Muzeul Holocaustului Champions League

Ne-am întrebat adesea cine sînt şi ce vor cu adevărat investitorii din fotbal. La Urziceni, printre ruine, găsim răspunsul.

Bun venit în Casa Bîntuită a Fotbalului din inima Bărăganului! Mai ales că intrarea este liberă. La doar 55 de kilometri […]

Ne-am întrebat adesea cine sînt şi ce vor cu adevărat investitorii din fotbal. La Urziceni, printre ruine, găsim răspunsul.

Bun venit în Casa Bîntuită a Fotbalului din inima Bărăganului! Mai ales că intrarea este liberă. La doar 55 de kilometri de Capitala Patriei a crescut un obiectiv turistic unic. Autorul? Timpul. Şi uitarea. Amîndouă au lucrat temeinic la Muzeul Holocaustului Champions League. Rezultatul? Orori veritabile, nu făcături ca alea din New York, Londra sau Paris. Welcome! Willkomen! Soyez les bienvenus! Lume, lume, vino şi minunează-te! Şi înfricoşează-te! Dar cei suferinzi cu inima, mai bine nu. Voi staţi acasă! Pentru că fantomele nu glumesc. Fantomele sînt insistente şi nu-şi găsesc liniştea pînă nu vă povestesc cum era atunci.

Casa Bîntuită a Fotbalului, nu Casa Bîntuită de Fotbal. Aia este lîngă Stadionul Naţional. Aici, pe frontispiciul muzeului nostru, a rămas scris ca pentru eternitate: „Unirea Valahorum Urziceni”. Simţi cum te pătrunde istoria. Spiritul secular. Durabilitatea. Numai că, atenţie, nu cădeţi în capcană! În muzeul nostru nu veţi întîlni umbra lui Mircea cel Bătrîn. Cu puţin noroc însă veţi putea găsi pe acolo, prin vreun colţişor, un pahar de plastic din care s-a băut şampania victoriei. Era vara anului 2009. Era cald şi se dansa din buric, după obiceiul pămîntului. Echipa sărbătorea titlul de Campioană a României la Fotbal.

Custodele muzeului este un şobolan de cîmp pensionat pe caz de boală. Avitaminoză. Face muncă patriotică şi semiotică. Custodele era un şoricel plin de viaţă atunci cînd echipa antrenată de Dan Petrescu umilea granzii şi uimea Europa. A ronţăit şi el din resturile ospeţelor. A chiţăit fericit cînd în contul clubului intrau 15 milioane de euro. Sau 20. Nu a ştiut niciodată cîţi au fost. Unde s-au dus, are o bănuială. Nu-i treaba lui să dezgroape morţii şi banii de la UEFA. Custodele ştie în schimb cu precizie unde erau vestiarele. Uite, aici se echipau Frunză, Varga, Bălan şi Galamaz. Şi Bordeianu. Bodăreanu, cum îl alintau cei din galeria tăcută a oraşului. Ştie cum străluceau de curăţenie sala de forţă, sauna, restaurantul. Tribunele care fremătau de viaţă. Le auziţi dacă sînteţi atenţi, spune ghidul respirînd cu dificultate. Îi auziţi şi pe băieţi cum se pregătesc să bată pe Dinamo, pe CFR şi pe Steaua. Cum nu îi auziţi? Cum adică e doar Crivăţul care suflă printre ruine? Nu aveţi pic de imaginaţie!

Custodele îşi şterge lacrima care i se prelinge pe obrazul săpat de ani. A rămas singur. Vizitatorii s-au dus cu toţii, ademeniţi de mirosul de mici al unei cîrciumi din apropiere. Turişti de duminică! Avea el o poveste şi despre Bucşaru. Cea mai înspăimîntătoare dintre toate. Cum care Bucşaru? Mitică Bucşaru, Sfinxul. Omul de fotbal taciturn şi discret care nu se amesteca în noroaiele fotbalului. Atît de discret că nimeni nu şi-a dat seama cum a fugit cu milioanele din Champions League şi cu sufletul echipei.

Cu experienţa lui, de şobolan trecut prin toate galeriile vieţii, custodele îi îndeamnă pe întîrziaţii la festinul cu mititei să viziteze alt muzeu. Mai plin de viaţă, cu pază şi barieră la intrare. Green City. E un „must”, spune bătrînul muzeograf, adaptat la vocabularul contemporan. Acolo veţi înţelege cine este şi ce vrea investitorul de fotbal român, adaugă el rozînd din talpa ultimilor adidaşi purtaţi de Dan Petrescu.

P.S. Şobolanul custode de la muzeul „Unirea Valahorum Urziceni” este, bineînţeles, un personaj imaginar. Dan Mirea, autorul fotografiilor de la ceea ce a fost baza sportivă a fostei campioane a României este însă un om cît se poate de real şi de inspirat. Care merită felicitări pentru imaginile venite parcă din altă lume.

***Fotograful Dan Mirea a realizat o galerie FOTO la stadionul din Urziceni, iar mai multe poze puteţi găsi aici.