De ce lipsim?

Avem tot mai puţini suporteri pe stadioane, dar acesta nu e un motiv să-i certăm

4.533 de spectatori. Aceasta a fost asistenţa de la meciul dintre Steaua şi U Cluj. Deşi vremea era frumoasă, deşi Steaua joacă în general spectaculos […]

Avem tot mai puţini suporteri pe stadioane, dar acesta nu e un motiv să-i certăm

4.533 de spectatori. Aceasta a fost asistenţa de la meciul dintre Steaua şi U Cluj. Deşi vremea era frumoasă, deşi Steaua joacă în general spectaculos şi merge bine în campionat, iar partidele în care evoluează Lucian Sînmărtean, noul idol al roş-albaştrilor, au devenit o atracţie suplimentară. De ce totuşi atît de puţină lume? De ce public puţin şi la Cluj, în Gruia, acolo unde CFR şi Dinamo au reuşit unul dintre cele mai bune meciuri ale campionatului?

Să revenim la cei 4.533 de spectatori ai Stelei. Vorbim despre echipa cu cei mai mulţi suporteri din ţară. Şi din diaspora, care este o altă parte (semnificativă) de ţară. Mai mult de 60% dintre cei care au preferinţe fotbalistice sînt susţinători ai multiplei campioane a României. Unde sînt ei? Procentual, desigur, nu îmi închipuiam că milioane de fani se aliniază la coadă la bilete în faţa arenei din Ghencea. Răspunsul absenteismului trebuie căutat în lumea în care trăim. Înainte să începem să îi certăm pe cei care preferă să stea acasă sau cu prietenii în loc să vină la stadion. Ăsta-i ultimul lucru pe care ar trebui să-l facem, un proces de intenţie, cu suporterul blajin pus pe banca acuzaţilor. Fiindcă, aşa cum aţi observat, cei activi, ultraşi sau huligani, stau mult mai bine la capitolul frecvenţă. Doar că ei merg spre terenul de fotbal fără să le pese prea tare de ce se întîmplă acolo, pe teren. Ei au răfuieli de încheiat. Socoteli de reglat. Nervoşii de Peluza Nord-Vest cu trădătorii de la Peluza Sud-Est şi Inimoşii de la a Doua Treime de la Tribuna I cu blazaţii de la Prima Treime de la Tribuna a II-a. Nu despre aceştia discutăm, ci despre cetăţenii paşnici care sînt luaţi în derîdere de băieţii cu idealuri ultra.

Pot fi invocate tot soiul de motive pentru a explica absenteismul de pe stadioane. Chiar fără calificare de sociolog le poţi observa. De exemplu, violenţa latentă sau în stare pură pe care o pot întîlni acolo oamenii care vor să guste un meci şi eventual o bere cu un hot-dog. Lipsa unor mijloace de transport eficiente, civilizate şi pînă la ore tîrzii. Calitatea slabă a multor meciuri. Neatractivitatea vetustelor noastre stadioane, deşi aici lucrurile s-au mai schimbat. Arena Naţională, Cluj Arena, stadionul „Constantin Rădulescu” al CFR-ului. Ploieşti, Giurgiu. Şi, cu anumite derogări, bătrînul stadion din Ghencea. Buun, sîntem, se pare, într-o fundătură. Nu cumva trebuie să căutăm în altă parte? Cum ar fi obiceiurile noastre de consum? În imobilismul nostru pe care îl practicăm constant sub motivul că sîntem obosiţi? În sedentarismul nostru, căruia cei mai mulţi i-am căzut prizonieri, sub pretextul că avem o mulţime de beteşuguri? Ne încuiem în casă şi butonăm telecomenzile punţilor electronice către viaţă, în loc să ieşim la aer curat şi să o trăim aievea.

Dorinţa de a ieşi din casă, de a merge în oraş – în parc, la un meci sau la un film, de ce nu, la un picnic? – este direct proporţională cu banii de care dispunem. Şi, în general, românii au puţini bani pentru agrement. Pentru loisir cum spun francezii. Nu avem bani, perfect adevărat!, dar nu avem nici cultura participării la viaţa cetăţii, sub toate formele ei. Fotbalul este parte a acestei culturi, chit că multora li se pare subcultură. Aici, în materie de absenteism ca formă a comodităţii, nu ne mai putem ascunde în spatele nici unui alibi. Şi probabil că vor mai trece ani pînă cînd vom recupera. Şi pînă cînd tribunele stadioanelor noastre vor fi la fel de pline ca în Premier League sau Bundesliga. Niciodată? Niciodată să nu spui niciodată, zice o vorbă din fotbal.