Iordănescu. Nea Puiu, nu generalul
Revenirea în fotbal a fostului selecţioner poate fi utilă în măsura în care nu este o directivă de partid
Domnul general Anghel Iordănescu s-a prezentat la post în data de 6 ianuarie. Din garnizoana FRF lipsea însuşi comandantul suprem, Mircea […]
Revenirea în fotbal a fostului selecţioner poate fi utilă în măsura în care nu este o directivă de partid
Domnul general Anghel Iordănescu s-a prezentat la post în data de 6 ianuarie. Din garnizoana FRF lipsea însuşi comandantul suprem, Mircea Sandu. În lipsa acestuia, raportul la general a fost dat de eternul adjunct Adalbert Kassai. La scurta întîlnire de analiză strategică au participat şi alţi membri ai actualului şi viitorului Stat Major al federaţiei. Bogdan Stelea, reprezentantul Forţelor Aeriene de Tineret, şi Dumitru Mihalache, „Meche”, specializat pe probleme terestre, de intendenţă şi protocol. Întîlnirea a fost un schimb rodnic de idei, de la care a lipsit din păcate strategul-şef, Victor Piţurcă. Adică viitorul subordonat al generalului.
Tot din păcate, gluma cu ierarhiile militare nu ţine atunci cînd vorbim despre viitorul echipei naţionale de fotbal a României. Deşi, susţin surse avizate, apariţia în peisaj a lui Iordănescu are legătură cu alt general de vază al patriei, Gabriel Oprea, să trăiţi! Aşa se face că reintegrarea în fotbal a selecţionerului cu cele mai bune rezultate se petrece pe fondul viitoarelor alegeri de la FRF, un act cît se poate de democratic şi de nemilitar. Numit în funcţia de director tehnic de Mircea Sandu, Iordănescu nu este parte a proiectului Gică Popescu. Asta merită ţinut minte mai ales pentru proxima relaţie care va exista între echipa care va conduce peste cîteva luni FRF şi omul desemnat să încerce ieşirea din criză a instituţiei care tocmai a ratat calificarea la Mondialul din Brazilia.
Cît a stat pe margine, aflat undeva între vagi proiecte politico-imobiliare, Anghel Iordănescu a judecat lucid şi cu un nebănuit spirit critic starea fotbalului nostru. Uneori şi cu o ironie de care-l credeam străin. Detaşat de obligaţiile şi de constrîngerile postului de selecţioner, nea Puiu a fost un observator de fineţe al stării naţionalei şi al echipei lui de suflet, Steaua. Cu riscul asumat de a intra în tot soiul de clinciuri cu personaje la modă şi inevitabil mai tinere. Schimburile de replici cu Laurenţiu Reghecampf merită antologate, fiindcă reflectă în modul cel mai natural cu putinţă conflictul între generaţii. Reghe, prezentul cu viitor, nea Puiu, trecutul care se hrăneşte din amintiri şi din resentimente.
Cred că fotbalul nostru mai are nevoie de Iordănescu. Nu de generalul Iordănescu impus de generalul Oprea, ci de omul competent, cu ochi la jucători, bun tactician şi, îndrăznesc să o spun, atent la schimbările din fotbalul contemporan. În orice caz, mai atent şi mai la curent decît Victor Piţurcă. Nu avem o cultură care să ştie a valorifica experienţa oamenilor trecuţi prin viaţă. Nu e o pledoarie pentru bătrîneţe, dar punem pripit etichete: bătrîn-expirat, tînăr-de perspectivă. Bătrîn-obosit, tînăr-energic, bătrîn-Moş Teacă, tînăr-la modă. Şi tot aşa. Mi-ar plăcea ca dorinţa lui Iordănescu de a urni lucrurile la naţională să fie exact aşa cum pare. Reală, sinceră. Cred că Gică Popescu însuşi are nevoie de un om cu echilibrul lui Iordănescu. Ar mai fi nevoie acolo de neodihna lui Lucescu, de meticulozitatea lui Boloni, de detaşarea binefăcătoare a lui nea Imi Ienei. Vedeţi, numai bătrîni!