Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
I-am mai și faultat, dar corect!

Finala s-a terminat, campionatul continuă. Poate și acesta în vreun fel în zona play-out-ului, dar vorbim despre campionatul următor, care, ce să vezi?, începe pe 21 august. Adică peste două săptămâni și jumătate. Totul la altă viteză Ce înseamnă asta? […]

...

Mulțescu, un antrenor

Tocmai s-au încheiat meciurile decisive pentru promovarea în prima ligă. A început Voluntari-Dinamo și ai senzația că urmărești un meci de Champions League. Deși este tot fotbalul acela care ne enervează cel puțin de câteva ori pe săptămână. Cam asta […]

...

De la Edison la Edinson

În jargonul fotbalistic românesc, Uruguay-Paraguay definește un joc-școală între titulari și rezerve. Sau între probabili și posibili. Năzbâtiile de limbaj ale lumii fotbalului sunt infinite, cel puțin la noi. De unde o fi apărut snoava asta cu Uruguay-Paraguay nu știe […]

...

De ce nu merge Simona la Palermo

Internazionali Femminili din Palermo este titulatura originală a turneului la care Simona Halep a renunțat să participe. Provocând supărarea fără echivoc a gazdelor. Turneul din capitala Siciliei, programat să înceapă pe 3 august și dotat cu premii totale de 222.500 […]

...

Mai multe simboluri ale grotescului

Oricât ne-am privi în oglindă, ne vedem mai frumoși decât suntem. Mai inteligenți, mai simpatici. Înțelepciunea populară avertizează însă. Nu suntem ceea ce credem noi că suntem, ci ceea ce cred ceilalți despre noi. Iar ceilalți ne văd mai ridați […]

...

Golani sînt peste tot

Ronaldo a călcat pe minge. Mingea pe care a călcat era ovală. Asta este discriminare?! Atunci cînd a spus că s-a simţit de parcă ar fi jucat un meci de rugby, Cristiano Ronaldo a dat glas unui gînd. Sau poate […]

joi, 9 octombrie 2014, 9:10

Ronaldo a călcat pe minge. Mingea pe care a călcat era ovală. Asta este discriminare?!

Atunci cînd a spus că s-a simţit de parcă ar fi jucat un meci de rugby, Cristiano Ronaldo a dat glas unui gînd. Sau poate unei senzaţii. Chiar şi superstarurile au aşa ceva. Se întîmpla după meciul Ludogoreţ-Real Madrid, presărat, ce-i drept, cu o serie de durităţi ale formaţiei lui Moţi. Tot atunci cînd Cristiano a declarat că la Sofia s-a simţit ca la o partidă de rugby a comis, se pare, o discriminare. Nu una între diferite rase ori categorii sociale, ci între sporturi. Aşa, cel puţin, a perceput-o Fermin de la Calle, fost jucător de rugby, în prezent jurnalist.

Gest reflex pentru ziarist de opinie, replica lui Fermin de la Calle nu a întîrziat. Editorialul postat pe blogul personal al spaniolului elogiază valorile perene ale rugbyului. „… sport de contact, dur şi agresiv, dar niciodată violent. … La rugby, mingea trebuie să fie tot timpul în joc. Noi nu tragem de timp şi nici nu simulăm. Astfel, cel mai bun cîştigă. Noi ne adresăm arbitrului cu «domnule» şi doar căpitanii vorbesc cu el.” Pledoaria nu se opreşte însă aici. Articolul mai subliniază şi alte aspecte ale superiorităţii morale a rugbyului prin comparaţie cu fotbalul. Neinscripţionarea numelor pe tricourile de joc ale rugbyştilor, ca marcă a modestiei funciare a practicanţilor. Inexistenţa unui trofeu similar cu „Balonul de Aur” este oferită de asemenea ca exemplu al forţei grupului, în dauna individului. Aceeaşi menire o are în opinia lui Fermin neacordarea titlului de golgeter.

Ştiţi zicala cu sportul de gentlemeni practicat de golani şi sportul de golani practicat de gentlemeni. De o parte, prietenie, camaraderie, onoare, demnitate, altruism, spirit de sacrificiu. Dincolo? Golănie, invidie, trufie, vedetism, mistificare, obrăznicie, lăcomie. Rugbyul surclasează fotbalul în articolul colegului nostru iberic şi nu îi dă dreptul la recurs. De fapt, cred că asta este greşeala comisă de Fermin de la Calle. Foarte bine scris, pe alocuri emoţionant, textul lui este la fel de discriminatoriu ca şi remarca lui Ronaldo. Fotbalul, zugrăvit ca un cuib de şerpi veninoşi şi păcătoşi, este pus în antiteză cu rugbyul, un Eden în care poposesc bărbaţii mîndri şi femeile lor virtuoase.

Toate astea funcţionează perfect dacă vorbim, într-adevăr, despre o formă de discriminare. Dacă ne lăsăm luaţi în prizonierat de corectitudinea politică, dictatorul absolut şi nepedepsit (în numele mai binelui, duşman de neclintit al binelui) al vremurilor noastre. Barack Obama a omorît o muscă în timpul unui interviu televizat şi a intrat în colimatorul ONG-urilor de profil. Un asasin! Pînă la urmă, ce enormitate a rostit Cristiano? Şi dacă a rostit o impoliteţe la adresa rugbyului, de ce trebuie discutat totul în cheie gravă, de parcă de un placaj depinde viitorul omenirii?!

Mi-ar plăcea ca Ronaldo să dea curs invitaţiei lui Fermin de la Calle şi să meargă să bea o bere cu băieţii de la rugby. Poate le va spune că în destule privinţe, ei, rugbyştii, le sînt superiori fotbaliştilor. Dar că nici la ei lucrurile nu mai sînt ca odinioară. S-au înmulţit acţiunile nesportive şi accidentările rezultate din durităţile mascate de grămadă. Jocul s-a ermetizat, iar acum un Noua Zeelandă-Australia riscă să pară, din punctul de vedere al spectacolului, un fel de România-Georgia. Nu se trage de timp, dar se caută tuşa cu o frenezie demnă de o cauză mai nobilă. Oroare, din cînd în cînd am văzut şi bătăi în toată regula pe teren, în timpul meciurilor. Mi-ar plăcea ca Ronaldo să-i spună lucrurile astea lui Fermin, să ciocnească un pahar cu bere, iar bodyguardul lui, un fost rugbyst, să nu se ciocnească de bodyguardul localului, şi el tot un fost rugbyst.

Acum pe bune. Totuşi, de ce atîţia foşti rugbyşti în serviciile de pază de pretutindeni? Ca apărători ai valorilor morale?

Comentarii (48)Adaugă comentariu

iosif kravici (2 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 10:43

Sunt de acord cu d-vs ca articolul scris de jurnalistul spaniol este putin cam dur la adresa fotbalului si a fotbalistilor.Dar in esenta nu putem sa nu fim de acord ca intre cele doua categorii de sportivi exista diferente foarte mari.Si cand spun diferente nu ma refer strict la pregatirea sportiva.Este vorba de diferente majore de caracter in primul rand.Cand un jucator de talia lui Cristiano Ronaldo ajunge sa simuleze in mod repetat,sa cerseasca lovituri de pedeapsa inexistente,este destul de trist.Si nu este vorba numai de el,se aplica la mai toti fotbalistii(cu exceptiile de rigoare).
Cu ce nu sunt de acord este afirmatia care a-ti facut-o comaparand un meci de rugby Noua Zeelanda-Australia cu un meci Romania-Georgia.In acest caz inseamna ca am vazut meciuri complet diferite.Ca un vechi spectator de rugby pot sa va spun ca intre echipele mentionate mai sus este o diferenta ca intre Liga noastra de fotbal si La Liga sau Premiership.Poate nu mai este spectacol ca pe vremuri dar aceasta comparatie este,dupa parerea mea complet deplasata.
In alta ordine de idei,daca un fotbalist ar depune macar 50% din efortul unui jucator de rugby cred ca ar sta la recuperare(sau reanimare)macar 2 zile.
PS.Fostii rugbysti sunt bodyguarzi pentru ca le permite fizicul.Un fotbalist nu ar putea sa fie bodyguard nici macar cand este in activitate iar despre chestia cu aparatori ai valorilor morale,scuze.Cred ca nu jucatorii de rugby tin capul de afis in tabloide.Si aici nu ma refer la ratatii din Liga noastra care ……

mihai (14 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 11:32

Buna ziua! Despre diferenta etica intre cele doua sporturi, nu intreb decit atit: unde ati trimite copilul sa faca sport, la fotbal sau la rugby? Cit deespre ramarcile facute la adesa meciurilor care se joaca astazi la rugby, am senzatia ca nu sinteti dispus sa ascultati o alta opinie, aveti o cu totul alta parere. Poate din cauza ca nu le urmariti… Nimic nu este perfect, nici macar rugbyul, dar nu amestecati cele doua lumi. Va sugerez sa mergeti la un meci de rugby la Arcul de Triumf, veti cunoaste o alta lume si sint sigur ca veti regindi articolul.

iosif kravici (2 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 12:35

In primul rand copilul nu „se trimite” la un anumit sport.Consider ca trebuie lasata o anumita libertate de a decide singur pentru ce sport ar avea o anumita afinitate.
Despre meciurile de rugby care se disputa in ziua de azi normal ca fiecare sa aiba opinia lui.Nimeni nu detine adevarul absolut dar nici nu poti sa compari (in ziua de astazi) Romania cu marile puteri din rugby.La fotbal nici macar atat.
In ce priveste vizionarea meciurilor de rugby am putea sa intram intr-o polemica dar nu cred ca si-ar avea rostul.Emiteti o ipoteza puerila.Am avut ocazia,pe langa meciurile televizate,sa urmaresc pe viu destule meciuri.Atat ale echipei din orasul nostru(Timisoara) cat si cateva meciuri din Premiership Rugby .Am vazut lumea aceasta si raman la parerea mea(strict personala)ca nu se poate compara cu fenomenul fotbal.

asada (4 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 14:27

pentru cei ce au comentat mai devreme..oare s.au facut bodyguarzi de plictiseala si pentru ca au fizic de bodyguard sau pentru ca nu au castigat destui bani din sport? puteti spune ce vreti de rugby si de marele fair-play de acolo, dar un jucator de rugby de top castiga cat un fotbalist mediu

I love rugby (1 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 14:27

Domnule Geambasu urmatiti turneul celor sase natiuni o sa vedeti ca e o competitie mai frumoasa decat mocirla 1 de la noi.

seba (157 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 14:27

cristiano n-a calcat pe nicio minge de rugby. mai calca el pe alte mingi, mai ales pe cea de fotbal, cand simuleaza, cand e prea narcisist sau in alte situtii.

Fermin de la Calle (cine-o mai fi si asta?) a gasit un prilej sa faca putina reclama rugby-ului scriind despre fair-play-ul din acest sport. foarte frumos si probabil in mare masura adevarat. dar nu cred tot ce spune pentru am vazut in rugby niste calcari cu crampoanele pe cap cum n-am vazutalte sporturi. si am mai vazut acum vreo cativa ani un dinamo – farul si continuarea romania – georgia ca niste meciuri ufc in echipa.

sportu (1 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 14:28

Lasa vodca
te las cu fotbalul tau, vizionare placuta la meciul FC Botosani-Chiajna …fara vodca

cezar (1 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 14:33

Cred că inainte de a scrie un astfel de articol ar fi trebuit sa mergeti la un meci de rugby, pe „Arcul de Triumf”. Să stați pe margine, să auziți vorbele dintre coechipieri, dintre aceștia și adversari, modul cum se adresează arbitrilor sau chiar căpitanului de echipă
Poate că ați înțelege semnificația articolului lui Fermin la Calle, mai ales dacă ați urmări, live, și un meci de fotbal, de la nivelul gazonului, tocmai ca să puteți face comparație.

Este o mare diferență, domnule gazetar, o diferență care se explică atât prin filosofia celor două sporturi, cât și prin educația celor care-l practică.

Dacă unii dintre fostii rugbyști ajung boyguarzi, este alegerea lor, dar să stiți că mai fac și altceva: antrenează, deobicei gratuit, grupe de copii din cluburile cu secție de rugby.
Cât despre fotbaliști…cei mai „norocoși” ajung antrenori care se gudură, cu căciula-n mână, pe lângă îmbogățiții tranziției.
Dar majoritatea foștilor fotbaliști ajung să fie scoși în șuturi, morți de beți, de bodygarzii-foști rugbyști.

adrian (1 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 14:39

Dl. Geambasu
Nu mai stiu cum mai e acum, dar pe vremea impuscatului fotbalistii erau bagati si treceau prin facultate, fara examen(e).
Cunosc numai doi jucatori care au devenit studenti doar fiindca jucau rugby. In rest, se cam facea scoala pe bune.
Spre exemplu, eu sint arhitect, din acela care a prins barajul dintre anii 3 si 4 ( daca stiti despre ce vorbesc!)si am ajuns sa joc in nationala de tineret a Romaniei, intr- un meci cu Polonia.
Mult mai buni jucatori decit mine, tot arhitecti, pe bune, au fost fratii Hariton, Mihai Niculescu, Alecu Beldiman, Traian Musetescu si, nu in cele din urma, Ascanio Damian, uvertura in primul meci in care am invins Franta.
Ascanio a fost rector si profesor la Institutul Ion Mincu si a proiectet, intre altele, Aeroportul Baneasa si Pavilioanele Expozitiilor, de la sosea.
Aratati-mi un singur fotbalist care a realizat ceva in meseria cu care a fost cadorisit, atunci cind a fost ‘bagat’ la facultate.

Walhallanu’ (20 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 14:39

„Jocul s-a ermetizat, iar acum un Noua Zeelandă-Australia riscă să pară, din punctul de vedere al spectacolului, un fel de România-Georgia. ”

Domnule, dac ăscrii asta, înseamnă că nu ai văzut meciul de sîmbătă Africa de Sud – Noua Zeelandă … 🙂

Doru11 (1 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 14:42

Pt. ca salariile sunt incomparabil mai mici decat cele din fotbal si le-o fi si lor foame.

al (16 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 14:42

Acum ce vreti sa spuneti(aparatorii rugby`ului) ca in rugby joaca doar gentlemani si in fotbal sunt toate scursurile societatii?Fotbalul a mai dat si LORZI si nu cred ca a fost ceva gratuit.Toti sunt oameni,nu-i judecati din privinta sportului pe care il practica!

Alin (1 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 14:43

Domnule Geambasu, felicitari petru articol. E scris ca si cum pe dumneavoastra v-ar fi jignit jurnalistul cu pricina, si nu pe CR7. In fine…jurnalist de sport sportiv(fotbal)..articol care apara sportul rege…trimiteri catre bodyguarzi si multe altele. Putin mai impartial data viitoare si e perfect.
In rest, stima si toate cele bune

dan (3 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 15:09

Salut Cristian! Urmaresc si imi plac in egala masura cele doua sporturi. Cred ca ar trebui sa urmaresti mai mult meciuri de rugby inainte sa faci astfel de comentarii. Daca e sa compari un meci de rugby dintre Romania-Georgia si unul intre noua Zeelanda, imi pare rau dar chiar nu ai idee despre acest sport. Daca incerci sa insinuezi ca jucatorii din rugby cauta marginea pentru a trage de timp, chiar nu cunosti acest sport. Chiar nu exista termeni de comparatie intre cele doua sporturi, intre jucatori de rugby si fotbal, organizarea unui meci de fotbal si unul de rugby si spectatorii celor doua amintite. Cat despre faptul ca fosti rugbybisti sunt inrolati in serviciile de paza, probabil adevarat dar nu cred ca sunt doar niste simpli agenti de paza, sunt mai mult de cat atat, pentru ca pot. Insa cred ca si acest lucru este doar o rautate din partea ta, sa nu uitam ca un fost rugbyst, Morariu a devenit oficial membru al Comitetului International Olimpic (CIO), la reuniunea de la Buenos Aires, ce a avut loc la 10 septembrie 2013. La 1 aprilie, el a fost ales in Comisia pentru Programul Olimpic si in Comisia pentru Relatii Internationale ale CIO. Si este doar un exemplu, insa tu ai ales alte exemple. Si te mai invit sa urmaresti un meci de rugby in Irlanda, Anglia sau Scotia si apoi sa ne povestesti despre atmosfera si fanii din tribune. Numai bine!

Octavianus (1 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 15:13

Nu se trage de timp, dar se caută tuşa cu o frenezie demnă de o cauză mai nobilă. Dle Geambasu suturile in tusa ca si cele inalte de urmarire fac parte din joc sunt strategice…nu ca la fotbal + tavaleli inutile
Oroare, din cînd în cînd am văzut şi bătăi în toată regula pe teren, în timpul meciurilor….eu le vad cel putin la fel de des si la fotbal si pe teren si in tribune…..diferenta ? „ascultati linistea” din tarile civilizate cand se executa o lovitura de pedeapsa….pe cand respectul asta si la fotbal ????
Mi-ar plăcea ca Ronaldo să-i spună lucrurile astea lui Fermin, să ciocnească un pahar cu bere, iar bodyguardul lui, un fost rugbyst, să nu se ciocnească de bodyguardul localului, şi el tot un fost rugbyst.

Acum pe bune. Totuşi, de ce atîţia foşti rugbyşti în serviciile de pază de pretutindeni? Ca apărători ai valorilor morale? DE CE ??? va dau unul din motive, pt ca nu au castigat in cariera lor…unii jucand chiar in prima divizie cat un fotbalist din C…..pt ca sunt adevarati atleti neinfricati si pana la urma si asta este o meserie….sau ???
Se vede treaba ca nu aveti nimic in comun cu sportul, nu ati transpirat nici o secunda pe un teren, sa dai cu pixul este usor….dar nu-i destul.

Optimvs (21 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 15:20

Geambasule, o intrebare simpla: de ce crezi tu ca in rugby s-a introdus de atata amar de vreme arbitrajul video, in vreme ce in fotbal ne minunam aproape zi de zi de hotiile comise de arbitri? (un exeplu stralucit fiind chiar meciul „de rugby” de la Sofia)
Cam aici se vede cultura diferita a celor doua sporturi, din care rezulta si superioritatea morala a rugby-ului…

Catalin (1 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 15:31

Nu stiu cum dar in toata viata mea in care am practicat diferite sporturi, de fiecare data cand ma intalnesc cu un rugbist acesta tinde sa-si laude sportul si sa-l ridice in slavi drept cel mai nobil si maret dintre toate. De ce sunt oamenii acestia asa de frustrati?

Mihai Popescu (1 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 15:46

Ziaristul spaniol a fost virulent in remarci, de acord, dar nici vorba de discriminare! Aveti grija in ce polemica intrati…e un subiect sensibil…cel putin in Romania. Sigur lucrurile s-au mai schimbat, nivelul de cultura intre practicantii celor doua sporturi e muuult sub ceea ce era acum 40-50 de ani. Deranjanta remarca cu bodyguarzii! Mergeti totusi pe o arena in care se desfsoara un meci de rugby…nu va fi nimeni pe mama nimanui…chiar daca expresia face parte dintr-un imn! Sic!

Ionut (1 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 16:08

In ce priveste ograda noastra, macar la rugby nationala o sa fie prezenta la Campionatul Mondial din 2015 din Anglia. La fotbal …

horia (7 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 16:22

cateodata valorile morale se apara cu forta si cu curajul.
sunt satul de ‘simulatorii’din fotbal.
ce caracter poti sa ai sa simulezi cand stii ca te vede o lume intreaga la televizor? este o intrebare retorica.

Bogdan (2 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 16:35

Jonathan Webb fostul fundas al Angliei si al echipelor de club Bristol si Bath este chirurg ortoped. Braian Moore fost taloner al Angliei este doctor in drept si lista poate continua. Aratati-mi un fost fotbalist medic sau avocat sau inginer sau profesor…dar sa si profeseze nu doar asa…diplome luate la apelul bocancilor.

Cu stima,
un fost rugbist, actualmente inginer diplomat

nick (2 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 16:40

Fotbalul a invadat si vrea sa invadeze tot…sunt meciuri peste meciuri cu o frnezie demna de o cauza mai buna. Fifa se vrea everywhere…
Rugby nu invadeaza pe nimeni, e un sport total ,al grupului, fara a lasa mult loc individului (si fitelor acestuia). Da, ne uitam prea mult la fotbal…cat om mai face-o…discrepantza intre rugby si fotbal e atat de mare incat nu merita comentata.

Cristian Geambaşu (301 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 16:53

Bogdan

Imi aduc aminte de un domn pe care il chema Albert Camus, era scriitor si a cistigat Nobelul pentru literatura. Nu se poate sa nu fi auzit de el! Imi mai aduc aminte de un alt domn pe care il chema Nils Bohr, care scria formule pe barele portilor pe care le apara. Era, daca nu gresesc, un mare om de stiinta, premiat si el. Mai era unul Socrates, international brazilian, care era medic.

Dar eu nu cred ca asta e problema, sa imi aratati cît de prosti sint fotbalistii prin comparatie cu rugbystii. De aceea am si scris acest articol, nu cred in impartirea asta in buni si rai in functie de sportul practicat. Cam asta era ideea pe care vad ca unii au rastalmacit-o. Sau nu au vrut sa o inteleaga.

Apropo, si eu sint „inginer diplomat”, dar nu ma semnez niciodata asa si nici nu ma mindresc cine stie ce cu asta. Inginer diplomat, pentru cine nu stie, inseamna inginer care la sfîrsitul facultatii si-a luat si diploma. Licenta cum se spune acum. Deci nu este vorba despre vreun inginer care lucreaza in diplomatie, daca asta o fi vreun titlu de glorie.

radu (8 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 16:54

Penibil,domnule Geambasu.

stefan (2 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 16:57

Sunt multi rugbysti in serviciile de paza, pt ca in rugby, spre deosebire de fotbal, nu se castiga suficienti bani, sportivii nu isi pot asigura viitorul.
Orice asemanare intre fotbalisti si rugbysti este o ofensa adusa bunului simt. Daca luam la intamplare doua echipe, una de rugby si una de fotbal, cu foarte putine exceptii, cel mai prost(dpdv intelectual) rugbyst este mult mai inteligent decat cel mai „destept”fotbalist.
Cel putin in Romania afirmatia este adevarata. Ma refer la rugbysti de liga 1, nu de unii care au jucat 1 an rugby in liceu.

victor (1 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 17:19

Domnule Geambasu

Sarac articol …si de o parte si de alta . Cred ca nu va place nici fotbalul nici rugby-ul. Altfel ati fi tratat mai ingrijit acest articol.
Incercati sa respectati si nu sa intinati. Ar trebuii sa avem toti printre care si Marele Ronaldo( care este urias,fara a fi ipocrit) proprietatea cuvintelor.

Bogdan (2 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 17:35

Domnule Geambasu, mi-ati dat doua exemple de fotbalisti nascuti la sfarsitul sec. al XIX lea, inceputul sec. XX, pe vremea cand fotbalul si rugby-ul erau doua sporturi infratite, ba chiar aveau aceeasi federatie. Lucrurile s-a schimbat dupa scindare, rugby-ul a devenit un sport al elitelor care nu numai care era accesibil maselor dar era chiar interzis.

Poate aveti curiozitatea, ca sa nu spun bun simt de a citi putina istorie a sportului in general, pentru ca desi sunteti inginer (in varianta ruseasca ca sa nu zic sovietica) ati imbratisat meseria de jurnalist sportiv si nu de jurnalist de fotbal. Asta imi aduce aminte de un banc din epoca de aur: Care sunt asemanatrile dintre un caine si un inginer? Amandurora le stralucesc ochii de indeligenta dar nu pot sa se exprime.

Al treilea exemplu este unul valabil desi Socrates s-a nascut si el la jumatatea sec. XX. Rugbistii mentionati de mine erau in activitate in anii 90. Ce ar fi sa incercati sa gasiti unul din ultimii 25 de ani (aveti totusi un sfert de secol la dispozitie). Din 1990 practicati aceasta meserie, corect? Nu ati intalnit niciunl, nici macar unul?! Nu pot sa cred!

Si ca sa va lamuresc si cu inginerul sovietic si inginerul diplomat. Pe vremea raposatului existau profesiile de inginer (5 ani fac.) si subinginer (colegiu 3 ani). Din 1997 cred, s-a trecut la varianta normala de categorisire a celor doua profesii, inginer diplomat (fac. 5 ani) respectiv inginer (colegiu 3 ani).

Cristian Geambaşu (301 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 17:57

Bogdan

Observ ca asa cum ii sta bine unui “inginer diplomat” incercati sa ma jigniti. Am terminat facultatea de 5 ani, nu pe cea de 3, cum insinuati dumneavoastra. Dar bag de seama ca a fi subinginer – asa se numeau cei cu facultatea de 3 ani-este ceva degradant in viziunea unui fost rugbyst.

Asta apropo de bunul simt pe care eu nu l-as avea. Si apropo de valorile pe care le impartasesc rugbystii, ei si numai ei. Oricum, imi pare bine ca v-ati dat, cum se spune in limba romana?, arama pe fata

Eu (1 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 18:49

D.le Geambasu :asa cum spune celebra zicala cu tacerea si filozoful cred ca de data asta arfi fost mai bine pentru dv.

Optimvs (21 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 19:31

Observ ca raspunsul la intrebarea simpla pe care am pus-o s-a pierdut pe drum. Nu ca m-as mira de chestia asta, cumva m-as fi mirat sa fie altfel.
„Ne pasa de sport, poate nici un pic.” (t.m.)

Rusu George (1 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 20:24

Domnule Geambasu, in primul rand sa nu uitam cata scoala are Ronaldo, in al doilea rand sa nu uitam cati bani sunt investiti in fotbal , poate daca s-ar castiga mai multi bani din rugby jucatori nu ar mai apela la alte surse de venit. Dar dvs. trebuie sa luati apararea fotbalistilor, ca daca nu ar fi fotbal nu ati mai vinde atatea ziare si nu ati mai avea atatea show-uri la TV.

john (5 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 20:36

Eu cred ca are dreptate jurmnalistul francez. Fotbalul nu mai are nimic din puritatea altor vremuri. Totul se invarte in jurul unor sume fabuloase de bani. Banii transforma caracterul omului, atat pe cel care il practica cat si pe cel care il priveste. Inca mai exista „poezie” in fotbal, aka puritate, dar prea putin la nivel mondial sau european. In rugby parca nu s-a schimbat nimic in ultimii 50 de ani.

Catalin (5 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 21:10

@Dan : dar un meci de fotbal ati urmarit in Anglia? Eu am urmarit si rugby si fotbal live in Anglia si atmosfera e faina la ambele, dar in niciun caz nu se poate spune ca la rugby e mai deosebita. E deosebita in sensul de diferite, nu de mai buna. Am fost chiar la meciuri de Ligue One si atmosfera e extraordinara.

joy division (15 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 21:11

Geambasule, scuza-mi abordarea directa, asa , ca intre microbisti, ramai, te rog, daca se poate de fotbal

Catalin (5 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 21:18

In Romania a devenit cool sa fii anti-fotbal ca e prea de „mase”. E mai cool sa iti placa atletismul, rugbyul samd. Si mie imi plac multe alte sporturi si cred ca fotbalul e mediatizat prea mult in detrimentul altora. Dar problema e ca pe stadioane la rugby si atletism nu vine mai nimeni, deci multi sunt fani de canapea. Nu te poti chema fan atletism doar daca ai urmarit proba de 100 metri de la Olimpiada de acum 2 ani si o sa mai urmaresti inca una la Rio in 2016

joy division (15 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 21:32

Pot scrie o mica povestire pe tema asta!!!Am avut un amic in scoala generala, aceiasi generatie cu care jucam, evident zilnic fotbal…te loveai de el ca de stanca, altfel un baiat foarte sufletist dar puternic ca un taur..La sfarsitul scoli generale, fuma, se „golanise” ,ca sa zic asa ,si nu facea nici un sport organizat.Dupa terminarea scolii, pe la liceu, ma mai intalneam cu el ocazional si mi povestea ca s-a apucat de rugbi si ca s-a lasat de fumat!!!Ceva ani mai tarziu, am ramas masca, domnul Razvan Mavrodin, care a inceput rugbi ul dupa varsta de 15 ani, a ajuns taloneorul nationalarei Romaniei, evolund in campionatul Frantei la Perpignan..actualmente am intels ca i antrenor in Franta

max (10 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 21:50

Mi se par inutile eforturile de a alimenta aceasta non-polemica. Lucrurile sint clare: rugby-ul este superior fotbalului, iar rugbystii sint superiori fotbalistilor. Sint doua realitati incontestabili care n-ar trebui sa supere pe nimeni. De altfel, un fotbalist prost cistiga mai bine ca un rugbyst bun, asa ca lucrurile tind sa se echilibreze. Chestiile semnalate de dvs. ca „argumente” nu stau in picioare. Duritatile nu s-au inmultit in rugby, ele au existat dintotdeauna, doar ca au fost si sint sanctionate mult mai aspru decit la fotbal. A spune ca jocul s-a ermetizat si ca dintr-un Noua Zeelanda – Australia lipseste spectacolul demonstreaza ca va uitati la rugby fara sa intelegeti de fapt ce se intimpla pe teren. Nu e vina dvs. insa, gustul pentru rugby se educa, iar in Romania din pacate nu mai exista comentatori competenti si pasionati, capabili sa le insufle telespectatorilor placerea jocului. Apreciez ideea unui canal de sport de a transmite meciuriel din Rugby championship, dar am fost nevoit sa le urmaresc fara sonor pentru a fi scutit de enormitatile pe care le debita bietul comentator, reciclat probabil de la fotbal.

Andy (2 comentarii)  •  9 octombrie 2014, 23:19

Nu am înțeles ce ați vrut sa Spune-ți cu agenții de paza,poate vreți sa-mi explicație

Dan (1 comentarii)  •  10 octombrie 2014, 3:18

Un articol inutil si care nu spune mai nimic. Asta cu exceptia ultimului paragraf, care ne spune ca autorul e rautacios pana la penibil.

Marius (3 comentarii)  •  10 octombrie 2014, 7:53

Intrebare

Citi dintre cei care comenteaza pe seama rugy stiu reglile de joc

Dupa ce am citit citeva comentarii se pare ca 95% nu stiu

Gareth Edwards (2 comentarii)  •  10 octombrie 2014, 7:57

Am o rugaminte pentru domnul Geambasu, pe care-l consider un bun jurnalist: nu mai pomeniti nimic despre rugby, sunteti paralel cu tot ceea ce inseamna acest fenomen. Aveti un coleg de breasla, Marian Ursescu, care frizeaza penibilul atunci cand isi depaseste conditia si „trece” de la handbal la rugby…Va sfatuiesc sa ramaneti in „ograda” fotbalului, acolo dati pe buna dreptate randament!

Marius (3 comentarii)  •  10 octombrie 2014, 7:58

In tarile in care Rugby este sportul nr 1 (New Zealand, South Africa, Wales, Fiji, Tonga, Samoa nu vei intilni fost jucatori de Rugby Union pe pozitii de bodygarzi, ei sint onorati la fel ca si fotbalistii in tarile in care fotbalul este nr 1

Marius (3 comentarii)  •  10 octombrie 2014, 8:01

complectare

dupa un meci de rugby nici jucatorii nici antrenorii no vor comenta arbitrajul, numai jocul echipei si al adversarului intodeauna fara critici

Gareth Edwards (2 comentarii)  •  10 octombrie 2014, 8:11

A propos, m-am intrebat mereu de ce atatia ingineri s-au aciuat in jurnalism…o explicatie ar fi gandirea sintetica, reminiscenta certa a lucrului asiduu cu cifrele. Ce nu intelegeti voi este faptul ca nu produceti emotie, nu va ajuta penita. Doar o opinie…

m&m (19 comentarii)  •  10 octombrie 2014, 11:27

Sa vedem: Ronaldo nu respecta meseria de rugbyst si rugby-ul in sine (cam asta era intentia, ori acum ne veti spune ca a vrut sa le faca un compliment „ludogoretilor”) si i se raspunde intr-un mod civilizat, intr-un articol de presa in care se face comparatia (la care multi dintre noi adera) intre cele 2 sporturi. Un drept la replica pana la urma.

Apoi, dumneavoastra va auto-sesizati si raspundeti in acelasi fel ca si Ronaldo. Se cuvin cateva observatii:
1. De ce ati ales sa raspundeti?
Ati simtit ca sportul pe care il iubiti cel mai mult nu este respectat sau este pus intr-o lumina nefavorabila prin comparatie cu sportul iubit de altcineva? Ah, pai bun venit in lumea celor care nu considera ca fotbalul este „rege” (titlu auto-insusit, nu?). Acum poate intelegeti si dvs. cum ne simtit unii cand sporturile pe care le iubim si le practicam sunt luate drept repere pentru proasta-crestere sau violenta de niste inculti care nu le inteleg (nu vi s-a intamplat niciodata sa auziti copii strigand unul la altul: „ho bah ca nu e ruibi!”?).

2. Cui adresati acest articol plin de invataminte?
Rugbistilor, iubitorilor de rugby? Autorului spaniol? Nu inteleg, pe cine doriti sa educati si de ce? Sau poate chiar lui Ronaldo, care a comis-o primul si caruia, repet, i s-a raspuns civilizat (in cel mai pur stil rugbistic, da!).

3. Spuneti intr-un raspuns „nu cred in impartirea asta in buni si rai in functie de sportul practicat”. Unde erati acum cateva luni cand dupa meciul acelorasi „ludogoreti”, un anume Moti Cosmin raspundea unui jucator de la Steaua (intr-un articol din presa noastra) si in care ii trimitea pe cei doi la sah, baschet sau handbal, ca o aluzie la faptul ca cele 3 nu sunt nici pe departe sporturi atat de barbatesti precum fotbalul? De ce nu ati aparat atunci cele 3 sporturi asa cum o faceti acum in cazul fotbalului?

4. Ar fi bine ca inainte sa subliniati „lucrurile schimbate” in rau in rugby, sa incercati sa intelegeti sportul. Suturile in tusa sunt o strategie (nu pentru a trage de timp, ca in fotbal), sunt un compromis unde castigi terenul, pierzand (cateodata) posesia.
In rugby actiunea este intr-adevar continua, ceea ce in fotbal nu se intampla. V-ati uitat weekendul trecut la Africa de Sud – Noua Zeelanda? Ati fi vazut in ce ritm dracesc s-a jucat un meci „fara miza” (in fotbal) tinand cont ca clasamentul in Rugby Championship era deja batut in cuie. De ce s-a jucat asa? Pentru ca in rugby un test nu e un meci amical si pentru ca in cazul celor 2, NZ avea de aparat un record de invincibilitate, iar SA vroia sa il opreasca. Cam la nivelul asta se ridica orgoliile in rugby.

5. Nu inteleg ce problema aveti cu scorurile din meciurile internationale? In recent incheiatul Rugby Championship avem asa: NZ – AUS 51:20, ARG – SA 31:33, AUS – SA 24:23, AUS – ARG 32:25, ARG – NZ 13:34, SA – NZ 27:25. De fapt, in medie, in toata competitia s-au inscris 4.17 eseuri pe meci. Nu e rau, as zice, de la un sport „ermetic”, cum il vedeti dvs. Daca nu ma credeti uitati-va la cifrele TOP 14, Premiership, Pro 12, H-Cup etc.

6. Cum va raspundea cineva mai sus, diferenta dintre cele 2 sporturi este si mai subtila decat cele relatate de colegul dvs. iberic: fotbalul vrea sa invadeze tot, rugby-ul nu invadeaza pe nimeni. Rugby-ul are ceva din frumusetea matematicii: e mai dificil de inteles, dar daca ii deprinzi tainele (fie si catusi de putin), placerea de a-l urmari este pe masura efortului depus. Mergeti la stadion (puteti sa va luati si copiii, fara probleme), luati un prieten care cunoaste sportul si va poate explica si o sa vedeti despre ce vorbesc.
Apoi, e vorba de dorinta de progres. Rugby-ul a stiut de multe ori sa isi identifice problemele si sa incerce sa le rezolve (arbitraj video – fara scuza penibila marca FIFA, cum ca jicul se fragmenteaza, regulile de legare a gramezii – pentru sanatatea jucatorilor la care chiar dvs. faceati referire, siteul federatiei – unde exista o sectiune dedicata sanatatii jucatorilor si prevenirii accidentarilor). Are si rugby-ul bubele lui, dar am mai mare incredere ca si le va rezolva mai repede decat fotbalul.

7. Ca sa inchei: de cate ori ati auzit in presa de numele presedintelui IRB (cu bune si rele) si de cate ori ati auzit de cel al sefului FIFA?

Dan (3 comentarii)  •  10 octombrie 2014, 12:48

@ Catalin
In cazul asta stii care e diferenta intre un suporter de rugby si unul de fotbal. Si cred ca ai remarcat si poate apreciat faptul ca atmosfera este una mai speciala la un meci de rugby, unde pe langa faptul ca suporterii celor doua echipe stau unii langa ceilalti cu un pahar de bere in mana, la fiecare transformare a uneia dintre echipe, indiferent daca e gazda sau vizitator, tot stadionul tace, mai ceva ca la tenis. Asta e doar un exemplu si spune multe, despre acest sport. Cat despre articol si unii care insinueaza ca rugby-stii ar fi frustrati, vreau sa adaug doar ca nu e vorba de nici o frustrare ci doar o reactie la un articol rautacios. Dupa ce ca si asa nu e foarte mediatizat acest sport, mai vin si acesti asa zisi jurnalisti sportivi si il mai improsca cu noroi, in loc sa-l promoveze.

un american (3 comentarii)  •  10 octombrie 2014, 13:14

Cu asa ziaristi, asa Romanie!

Rugby15 (1 comentarii)  •  10 octombrie 2014, 21:50

Uite aici Domnule Inginer Geambasu

https://www.youtube.com/watch?v=9EtzQFXnTo4#t=71

Comentează