Ora gratitudinii
Nehliudov, personajul central al „Învierii” lui Lev Tolstoi, spunea că un bărbat la 50 de ani începe o nouă viaţă. Şi nu este deloc bătrîn. Nici pentru viaţă, în general, nici pentru dragoste, în particular. Tolstoi însuşi la 50 de […]
Nehliudov, personajul central al „Învierii” lui Lev Tolstoi, spunea că un bărbat la 50 de ani începe o nouă viaţă. Şi nu este deloc bătrîn. Nici pentru viaţă, în general, nici pentru dragoste, în particular. Tolstoi însuşi la 50 de ani părăsise tumultul capitalei ţariste şi se dusese să trăiască şi să muncească alături de mujici (şi de mujice!), pe propria moşie.
Într-un fel, fără rubaşcă, Hagi seamănă cu Nehliudov. Şi-a suflect mînecile şi a început să lucreze. Nu este pentru întîia oară, doar că de data asta antrenează propria echipă. Munceşte pe propria moşie. Treaba e simplă. Acolo nu dă socoteală nimănui, poate experimenta orice îi trece prin cap, poate fi şi tactician, şi preparator fizic, şi nutriţionist, şi psiholog. Fiindcă din 2001, de cînd s-a retras, întotdeauna a fost ceva care i-a bruiat cariera de antrenor. Subiectiv, obiectiv, fictiv. Ghinionul, la naţională, contratimpul la Galatasaray, mitocănia şi bigotismul patronului la Steaua.
Pariul lui Hagi cu lumea înconjurătoare, dar mai ales cu sine, continuă. Este sau nu antrenor (mare)? Gică împlineşte 50 de ani şi nu are nevoie doar de urările noastre ori de un tron mai mare şi altă coroană mai sclipitoare. Nu îi datorăm supunere ca unui monarh oarecare, ci altceva, mai de preţ. Îi sîntem datori cu gratitudine. Şi poate cu mai multă simpatie. Asta nu înseamnă că Gică trebuie tratat ca un pacient de os regal, ci ca un om care intră într-o nouă viaţă. Asemenea neastîmpăratului Nehliudov, personajul minunatului roman al lui Tolstoi.
Apropo, Tolstoi a fost afurisit (excomunicat) de biserica pravoslavnică din cauza romanului Învierea. Astăzi, riscurile sînt mai mici.