Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Pliskova ne lămurește

Meciul s-a încheiat, comentariile continuă. Cei de o anumită vârstă își amintesc că asta era o rubrică în Sportul anilor ‘70-‘80, colț de pagină în care ziariștii vremii, evident cu 7 clase peste noi, cei de acum, reveneau cu texte […]

...

Mai este până la ole!

Dinamo fără șut pe poartă în prima repriză a meciului de la Mediaș. Propoziție eliptică de predicat și repriză eliptică de fotbal. În continuare lumea este curioasă să vadă acest Dinamo condus de un grup de spanioli care tocmai au […]

...

Restul e zgură

S-a terminat înainte să înceapă. 6-0, 2-1, un salut scurt la fileu, cu două rachete care se ating în semn de salut. Un surogat de strângere de mână. Prea repede, prea pe nemestecate. O execuție de la care condamnata s-a […]

...

Ați mai văzut așa ceva?

Ai impresia că Emil Grădinescu și Vlad Enăchescu comentează meciul de pe altă planetă, din alt sistem solar. Îi și vezi imponderabili, impermeabili, imuabili. Vocile lor sună ciudat la microfonul Look Plus, au ceva metalic și nepământean. Backa Topola în […]

...

Când Hagi nu și-a mai pus mâinile în cap

22 februarie 2019, Sfântu Gheorghe. Minutul 48 al partidei Sepsi-Viitorul încheiată cu scorul de 0-0. La o fază banală, undeva în jumătatea de teren a gazdelor, Ianis Hagi aleargă spre minge și este întâmpinat cu talpa sus de ivorianul Ousmane […]

...

City, oraşul misterios în care se joacă fotbal

Imediat după apariţie, "City" a devenit o carte-cult în Italia. În "The Guardian", editorialistul Alfred Hickling o compară cu "O istorie a lumii în 10 capitole şi jumătate" a lui Julian Barnes pentru forţa artistică şi mesajul uman pe care le transmite

Permalink to City, oraşul misterios în care se joacă fotbal
vineri, 8 mai 2015, 6:45

Gould nu a văzut meciul Mayweather-Pacquiao, pentru că altfel l-ar fi comentat. Gould nu avea cum să vadă „meciul secolului” fiindcă s-a născut în 1999 şi a dispărut în lumea largă a celor care încă mai citesc exact atunci cînd tatăl lui, Alessandro Baricco, lansa romanul „City”. Gould, personajul central al cărţii marelui scriitor italian, puşti genial a cărui pasiune stranie este să comenteze cu voce tare meciuri de box în timp ce stă pe toaletă. Asta ca să înţelegem repede de ce eroul principal şi genial al unei cărţi geniale ar putea avea vreo legătură cu boxul.

Gould fusese decretat geniu de un consiliu profesoral care îl examinase trei zile. Boxul nu era singura ciudăţenie a lui Gould, ai cărui unici prieteni sînt Diesel, un uriaş, şi Poomerang, un mut care „nonvorbeşte”. Omniprezenţii Diesel şi Poomerang sînt rodul imaginaţiei copilului-minune, spre deosebire de excentrica lui guvernantă, Shatzy Shell, în timpul liber autoare de scenarii western cu tentă filosofică şi în viaţa de zi cu zi centralistă la un call center. Distribuţia cărţii este completată de un tată sever, absent-tandru şi militar de carieră, de profesorul Mondrian Kilroy, care plînge singur în amfiteatru, şi de un alt profesor, Taltomar, fost arbitru de fotbal, omul alături de care micuţul Gould priveşte şi interpretează meciurile de pe terenul din spatele casei lui.

„Cartea asta este clădită ca un oraş. Mi-am dorit ca titlul să exprime asta. (…) Poveştile sînt cartiere, personajele sînt străzi. Restul e timp care trece, sete de a rătăci şi nevoie de a privi”, explică Alessandro Baricco. Publicată în original la editura Rizzoli în 1999, „City” a apărut acum cîteva luni la Editura Univers şi este în primul rînd o pledoarie pentru marea literatură. Nu în ultimul rînd, „City” este şi un omagiu adus frumuseţii sportului. Personalitate culturală de anvergură, romancier, eseist, critic literar şi regizor de film, Baricco are o afinitate particulară pentru sport. Născut la Torino, unde trăieşte şi acum alături de soţie şi cei doi fii, Baricco este suporter mărturisit al lui AC Torino, cenuşăreasa citadelei piemonteze. Pentru documentarea referitoare la pasajele despre box a petrecut zeci de ore în săli de antrenament şi a purtat discuţii cu tehnicieni remarcabili ai „nobilei arte”.

Imediat după apariţie, „City” a devenit o carte-cult în Italia. În „The Guardian”, editorialistul Alfred Hickling o compară cu „O istorie a lumii în 10 capitole şi jumătate” a lui Julian Barnes pentru forţa artistică şi mesajul uman pe care le transmite. Iar în loc de alte cuvinte meşteşugite despre un roman uriaş, dar, mi se pare, ignorat în România, cîteva rînduri despre fotbal altfel decît am citit vreodată.

„Era un teren de fotbal frumos. Gould, Poomerang şi Diesel se uitau ore întregi la el de la fereastra dormitorului. Gould îşi lua notiţe. Avea o teorie a lui. Era sigur că fiecărui rol îi corespundea un anumit profil morfologic şi psihologic. El putea să recunoască un atacant încă dinainte să se schimbe şi să-şi pună pe el tricolul cu numărul 9. Zona lui de excelenţă era lectura fotografiilor echipelor. (…) Avea un procent de eroare de 28%. Se străduia să coboare sub 10%”.

Citiţi „City” şi poate vă veţi uita altfel la fotbal. Poate şi la lume.

Comentează