La revedere, Wim!

Simona Halep trebuie să se decidă dacă va continua cu Fissette. Este o alegere importantă.

Au trecut emoţiile. Fierbinţeala, entuziasmul, heirupismul de suporter s-au mai stins. Au rămas rezultatele. Calificarea în finala de la Singapore, omagiile personalităţilor lumii tenisului. Cele […]

Simona Halep trebuie să se decidă dacă va continua cu Fissette. Este o alegere importantă.

Au trecut emoţiile. Fierbinţeala, entuziasmul, heirupismul de suporter s-au mai stins. Au rămas rezultatele. Calificarea în finala de la Singapore, omagiile personalităţilor lumii tenisului. Cele mai multe, sincere. Altele, mai puţine, interesate ori politicoase. Peste toate, cea mai importantă a fost regăsirea sentimentului de comuniune altfel decît stimulat de mirosul micilor şi gustul incredibil de amărui al berilor. Familii întregi de români, de la bunici pînă la părinţi de profesie ocupaţi şi prichindei mari maeştri în mînuirea tabletei, s-au reîntîlnit în faţa televizorului. Televizorul care a încetat să mai fie un instrument malefic în era reţelelor de socializare.

Au trecut emoţiile. S-a încheiat şi contractul dintre Simona Halep şi antrenorul ei, belgianul Wim Fissette. Asta este o veste de natură tehnică? Sau una sentimentală? După cum stau lucrurile în tenisul de astăzi aş merge pe prima variantă. Dar încheierea contractului nu înseamnă şi întreruperea colaborării. Deocamdată nu ştim dacă Halep doreşte să continue. Nici dacă Fissette nu are alte planuri. Începută imediat după Australian Open 2014, relaţia dintre româncă şi belgian a fost un succes. Cîntărită şi en gros, şi en detail, munca lor supravegheată cu înţelepciune de Virginia Ruzici, a dat roade. Turnee cîştigate, ascensiune abruptă în ierarhia WTA. Bani şi glorie. Glorie şi bani. Cum preferaţi.

Au trecut emoţiile. Dar să ne întoarcem în punctul în care emoţiile erau intacte. Cînd şansele nu se topiseră în transpiraţia neputinţei. Acolo, în primul set al finalei Serena Williams-Simona Halep, atunci cînd scorul era 4-2 pentru americancă, iar în jocul româncei se simţeau deja fisuri. Cînd probabil ar fi fost suficiente doar cîteva mici reglaje, mai ales că Simona reuşise un break cu care strîngea scorul la 4-3. Atunci ar fi fost nevoie (şi) de comunicare. Directă, nu telepatică. Aşa cum a procedat în mod repetat Piotr Wozniacki cu Caroline pe care a tot dăscălit-o în mai multe pauze dintre game-uri la semifinala cu Serena. Şi a făcut-cu rezultate, Caroline a fost pe punctul să o elimine pe mai puternica ei amică.

Simona a mers şi s-a aşezat pe scaun. Concentrată, în cea mai selectă companie, cu ea însăşi. Wim Fissette în tribună, contemplativ. Calm. Prea calm. La cîţiva metri distanţă, ea. Singură. Prea singură. Cineva trebuia să facă pasul. Să renunţe la orgoliu şi la „ce impresie lăsăm, dragă, aici, dacă noi solicităm coaching, în timp ce Williams cu Mouratoglou al ei schimbă doar priviri experte”, chit că după umila mea părere nu erau decît ocheade de îndrăgostiţi pe altarul tenisului.

Simona este un om echilibrat, cu o putere de concentrare mult peste medie. Dar Simona este şi un om încăpăţînat, mîndru. Căpos, cum se spune în popor. Aşa se întîmplă că una dintre principalele ei calităţi se transformă uneori într-un defect greu de combătut. De cealaltă parte, Wim Fissette. Omul care i-a îmbunătăţit Simonei loviturile deficitare şi i-a şlefuit stilul. Şi acum întrebarea. Este blîndul Wim Fissette persoana care să spargă platoşa de orgoliu a Simonei? Cu riscul să fie respins, poate chiar pus la colţ pe moment? Nu. Răspuns final. Mai mult. Wim Fissette este responsabil pentru felul în care a arătat Halep în finala cu Serena Williams. Ca orice antrenor din lumea asta, care răspunde pentru rezultatele sportivilor de care se ocupă. Nu a existat un plan de joc alternativ, pliat pe schimbarea de tactică a americancei. Meciul nu a fost pregătit, ci doar clocit pe ideea că Serena nu mai are cu ce să o surprindă pe Simona. Fissette mai mult decît Halep a fost depăşit de importanţa meciului. Şi probabil că este depăşit de stadiul la care a ajuns Halep.