Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Dinamo chiar arată a retrogradată!

Hagi nu experimentează cu Dinamo. Cu Dinamo are o datorie de plătit. În general, Viitorul se simte confortabil contra lui Dinamo. Și este foarte bine când fotbalul nu devine un spațiu al cumetriilor. După Aventura cu Sepsi, Viitorul pare să […]

...

Despre dezastru cu optimism

Dinamo joacă joi împotriva Viitorului. Și, dacă nu v-ați dat seama ori ați plecat urechea la șoaptele persoanelor rău intenționate, Dinamo se află într-o perioadă în care joacă bine. Asta este părerea antrenorului Adrian Mihalcea. Grav este că omul vorbea […]

...

O posibilă Craiova Maxima

A fost o pledoarie pentru curaj, atitudine ofensivă, pentru fotbal generos. CFR are meritul că a participat activ la spectacolul propus de olteni. Mijlocul terenului, acolo unde se plămădește jocul. Așa zic înțelepții fotbalului. Itu, Bordeianu, Djokovici contra Nistor, Mateiu, […]

...

Mai dăm afară motoreta? Mai râdem de juniori?

Atunci când un jucător supraponderal și în general neantrenat, cum este astăzi Adi Popa, zburdă pe flancul apărat de Kilyen și cu o frână de motoretă veritabilă își aruncă adversarul în alunecare ca pe pârtia de la Clăbucet, lucrurile sunt […]

...

Despre solemnitatea prostiei

O posibilă continuare a articolului „DJ Djoko și asimptomaticii gândirii” al colegului Radu Naum. Era un editorial despre faptele de vitejie ale bravilor tenismeni sârbi și ale tovarășilor bulgari, ruși de de alte naționalități care dau peste nas sistemului capitalist. […]

...

Alt joc, altă ţară

Premiera filmului „Al doilea joc” al lui Corneliu Porumboiu ne-a trimis într-o lume cu mari fotbalişti şi cu reclame comuniste. Şi a prilejuit debutul actoricesc al lui Adrian Porumboiu. Deocamdată doar voce Alb-negru. Reclame din alt timp. Azomureş. Metalexportimport. Economisiţi […]

vineri, 4 aprilie 2014, 4:22

Premiera filmului „Al doilea joc” al lui Corneliu Porumboiu ne-a trimis într-o lume cu mari fotbalişti şi cu reclame comuniste. Şi a prilejuit debutul actoricesc al lui Adrian Porumboiu. Deocamdată doar voce

Alb-negru. Reclame din alt timp. Azomureş. Metalexportimport. Economisiţi la CEC. Decembrie 1988. România mai avea un an de trăit cu Ceauşescu. Negru. Ninsoare abundentă. Alb. Stadionul Dinamo cu tribunele gemînd de lume. Gri spre negru. Microbişti, miliţieni. Foarte mulţi miliţieni. Albastru MAI. Teren impracticabil. Alb-negru. 22 de fotbalişti. Şi un arbitru care decide că meciul poate începe. Dinamo-Steaua cu 22 de fotbalişti. Buni, mari şi foarte mari. Aşa erau fotbaliştii de la Steaua şi de la Dinamo pe atunci cînd pozele foloseau pelicula Azomureş. Eram înfriguraţi, hrăniţi ştiinţific, îmbrăcaţi ca vai de noi, dar aveam fotbal şi fotbalişti. Un paradox clădit pe teoria concentrării valorilor în două mari cluburi departamentale.

Legea avantajului
Las pe seama specialiştilor cronica filmului „Al doilea joc”, al lui Corneliu Porumboiu. Ei ştiu să povestească despre efectul hipnotic al imaginilor realizate de un car de reportaj care dirija una bucată cameră TV cu vedere generală ori despre forţa dialogului dintre regizorul-fiu şi arbitrul-tată. Începem să fim o naţie de critici de film în lipsa fotbalului de calitate. Pe scurt, filmul filmului meciului este cam aşa. Corneliu vrea să afle de la Adrian dacă a condus bine derbyul de acum un sfert de secol. Află de la investitorul Adrian că arbitrul Adrian a aplicat excelent regula avantajului şi că n-a fragmentat jocul.

Bun ca George Vraca
Nu-i vorbă, trecuse şi peste două faze de penalty, una în careul Stelei, cealaltă la Dinamo, motiv de autocritică în film: „De fapt, nu există avantaj mai mare decît lovitura de pedeapsă!”. În timp ce meciul curge implacabil către acel 0-0 din final, umorul mucalit al fiului se loveşte de seriozitatea regulamentară a tatălui, preocupat parcă prea tare „să se scoată” după 26 de ani. Mai în formă la sfîrşitul proiecţiei, la capătul căreia nu-l aşteptau nici băieţii lui Valentin Ceauşescu, nici ai lui Postelnicu, seniorul a declarat că deocamdată rivalizează cu George Vraca, pentru că n-a contribuit decît cu vocea. De aceea a promis că la următorul casting va cere un rol în care să fie şi văzut. Corneliu nu era în apropiere.

Echipele de jumătate de miliard de euro
În urmă cu 26 de ani în campionatul României jucau în acelaşi timp pe un teren de fotbal Hagi şi Răducioiu, Ilie Dumitrescu şi Cămătaru, Belodedici şi Andone, Tudorel Stoica şi Dănuţ Lupu, Gabi Balint şi Ionuţ Lupescu. Şi Lăcătuş, şi Rednic. „Erau acolo fotbalişti care astăzi ar valora peste jumătate de miliard de euro”, spune Fane Iovan la sfîrşitul proiecţiei. Fane, în greutate, gata să intre pe teren. Lîngă el, la fel de subţirei, Belo şi Tudorel. Un pic ridaţi, dar eleganţi, în costume slim care le veneau ca turnate. La fel Stelea, numai că sub hainele scumpe se ghiceau muşchii lui Arnold. Lista se încheie monarhic-constituţional cu Hagi. Asaltat de fotografi, copleşit de atenţia celor care vor să facă o poză cu el.

Deposedarea lui Belo
Hagi bronzat, uitînd pentru vreo două ore de războiul cu FRF. „Eram frumoşi, tineri şi buni”. Kira, fiica, discretă şi cuminţică, îşi priveşte tatăl ca pe un tată, nu ca pe un rege al fotbalului. „Jucaţi mai lent voi pe atunci, nu aveaţi angajamentul fizic al celor de azi?”, îl întreb provocator-ignorant pe Belo. Mă deposedează fără să-mi dau seama unde e mingea: „Nu jucam nici mai lent, nici mai puţin fizic. Eram mai tehnici, rezolvam dintr-o preluare ceea ce fotbaliştii de azi reuşesc prin fugă. Alerga mai mult mingea decît noi, asta era. Uite la Chiricheş. Nu zic nu, are calităţi. Dar dacă eu făceam mai mult de două-trei atingeri de balon cînd ieşeam din apărare şi mă vedea nea Puiu, îmi dădeam foc la vailiză”.

Actori, critici, fotografi. Şi puţină justiţie
În jurul nostru foiesc actori de film şi de teatru. Critici consacraţi, fotografi de la tabloide. Cineva ne întreabă cum era posibil ca Steaua să aibă „Ford” inscripţionat pe tricouri. Iaca-aşa, relaţiile lui Valentin Ceauşescu. Vorbesc despre fotbal cu Ion Crăciunescu. Ion Crăciunescu, tuşier la una din linii atunci în acel decembrie din iarna lui ’88, îmi aminteşte că Gică Popescu este la închisoare. Îmi spune din nou că fostul căpitan al naţionalei este victima unei mari nedreptăţi la care a contribuit şi presa. Gazeta mai ales. Apare şi Adrian Porumboiu, care îl completează aducînd în discuţie cazul Uli Hoeness. Simt că meciul acela de acum 26 de ani nu s-a terminat încă şi că legea avantajului era lege pe atunci. Cînd ies din subsoul cafenelei Librăriei Cărtureşti observ că nu ninge şi nu mai văd reclama la „Metalexportimport”. Respir uşurat.

Comentarii (8)Adaugă comentariu

ovidiu_3003 (644 comentarii)  •  4 aprilie 2014, 16:47

Plictisitor film …

vali (17 comentarii)  •  4 aprilie 2014, 17:28

chiar a fost o lupta acel meci ceva de genul : lupta de la podul inalt ; dupa 89 steaua a dat tonul cu montpelier realizand ce era imposibil 0-8

kappa (1 comentarii)  •  4 aprilie 2014, 19:11

Mi-a facut placere sa citesc acest articol.

Flaviu (20 comentarii)  •  4 aprilie 2014, 20:48

Si-acum tremura bara lui I. Dumitrescu pe Stefan cel Mare…pacat ca de 20 de ani cu exceptia unui ratat (Mutu) e seceta desavarsita.

Marc (27 comentarii)  •  4 aprilie 2014, 23:11

Pentru cine nu stie sa aprecieze un documentar, normal ca este plictisitor
Nu tu bum- bum, nu tu toples, doar istorie.
O istorie a fotbalului si a Romaniei pe care unii am trait-o pe viu

john70 (28 comentarii)  •  4 aprilie 2014, 23:52

Am fost la meciul ala in galeria Stelei. Normal n-ar fi trebuit sa se joace, terenul era impracticabil. Echipa Securitatii a schimbat tricourile la pauza, ca albul nu se vedea pe zapada.

ciupi (376 comentarii)  •  5 aprilie 2014, 10:13

#john70. dinamo era echipa militiei. a securitatii era victoria!

xus (1 comentarii)  •  5 aprilie 2014, 12:28

nu era nici a dss nici a militiei era ministerului de interne.

Comentează