Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Aveţi un foc?

Jeremy Mathieu este fumător. Iar asta nu se acceptă la Barcelona, unde toată lumea trăieşte bio

Barcelona a înlocuit un fundaş de 36 de ani cu unul de aproape 31. Cel de 36 se numeşte Carles Puyol şi a fost […]

duminică, 3 august 2014, 8:46

Jeremy Mathieu este fumător. Iar asta nu se acceptă la Barcelona, unde toată lumea trăieşte bio

Barcelona a înlocuit un fundaş de 36 de ani cu unul de aproape 31. Cel de 36 se numeşte Carles Puyol şi a fost căpitanul erei glorioase a echipei catalane. El însuşi catalan, inimosul Carles a întruchipat pe teren calităţile de luptător ale poporului său. În locul celebrului pletos blaugrana a venit să întărească apărarea un francez, Jeremy Mathieu. Nici prea tinerel – împlineşte 31 de ani în octombrie -, nici din cale afară de faimos, Jeremy a evoluat totuşi între 2009 şi 2014 sub culorile Valenciei. Club important din Primera, dar evident în umbra dictaturii bicefale Real-Barca. Aşadar, o figură cunoscută regaliştilor spanioli şi tovarăşilor catalani acest Mathieu. Transferul s-a perfectat de curînd, mai ales că, după retragerea lui Puyol, nici Pique nu dă semne că s-ar simţi prea bine. Suma tranzacţiei este modică ţinînd cont despre ce grupare vorbim: 20 de milioane de euro.

Nimic din cale-afară de spectaculos pînă aici. Ştirea cutremurătoare explodează de-abia acum. Jeremy vine pe Nou Camp purtînd un viciu. Unul pustiitor şi poluant, unul care arde şi fumegă. Ei bine, dragi prieteni ai traiului bio, Jeremy Mathieu este fumător! Şi nu doar că este fumător, dar nici măcar nu se dezice de obiceiul ăsta dezgustător. „Nu fumez mult. Dar fumez cînd am chef. E ceva personal”, spune francezul senin. Şi îşi continuă scurta confesiune Jeremy, încredinţat că este mai important ce face pe teren decît faptul că mai trage cîte o ţigară. Vă daţi seama cum sună asta la Barcelona, club care a încheiat un parteneriat cu Comisia Europeană tocmai pentru o campanie antifumat? Ca şuieratul funiei în casa spînzuratului.

Bun, gata cu gluma. Nu vreau să spun că fumatul este o glumă, dar este o glumă proastă felul ipocrit în care este tratat un om care fumează, fie el şi fotbalist. Fumatul susţinut este dăunător sănătăţii, asta s-a stabilit medical. Chit că sînt mulţi medici care fumează. Tot medical este stabilit că nu este bine să consumăm nici prea multă sare, nici prea multe dulciuri, nici grăsimi, nici paste în exces. De carne şi de alcool nu mai zic. Ar fi liber la băut apă, deşi o teorie mai nouă susţină că nici suprahidratarea organismului nu este foarte indicată, sporind riscul afecţiunilor cardiace. Carevasăzică, Jeremy Mathieu fumează. Capriciu sau viciu? Dificil de spus, societatea modernă a hotărît în numele nostru. Un viciu capital ai cărui practicanţi trebuie izolaţi. Arătaţi cu degetul. Scoşi în stradă, eventual pe cîmpurile deja infestate cu azotaţi şi nitriţi.

Nu o să vă mai afum cu argumentul că de-a lungul vremii mari fotbalişti au fost fumători. Ipocrizia maximă este alta. Cînd fumează, Mathieu miroase a tutun cîteva minute. Dincolo de o limită pe care nimeni nu a determinat-o, plămînii lui vor avea de suferit pe termen lung. În principiu, nu joacă nici mai bine, nici mai rău după o ţigară trasă cu sete. În schimb, colegul lui care foloseşte la greu „susţinătoare de efort” nu miroase a nimic. Dar el joacă în mod necesar mai bine dacă ia „ceva”. Aleargă mai mult, are agresivitate mai mare, gîndeşte mai limpede. Efectele asupra sănătăţii s-au văzut în nişte fotbalişti care au murit pe teren. În direct. Deci cine este imoralul? Cine viciosul?

Aştept cu nerăbdare ziua în care marile cluburi vor semna parteneriate cu Comisia Europeană în scopul combaterii dopingului în fotbal. Am convingerea că Barcelona va fi în capul listei. Aveţi un foc?

Comentarii (28)Adaugă comentariu

dr. stamate (3 comentarii)  •  3 august 2014, 9:33

Foarte pertinent articolul… mathieu e un fundas bun… poate juca si banda stanga cred ca mai bine decat jordi alba… e mai fizic si cu putere de patrundere mai mare ceea ce in fotbalul actual se cere… plus mai bun in jocul aerian… asta cu fumatul e ca sa umple paginile pt ca stiau de cand l-au luat ca nu l-au vazut la un meci si gata transferul… ceea ce demontreaza ca e o stire fabricata…

Alex (5 comentarii)  •  3 august 2014, 9:55

Excelent articol.

MUNTEANUL (8 comentarii)  •  3 august 2014, 10:30

Asta-i ca aia cu paiul din ochiul altuia….Jeremy,însă, a făcut o greșeală stupidă. La vârsta și experiența lui în fotbalul de la acest nivel, este nepermis. Se află la un club cu expunere maximă, nu știu ce-a avut în cap…Deși îmi plăcea de la Valencia, încep să am îndoieli asupra gândirii sale, inclusiv fotbalistice….

Mihai Bulica (677 comentarii)  •  3 august 2014, 11:17

Parfumul discret al excelentei sale tutunul

Am mereu un foc pentru prieteni:
locul 1: Barca
locul 2: Steaua

locul 1001: Domnul Lipa si clubul sau Dinamo.

PS
poate lumea fuma. Civilizatia a decis ca fumatorii sa fie scosi din locurile publice dar sa li se asigure spatii. Foarte ciudat ca fumatorii respecta intocmai regulile. Sint adeptii unor delicte cavaleresti in frunte cu trecutul pe rosu, desigur pentru a-l proteja pe cel din spate, dar nimeni nu mai fumeaza in restaurant. Ciudat ?

poate fuma lumea. Respect. Nu e un delict.

poate fuma lumea. Dar sa se laude cu fumatul ? Sa i se faca reclama ? Eu nu cred ca sint multi sportivi fumatori.
Ocazional da. Fumatori inseamna altceva.
Barca e un club mare. Om trai si om vedea ca acolo un fumator laudaros si-a dat foc la valiza. Nu merge tata, avem un nume de respectat.

flg (24 comentarii)  •  3 august 2014, 11:58

ce ne facem cu messi? ca si el a fost surprins fumand.
e o chestie de marketing asta cu nefumatul la barcelona.

potrica (3 comentarii)  •  3 august 2014, 13:20

mai lasati ipocrizia si fiti realisti. oare Messi ce trage? ceilalti ce baga?

potrica (3 comentarii)  •  3 august 2014, 13:21

si sunt nefumator!

potrica (3 comentarii)  •  3 august 2014, 13:23

a spus adevarul! preferati minicuna!

Unu’ (71 comentarii)  •  3 august 2014, 13:45

Adica insinuezi ca Messi ar fi dopat? Sunt socat…

Filbert (45 comentarii)  •  3 august 2014, 15:37

Multi medici fumeaza….in Romania, trebuia sa precizezi.

Carol_K (146 comentarii)  •  3 august 2014, 15:38

Da dar fumatul nu dauneaza doar celui care-l practica ci tuturor celor din jur.Daca el nu fumeaza decat in orele lui libere si nu in cantonamente,vestiare,sali de pregatire, spatii inchise ale clubului atunci este in regula.nu trebuie sa traiesti bio pentru asta,e o chestiune de bunsimt,nu trebuie sa suporte ceilalti componenti ai clubului un disconfort cat de mic din cauza acestui viciu al lui.Sa ramana doar al lui.

motanul incaltat (455 comentarii)  •  3 august 2014, 20:03

Daca Barcelona a dat suma modica de 20 milioane, fii convins ca stie si de cite ori respira pe zi…..Iar chestia cu respectarea unor reguli, e pt. „ceilanti”…..Crezi ca vreun oarecare fundas din liga lui Mitica, nefummator, era mai bun decit acest francez fumator???? Eu nu cred. Si nici Barcelona n-a crezut-o…… Si mai este o chestie—-aia cu dopajul…Toti consuma asa=zisele „sustinatoare de effort”-inclusive cei de la Steaua , inclusiv Simona Halep cred. Azi sunt legale.Miine vor intra la categoria de droguri. De ce ???Pt. ca intre timp in laboratoarele de ultima generatie se vor descoperi alte „sustinatoare de effort”mult mai puternice iar cele vechi vor trebui scoase-pt. ca intre timp le-a scazut pretul……………Iar cind mai moare un fotbalist pe teren intra la categoria pierderi sau victime colaterale la un profit de sute de milioane de dolari.

maximuspqr (58 comentarii)  •  3 august 2014, 20:18

:)) fumatul dauneaza, prostia omoara…felicitari Cristian Geambasu.

liviu (9 comentarii)  •  3 august 2014, 20:31

Bine punctata ipocrizia existenta in societatea de azi,Cristi!Deci punem la zid un om pentru un viciu pe care si-l asuma,dar trecem sub covor ditai mormanul de mizerie legata de doping,mizerie datorita careia unii fotbalisti mai si mor…pe tern,din pacate…

sty (1 comentarii)  •  3 august 2014, 22:07

Barcelona pregăteste doua transferuri de fundasi centrali,ăsta la adus pentru far-play financiar.Barca va lupta pentru castigarea tuturor trofeelor puse in joc,voi credeti ca barca va sta in Pique,Mascherano,Bartra si Mathieu asta?

talpaiadului (24 comentarii)  •  3 august 2014, 22:20

Fumatul si sportul se potrivesc precum baba si mitraliera. Sunt multi medici fumatori, sunt multi medici dependenti de droguri, sunt multi medici alcoolici, sunt multi medici dependenti de jocuri de noroc, sunt multi medici obezi etc. Maradona, poate cel mai mare fotbalist al lumii, a fost alcoolic si dependent de cocaina, asta nu inseamna ca alcoolul si cocaina ar trebui acceptate in fotbal. Geambasule, vocea si fata te tradeaza a fi un fumator inveterat, mai bine te-ai lasa de fumat decat sa faci apologia fumatului in fotbal. Nu e acelasi lucru dopingul cu fumatul. Dopingul are rolul de a creste performanta sportiva, cei care se dopeaza o fac pentru ca isi doresc sa fie cei mai buni prin orice mijloace, pe cand fumatul este un viciu ordinar, care, dimpotriva, scade performanta sportiva, 99% dintre fumatori sunt de fapt niste oameni slabi, care vor sa se lase, dar nu au puterea sa o faca.

Iulian (4 comentarii)  •  3 august 2014, 23:36

Va fi interzis si dopajul psihologic: incurajarile antrenorului, aplauzele publicului, invocarea divinitatii, concentrarea personala.

Gretzky (1 comentarii)  •  3 august 2014, 23:58

daca in rromania comisia care se ocupa cu dopingul ar fi macar pe jumatate corecta, liga 1 s-ar inchide.

maistai (2 comentarii)  •  4 august 2014, 0:01

Singura data cand consider ca ai dreptate.
Oricum, subiectul este penibil, ocazie buna pentru unul care duce lipsa de idei, ca de obicei.
Urmatorl pas in lupta contra fumatului:
„Fumatorii vor fi inpuscati in pietze publice, unde fumatul este interzis”.
Absurdul a devenit regula generala.
Quo vadis ??

rover (4 comentarii)  •  4 august 2014, 0:38

probabil fumeaza la ocazii speciale, ceea ce nu mi se pare mare lucru, atata timp cat joaca bine.

corvette59 (43 comentarii)  •  4 august 2014, 4:48

Hmmm ! Fumez de la virsta de 17 ani.20-25 de LM pe zi N-am schimbat brandul de tigari de 47 de ani Am implinit 74 de ani si medicii spun ca fumatu nu mi-a afectat starea sanatatii cu nimic. Departe de mine gindul de a face promotie fumatului ,departe . Ba inca marturisesc ca daca s-ar intoarce timpul inapoi ,nu m-as apuca de fumat nici pt 10 milioane de dolari ! E clar ? Ce ma sictireste pe mine e ipocrizia tuturor care duc cruciada impotriva fumatului . Incepind cu guvernantii care maresc preturile la tigari motivind ca fumatul produce boli care necesita tratamente lungi si costisitoare,asa ca marind preturile face lumea sa se lase ! Pe dracu’! Ei spera din tot sufletul ca nimeni sa nu se lase,dimpotriva ! La noi ,in Australia, in ultimii 20 de ani s-au marit preturile cu !000 % !!! Daca toti s-ar lasa de fumat ,guvernul ar pierde 360 milioane pe zi in taxe . Ar veni cam 12 miliarde pe an .Cu ce ar acoperi „gaura ” la buget ? Aud ?!!? Legea spune ca acolo unde s-a interzis fumatul in locuri publice se vor crea spatii speciale pt fumatori . S-a format un grup destul de numeros care vor sa dea in judecata companiile aeriene cu zboruri lungi de peste 5 ore si care nu creaza un loc pt fumatori . As vrea s-o vad si pe asta . As contribui serios la acoperirea cheltuielilor de judecata !

om (2 comentarii)  •  4 august 2014, 6:25

ciudat ca s-au trezit ca fumeaza abia dupa ce l-au transferat.

Paolodicanio (2 comentarii)  •  4 august 2014, 7:01

Despre fumat am mai citit, draga Cristi, articole ce iti poarta semnatura! Stiu opinia ta in legatatura cu acest viciu. Pot baga mana in foc ca sari de un pachet pe zi, dar nu folosi un mijloc de manipularea ( la fel ca in articolul de mai bine de un an in care spuneai ca fumatul era candva recomandat pentru tratarea afectiunilor plamanilor, chiar a astmului ) sa amplifici un viciu al tau . Te simti stigmatizat din pricina acestui viciu? Eu fumez cate 3-4 tigari pe zi, dar urasc fumatorii si acest obicei dus la extrem, si mai ales propovaduitorii ca tine. Fumatorii patimasi nu tin cont de absolut nimic , de companie, de loc, de ambianta, atunci cand vor sa-si aprinda tigarile. Devin agitati , intra in sevraj. Ma ierti, dar daca as fi editorul tau te-as pune sa platesti spatiu publicitar pentru articolul tau. Tu chiar nu ai strop de ambitie, de constiinta, sa lasi tigarile? Nu ai pe nimeni drag langa tine? Sau esti doar tu si tigarile? Te compatimesc ! Fumatul inseamna inainte de toate EGOISM !

altona (9 comentarii)  •  4 august 2014, 8:53

Spalarea creierelor functioneaza perfect. Culpabilizarea fumatorilor merge struna. Asta aminteste de Hitler, cautati pe goagal „smoking bans in nazi Germany” si veti fi uimiti cit de bine se potrivesc ideile de atunci cu cele de acum. Un club ca Barcelona nu poate accepta…haida-de! Chestia asta se numeste discriminare. Fumatorii sint haituiti in vreme ce homosexualii infectati cu HIV sint compatimiti. Despre impozitele aberante impuse pe tigari nu se spune decit „asa le trebuie, sa se sature”. Evident, distribuim prezervative gratuit.

N-am nimic impotriva homosexualilor dar modul in care este tratata o tigara nenorocita mi se pare mult peste Adolf Hitler si George Orwell.

magus1349 (2 comentarii)  •  4 august 2014, 8:57

Bine punctat.

Christiano (60 comentarii)  •  4 august 2014, 10:58

Haha, super tare!! Multumim pt articol 🙂

alexutu (4 comentarii)  •  4 august 2014, 11:22

bine punctat dle Geambasu
pentru anti fumatori ca poate nu ne mai plictisesc cu comment-uri pe langa, mare atentie: articolul este despre IPOCRIZIA SOCIETATII ACTUALE NU DESPRE FUMAT 😉
eu mai astept cu real interes si cand se va ‘descoperi’ substanta minune pe care o foloseste usain bolt :))))
toate cele bune, am plecat la o tigara, ca nu sunt sportiv de performanta 😛

almaviva (18 comentarii)  •  4 august 2014, 16:46

Foarte bine punctat. Mi-a placut si partea cu ‘regalistii spanioli’ vs ‘tovarasii catalani’ – inspirat. De fapt acesta este si unul dintre motivele pentru care nu ii prea am la inima pe catalani. Mai bine regalist decat tovaras!

Comentează