Hercule în fustiţă

Serena Williams a ajuns la al 19-lea titlu de Grand Slam. Şi într-un loc al carierei în care nu mai are adversar(e)

Bucuria de fetiţă a Serenei nu seamănă neam cu înverşunarea Serenei-femeie bărbată care cîştigă turnee de Grand […]

Serena Williams a ajuns la al 19-lea titlu de Grand Slam. Şi într-un loc al carierei în care nu mai are adversar(e)

Bucuria de fetiţă a Serenei nu seamănă neam cu înverşunarea Serenei-femeie bărbată care cîştigă turnee de Grand Slam. Discursul inteligent, echilibrat, emoţional şi chiar simpatic al americancei care tocmai şi-a înfipt în palmares al 6-lea trofeu la Melbourne nu se potriveşte deloc cu reacţiile ei de panteră încolţită în momentele în care adversara de dincolo de fileu – fileul ca parabolă a despărţirii lumilor, fileul ca graniţă între caractere şi talente – dă semne de revoltă.

De viaţă. Aici, în paradoxurile acestea, rezidă misterul mezinei familiei Williams, care nu mai este deloc mezină, dar care joacă în continuare cu dăruirea unei adolescente şi cu forţa în braţ a unui bărbat.

Fiindcă Serena este o femeie în carcasă de bărbat. Şi luaţi cum vreţi afirmaţia, la propriu sau la figurat! Serena are ceva nativ androgin, greu de spus cît au contribuit la asta şi tratamentele. Şi luaţi din nou la propriu afirmaţia!

Să serveşti constant de-a lungul unei finale cu viteze medii între 180-190 de kilometri la oră, ba, mai mult, să îmbini puterea mingii pe care o trimiţi de la peste doi metri peste adversara-victimă cu efecte care o aruncă în afara terenului, asta nu este la îndemîna unei femei obişnuite.

Ca Şarapova. Şarapova, victima de serviciu a serviciului Serenei, Şarapova femeie-femeie, dedicată şi vulnerabilă, uzină de urlete care trimit spre chinurile facerii sau spre plăcerea concepţiei. Şarapova în lacrimi la sfîrşitul meciului, Şarapova cu lacrimi în ochi, dar nu pe obraz. Este o diferenţă fundamentală – ciudă, decepţie şi furie, nu lamentare, nu deznădejde.

Atît timp cît subiectul doping rămîne tabu în tenis din raţiuni care ţin de priza planetară a acestui sport producător de spectacol&suspans, lucrurile trebuie luate aşa cum sînt. Dincolo de „susţinătoare de efort”, mai presus de date genetice care te apropie mai mult de Hercule decît de Afrodita.

După finală, Mats Wilander spunea că Şarapova mai poate cîştiga încă 4-5 titluri de Grand Slam. Cu o condiţie însă: ca Serena ori să nu mai fie competitivă, ori să se retragă. Cei 5 ani care le despart pe rusoaică şi pe americancă – 28 contra 33 – nu sînt suficienţi în condiţiile în care Serena şi-a probat deja longevitatea, iar Maria poartă în spate efortul unei cariere profesioniste începute la 15 ani, tot în strigătele facerii-concepţie, undeva pe o insulă-regat, pe un teren cu iarbă.

Altfel, între Serena şi Şarapova de o parte şi toate celelalte, inclusiv Simona Halep (turneu mediu spre mediocru, în ipoteza că nu vrem să ronţăim minciunele pe post de tarte cu icre negre), se cască o prăpastie de 5-6 locuri. Clasamentul real al fetelor este 1. Serena Williams, 2. Maria Şarapova, ….7-8.

Toate Celelalte, de la promisiuni la consacrate. Pînă atunci, ne aşteaptă o finală a băieţilor care ar trebui nu să restabilească diferenţa dintre sexe, ci ideea că un Mare Şlem este mare printr-o finală mare. Djokovici-Murray este finala logică de la Melbourne. Cei mai buni oameni ai turneului faţă în faţă. Cel mai constant la un nivel revoltător de ridicat, Nole, contra celui mai inegal, contra celuicaretepoatesurprindeoricînd. Enjoy!