Ce a pierdut Souleymane
Bărbatul agresat de suporterii lui Chelsea a refuzat biletul de meci oferit de Mourinho. Şi de-abia astfel a atras atenţia asupra culorii pielii lui.
Souleymane nu mai poate dormi noaptea. Mărturiseşte că a fost la doctor, care i-a prescris pastile […]
Bărbatul agresat de suporterii lui Chelsea a refuzat biletul de meci oferit de Mourinho. Şi de-abia astfel a atras atenţia asupra culorii pielii lui.
Souleymane nu mai poate dormi noaptea. Mărturiseşte că a fost la doctor, care i-a prescris pastile antidepresie. Cînd totuşi pune geană pe geană, Souleymane susţine că aude vocile unor englezi care îl jignesc şi îl împiedică să urce în metrou. De aceea, Souleymane a decis să nu accepte invitaţia clubului Chelsea, de a fi prezent pe Stamford Bridge la meciul pe care insularii urmau să-l dispute în compania lui Paris Saint-Germain. „Nu mă pot cumpăra cu o bucată de hîrtie”, a precizat Souleymane, „nu sînt un copil”.
Souleymane este bărbatul de culoare agresat fizic şi verbal de o parte a suporterilor londonezi în metroul parizian. Episodul s-a petrecut acum 3 săptămîni, înaintea partidei tur PSG-Chelsea, contînd ca optime de finală a Champions League. O mînă de fani turbulenţi ai echipei antrenate de Mourinho i-au pus mîna în piept lui Souleymane şi nu l-au lăsat să urce în vagonul de metrou aflat în staţie. Concomitent, i-au strigat „Sîntem rasişti şi aşa ne place”. Întîmplarea a făcut înconjurul lumii şi nu a rămas fără urmări. Gruparea londoneză s-a dezis neechivoc de gestul huliganilor, autorităţile britanice i-au identificat în timp-record pe făptaşi, la orizont fiind interdicţia viageră a acesului acestora pe stadioane, în vreme ce Jose Mourinho, după ce s-a declarat dezgustat de întîmplare, l-a invitat personal pe Souleymane la retur.
Souleymane, despre care nu ştim deocamdată decît un prenume şi o siluetă longilină, a văzut în invitaţia portughezului o formă de mită. Din tonul revoltat al victimei din metroul parizian mai reiese că omul nu consideră deloc suficiente luarea de poziţie a celor de la Chelsea şi acţiunile conjugate ale poliţiilor din Paris şi din Londra. Souleymane aşteaptă un proces şi nişte condamnări, nu compensaţii simbolice, fie ele şi din partea unuia dintre cei mai mari antrenori de fotbal ai lumii. Souleymane vrea justiţie scrisă în contrapartidă cu agresiunea la care a fost supus. În esenţă, Souleymane doreşte eradicarea rasismului.
Este totuşi ceva care nu merge, dincolo de conotaţia cu fond rasist a întîmplării. O dată, chiar tonul vindicativ al victimei. În al doilea rînd, autovictimizarea. Depresia, insomnia, medicamentele, spectrul permanent al discriminării. Băgarea în aceeaşi oală a huliganilor lui Chelsea („Nu vreau să stau pe stadion alături de acei oameni care m-au împins!”) şi a suporterilor decenţi ai liderului la zi din Premier League. Ideea este că Souleymane vrea răzbunare, nu dreptate. Iar asta nu vine de la un marginal al societăţii, ci de la o persoană, imaginile vorbesc suficient uneori, îmbrăcată elegant, posibil un funcţionar, de ce nu un corporatist din Franţa?, o ţară-model în materie de integrare şi de acceptare a diversităţii.
Frumos ar fi fost ca, în spiritul toleranţei, Souleymane să fi primit biletul de meci, o dată cu scuzele. Ar fi fost şi mai frumos, tocmai pentru că gestul pacifist venea de la o persoană de religie islamică, putem presupune cu temei asta pe baza prenumelui „Souleymane”. Asta ar fi pus lacăt la gura celor care susţin că Islamul nu este o religie a iertării, ci a pustiitorului jihad, colectiv sau individual. Souleymane nu a pierdut un meci. Souleymane a pierdut ocazia să lupte cu adevărat împotriva rasismului dincolo de minţile puţine ale unor beţivi englezi.