Un Praag spre demnitate

Nu riscăm nimic nesusţinîndu-l pe Sepp Blatter la şefia FIFA. Poate doar despărţirea de corupţie şi trafic de influenţă

Să încercăm pentru cîteva minute să uităm cine conduce FRF. Să uităm cît ne enervează Burleanu ori cît suspinăm după Avram. […]

Nu riscăm nimic nesusţinîndu-l pe Sepp Blatter la şefia FIFA. Poate doar despărţirea de corupţie şi trafic de influenţă

Să încercăm pentru cîteva minute să uităm cine conduce FRF. Să uităm cît ne enervează Burleanu ori cît suspinăm după Avram. Mai mult, să ne închipuim că puterea a fost cîştigată de un străin. De un neutru absolut, nici antipatizat, nici simpatizat, nici contestat, nici aplaudat. Doar acceptat ca rezultat al votului. Şi să constatăm că personajul ciudat care tocmai a ajuns şef peste Casa Fotbalului începe să ia primele măsuri fără să ţină cont de subtext sau de context. Ca predecesorul. Printre acestea, decizia de a susţine candidatura olandezului Michael van Praag la postul de preşedinte al FIFA, la alegerile programate în data de 29 mai.

De aici încep întrebările. Este bine sau rău că România a ales să meargă alături de Van Praag şi nu pe mîna lui Sepp Blatter, care concurează pentru al 5-lea mandat? Ne facem rău aliniindu-ne la cauza unui outsider, cînd mai comod şi mai productiv ar fi fost să-l susţinem pe eternul Sepp? Dar în ce sens mai productiv? Ne-am aştepta, noi, românii, la compensaţii materializate în arbitraje prietenoase la meciurile din preliminariile Cupei Mondiale? Probabil, dar asta confirmă tocmai teoria potrivit căreia Blatter reprezintă acest tip de trafic de influenţă, ca şef al unui sistem corupt şi vetust. Şi că noi sîntem dependenţi de acest tip de troc. Riscăm susţinîndu-l pe Van Praag? Ce riscăm? Ostilitatea unui organism planetar care nu îşi foloseşte membrii decît ca masă de manevră la momentul alegerilor? Chiar credeţi că Blatter, care este forţat să dea explicaţii pentru felul în care a atribuit turneele finale Rusiei şi Qatarului, are grija răzbunării pe o ţară est-europeană care a participat în felul ei la exerciţiul democratic? Exerciţiu pe care Blatter l-a transformat într-o maşină de vot bazată pe adeziunea (co)interesată a Africii, Asiei şi Americii de Sud.

Michael van Praag este preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Olandeze de Fotbal şi fostul preşedinte al lui Ajax din perioada anilor ’90-2000, cînd lăncierii cucereau ultimul trofeu major, Champions League. Fiu al celuilalt preşedinte al Ajaxului, cel legendar, al lui Rinus Michels şi Johan Cruyff, Van Praag, contracandidatul lui Sepp Blatter, reprezintă aspiraţiile europene la dezvoltarea globală a fotbalului. Bun manager şi personaj discret, necompromis, Van Praag este adversarul cel mai consistent din punctul de vedere al mesajului pentru atotstătătorul Blatter. Al foarte europeanului Blatter, care, o dată cu şpăgile lui planetare, a colonizat lumea răspîndind mesaje populiste şi sexiste. A rămas celebră previziunea halucinantă a elveţianului – „viitorul fotbalului este feminin” -, urmată de remarca libidinoasă „femeile ar trebui să poarte tricouri mai strîmte şi şorturi mai scurte, pentru o mai bună estetică”.

Ni se şopteşte că Blatter are suportul majorităţii covîrşitoare a confederaţiilor din afara Bătrînului Continent şi că sprijinul afişat pentru candidatura lui Van Praag este un donquijotism care merge de la naivitate pînă spre prostie. Poate. Uneori este bine să exersezi poziţia bipedă şi să ai şi principii, chiar dacă oamenii rîd de tine. Încep prin a rîde, continuă prin a cădea pe gînduri şi sfîrşesc prin a-ţi da dreptate. Este un exerciţiu de igienă morală la capătul căruia poţi avea surpriza că nu mai primeşti pomeni de la Zurich, dar începi să fii respectat.