răi, şi mai băgăcioşi şi mai antipatici decît poliţiştii şi procurorii. Jurnaliştii de investigaţie. Ultimul pe listă, Martyn Ziegler, de la Press Association. Ziegler a dat, se pare, brînciul definitiv realesului Sepp, publicînd un material în care demonstra că banii primiţi de FIFA de la sud-africani, 10 milioane de dolari, sumă aprobată de guvernul de la Pretoria, nu erau destinaţi unui proiect de susţinere a fotbalului diasporei africane din Caraibe, ci însemnau pur şi simplu mită pentru obţinerea organizării Cupei Mondiale din 2010.

Iar personajul-cheie al tranzacţiei fusese nimeni altul decît francezul Jerome Valcke, secretarul general al FIFA, mîna dreaptă a lui Sepp Blatter, aşa cum Blatter la rîndu-i fusese ani la rînd secretar general la FIFA şi mîna dreaptă a lui Joao Havelange.

Apariţia intempestivă în peisaj a lui Jerome Valcke poate explica şi opţiunea francezilor de a vota cu Blatter, laolaltă cu ţările din afara Europei, împotriva mesajelor unsuroase de adeziune la schimbare transmise de Michel Platini şi de Noel Le Graet, preşedintele Federaţiei Franceze. Apropo de mîini drepte care nu se feresc să ia şi cu stînga, tot zilele astea a mai căzut un cap istoric al mafiei planetare a fotbalului, brazilianul Ricardo Teixeira. Fost preşedinte al Confederaţiei braziliene de fotbal şi
vicepreşedinte al FIFA, başca ginere al lui Joao Havelange, Teixeira a fost pus sub acuzare de autorităţile din propria ţară pentru spălare de bani. Nu este exclus ca Teixeira să îl urmeze pe Jose Maria Marin, preşedintele confederaţiei braziliene arestat zilele trecute  laolaltă cu alţi capi FIFA.

Mircea Sandu crede că Blatter nu este implicat în corupţie fiindcă „a ştiut să se protejeze” şi era la adăpostul unui salariu de 10 milioane de dolari pe an. „Le-a promis tuturor, dar nu cred că a luat bani”. Interesantă teoria fostului şef al fotbalului românesc. Poate chiar o proiecţie a propriei filosofii de viaţă. Interesantă, nu neapărat şi adevărată această opinie. Pînă ne vom lămuri cît, cum, unde şi de ce a luat Blatter, să observăm că fără determinarea americanilor ăstora aroganţi şi în lipsa mesajului inflexibil al demodaţilor ălora de englezi, dar încăldurit de spiritul duplicitar al dragilor noştri francezi, Sepp stătea şi acum bine mersi în funcţie. Uitîndu-se din cînd în cînd la ceasul de pe birou, evident elveţian, şi mărturisindu-le emoţionat reporterilor de la CNN, care realizaseră un filmuleţ despre el mai an, cît de important este timpul în misiunea sa. Bineînţeles. Time is money!

P.S. Vă mai amintiţi cum deplîngea lumea fotbalului de la noi faptul că mai noua conducere a FRF nu s-a „orientat” să-l susţină pe Blatter pentru încă un mandat? Şi ce miştouri s-au făcut pe seama opţiunii Van Praag?