Ce a uitat Dudu Georgescu

Acum o săptămînă, Gazeta Sporturilor publica sub semnătura lui Eduard Apostol un interviu cu Dudu Georgescu. Inedit, interesant şi emoţionant interviu cu un personaj fundamental al fotbalului nostru. Gogeterul all time al primei divizii, cu 252 de reuşite, cîştigătorul a […]

Acum o săptămînă, Gazeta Sporturilor publica sub semnătura lui Eduard Apostol un interviu cu Dudu Georgescu. Inedit, interesant şi emoţionant interviu cu un personaj fundamental al fotbalului nostru. Gogeterul all time al primei divizii, cu 252 de reuşite, cîştigătorul a două Ghete de Aur şi autorul a 21 de goluri din numai 44 de selecţii la echipa naţională se dezvăluia ca un om uitat şi lovit de nerecunoştinţa semenilor. Printre altele din cauza litigiului cu casa dăruită de regimul comunist ca recompensă pentru performanţele sportive. În special pentru cele două Ghete de Aur. Din păcate, Statul îl răsplătise cu ceva care nu-i aparţinea, ci fusese luat cu japca după 23 August 1944, iar acum foştii proprietari urmează să reintre în proprietatea imobilului.

Reacţia Clubului Dinamo, pentru care Dudu chiar a scris istorie, a fost mai mult decît promptă. În timp record, fostul internaţional a fost cooptat printre consilierii acţionarului Ionuţ Negoiţă şi a fost numit preşedinte al fundaţiei „Dinamo Evolution”. O structură înfiinţată cu scopul nemărturisit de a-i da un loc de muncă lui Dudu Georgescu şi cu scopul declarat de a face legătura între legendele şi viitorul clubului din Ştefan Cel Mare. Foarte frumos. Iar dacă Dudu – care a primit cadou şi un apartament din partea lui Negoiţă (nerevendicabil, sper, de data asta!) se va înhăma la treabă, vom îmbina utilul, plăcutul şi datoria morală faţă de marii noştri sportivi.

Cum ştiam că nici o faptă bună nu rămîne nepedepsită, mai ales dacă pleacă din partea unor ziarişti (despre care ştim că intră cu bocancii în sufletele oamenilor), l-am întrebat pe Edi Apostol dacă a primit vreun telefon din partea lui Dudu Georgescu. La început s-a făcut că nu înţelege. Apoi, mi-a confirmat bănuiala. Nu a primit. Probabil că eroul interviului îşi consumase efuziunile sentimentale în îmbrăţişările oferite lui Ionuţ Negoiţă, cînd primise de la acesta cheile apartamentului.

Dar e bine şi aşa. Nu ne trebuie telefoane de mulţumire ca să scriem despre oameni care ne-au marcat tinereţea cu golurile lor. Cu detenta aceea care sfida gravitaţia. Nu avem nevoie de impusuri să scriem despre acel Dudu Georgescu plutind deasupra unui întreg careu de scoţieni, cu capul depăşind cu jumătate de metru bara transversală. Un gol de o frumuseţe stranie, apoi un atac urît, pe la spate, al unui anumit Miller. Şi mai apoi Dudu ieşind, schiopătînd de durere. Mă durea şi pe mine durerea lui. România-Scoţia 1-1, 1975, pe 23 August. Pentru aşa ceva nu este nevoie de telefoane de mulţumire. Dar dacă sînt, ne fac bine, dragă domnule Dudu Georgescu. Sînt precum cheile de la apartamentul inimii, dacă mă înţelegeţi.