Jucaţi, nu vă mai plîngeţi!

A venit iarna, surpriză! Jucătorii, antrenorii şi conducătorii Ligii 1 se tînguie. Noroc că îi mai încălzesc banii din drepturile TV.

Nu ştiu dacă aţi observat o chestie foarte tare. Vedem un fotbal de 10 ori mai scump faţă de […]

A venit iarna, surpriză! Jucătorii, antrenorii şi conducătorii Ligii 1 se tînguie. Noroc că îi mai încălzesc banii din drepturile TV.

Nu ştiu dacă aţi observat o chestie foarte tare. Vedem un fotbal de 10 ori mai scump faţă de acum 8 ani. Nu am zis de 10 ori mai bun, că dacă era aşa ne băteam la titlul mondial. Euro, dolarul şi leul nu s-au depreciat dramatic în anii din urmă, aşa că explicaţia nu stă în evoluţia pieţei financiare. Nici în criza economică, pentru că fenomenul ar fi trebuit să fie invers. Să consumăm un fotbal mult mai ieftin la acelaşi preţ. De ce nu?, la un preţ mai mic. Pe măsura salariilor mai mici. Vorbim, se înţelege, despre fotbalul românesc. Despre Liga 1, nu despre Premier League, nu despre Bundesliga.

Fiind un foarte nepriceput om de afaceri, dar un versat telespectator-microbist, v-aş putea ţine o teorie privind absurdul situaţiei. M-aş putea întreba retoric şi puţin ipocrit de ce consorţii puternice plătesc sute de milioane de euro pentru o întrecere modestă. Însă chiar nu cunosc resorturile economice ale unor afaceri de asemenea anvergură, habar nu am de felul în care se comercializează sau nu receiverele şi nu ştiu dacă piaţa românească este pregătită pentru sistemul pay per view.

Ştiu însă că există oameni influenţi ori societăţi puternice care simt mirosul banilor cu precizia cîinilor dresaţi să descopere preţioasele trufe în pădure. De-aia sînt ei bogaţi, puternici şi influenţi, că adulmescă unde stau ascunşi banii pe lîngă care noi trecem fluierînd ca proştii. Problema mea ar fi alta şi vine dinspre cei care produc spectacolul. Mă rog, ceea ce ar trebui să fie spectacolul. Echipele cu fotbaliştii, antrenorii şi conducătorii lor joacă un rol determinant în povestea noastră. Iar fotbaliştii, antrenorii şi conducătorii majorităţii copleşitoare a echipelor noastre din prima ligă se plîng. Îşi plîng de milă şi varsă lacrimi grele în declaraţiile în care spun că afară este prea frig. Purtătorul de cuvînt al cruciadei purtate împotriva păgînilor care programează meciuri în luna cadourilor este Laurenţiu Reghe(n)campf. „Nu cred că putem avea meciuri de calitate la o asemenea temperatură. Ne este foarte dificil să ne antrenăm şi putem avea parte de accidentări şi alte situaţii neplăcute”, zice antrenorul campioanei.

Nu ştiu care ar fi celelalte situaţii neplăcute evocate de Reghe(n). Probabil o accidentare urîtă a lui Nikolici, care, afumat, ar putea auneca pe derdeluşul natural din faţa clubului în care tocmai a băut o sticlă de vodcă. Ştiu însă foarte precis că toate tînguirile astea demne de băbuţe reumatice vin de la nişte cetăţeni care primesc 101 milioane de euro pe un contract de 3 ani. Mai ştiu că majoritatea trăiesc din aceşti bani şi nu din ce aduc ei de acasă, de la gura copilaşilor care primesc Porsche în ghetuţele aliniate la uşă de Moş Nicolae. Înţelegeţi? Dînşii se vaită de frig şi ar vrea întreruperea campionatului. Iar televiziunile să pună bradul pe masă. Şi realizatorii de emisiuni să cînte colinde laolaltă cu specialiştii. Eventual să facă şi pomana porcului în studio.

Aud. Aud foarte bine. Ţii partea televiziunilor!, mi se strigă în casca pe care o am racordată la mufa spre intangibilul, sensibilul, bănuitorul, dar mai ales sacrosanctul public. Da, aşa este. Sînt de partea celor care muncesc şi plătesc. Şi nouă ne este frig, şi altor fotbalişti de prin Europa le este, dar acolo oamenii ştiu să respecte un contract. Joacă, participă la interviuri, nu iau la mişto reporterii, nu îşi dau ochii peste cap cînd li se pune o întrebare ţintită.

E posibil ca pe acolo şi contractele să fie mai restrictive. Ca să evite frisoanele de frig ale vedetelor. E posibil ca pe la ei şi condiţiile din teren şi cele din tribune să fie altele, chiar iarna. Tot de aceea. Că au muncit şi au respectat contractele.