Era hărniciei
Michel Platini l-ar fi vrut cîştigător al Ballon d’Or pe Franck Ribery. De ce nu pe Robben sau pe Neuer?
Din 2010, de cînd instituţia Balonului de Aur a intrat în custodia FIFA, ceva s-a schimbat. O spune Platini, […]
Michel Platini l-ar fi vrut cîştigător al Ballon d’Or pe Franck Ribery. De ce nu pe Robben sau pe Neuer?
Din 2010, de cînd instituţia Balonului de Aur a intrat în custodia FIFA, ceva s-a schimbat. O spune Platini, dar o simţim şi noi, cei care nu avem puterea să-l dăm jos pe Blatter. Ceva s-a schimbat. Şi s-a întîmplat aşa de cînd forul conducător al fotbalului mondial s-a asociat logistic şi financiar cu France Football. Pentru că la origini, Ballon d’Or, cel mai prestigios premiu fotbalistic, a fost o întreprindere jurnalistică. Atît şi nimic mai mult. Zeci de ani, ierarhiile şi cîştigătorii au fost desemnaţi doar de ziariştii de la France Football şi de corespondenţii din Europa ai publicaţiei franceze. Nu de „oamenii de fotbal”, nici de jucători, nici de antrenori. Scurt pe doi, fără comentarii insidioase la adresa capacităţii de evaluare a juraţilor ( „Aţi dat vreodată cu piciorul în minge?”). Plus că pe vremea aceea era mai simplu şi parcă mai salubru fără atîtea reţele de socializare şi de aneantizare.
Parafrazînd o rubrică faimoasă din „Sportul” de odinioară, putem scrie necenzurat „Festivitatea «Ballon d’Or» s-a terminat, comentariile continuă”. Sau „Între vestiarul FIFA şi gazonul UEFA”. Platini, care este la cuţite cu Blatter pe motiv de succesiune la şefia FIFA, l-ar fi vrut cîştigător pe conaţionalul Ribery. Opinie împărtăşită de mulţi dintre oamenii legaţi de fenomen. Mai exact, de ziariştii care l-au votat preponderent. Argumentul preşedintelui UEFA şi al majorităţii jurnaliştilor, corect teoretic, este acela că în stabilirea laureatului trebuie luate în calcul şi rezultatele obţinute, nu doar carura jucătorilor candidaţi. Faima, popularitatea, expunerea mediatică.
Celălalt curent de opinie, favorabil ideii de vedetă charismatică, spune că tocmai căţărarea pe Burj al Arab-ul fotbalului a unui jucător ca Franck Ribery ar acoperi de praf acest demers glamouroso-fotbalistic. Franck Ribery? Ok, zic ei, partizanii star-sistemului, dar de ce nu Robben? Cu ce a fost mai puţin determinant olandezul în succesele cotropitoare ale Bayernului? Şi de ce nu Manuel Neuer, dacă tot a fost răsplătit cu titlul de cel mai bun portar al sezonului? Cel mai tare portar de la echipa care a creat vid în jur. Chiar, de ce nu?
Nu cumva din cauză că lumea aceea care nu are loc în somptuoasa sală din Zurich printre zeii fotbalului şi zeiţele aferente acestora, milioanele acelea de microbişti care decid audienţe şi bani în definitiv au nevoie de eroi fabuloşi, care ori arată ca Hobbit (Messi), ori se înalţă în şa ca un prinţ (Cristiano)? Balon d’Or şi-a pierdut puritatea originară şi a devenit coproprietate FIFA-France Football nu pentru a scoate laureaţi gen Fabio Cannavaro, cîştigătorul ediţiei din 2006. Un fundaş harnic şi destul de gelat, aureolat de titlul mondial al Italiei din anul cu pricina. Progresist prin comparaţie cu prestidigitatorul elveţian, Platini uită sau se face că uită că fotbaliştii de mare rasă (cum a fost şi el) sînt tot mai rari. Paradoxal, tocmai din cauza avansului tehnico-tactic al fotbalului. Şi atunci, da, te uiţi mai mult la Messi şi la Ronaldo. Chiar şi cînd ouă doar vreo mărgică.