Maxima blatista

Gluma a ajuns prea departe. Şi nu mai este o glumă, este delir

Craiova Maxima făcea blaturi. Să vă intre bine în cap! Toţi ăştia, Cîrţu şi ceilalţi, s-au ţinut numai de blaturi la viaţa lor. Au vîndut, au cumpărat, […]

Gluma a ajuns prea departe. Şi nu mai este o glumă, este delir

Craiova Maxima făcea blaturi. Să vă intre bine în cap! Toţi ăştia, Cîrţu şi ceilalţi, s-au ţinut numai de blaturi la viaţa lor. Au vîndut, au cumpărat, toate nebuniile. A fost nevoie de un om ca Adrian Mititelu pentru ca Universitatea Craiova să iasă din mocirlă. Asta o aflăm, bineînţeles, de la Adrian Mititelu. Ştie din sursă sigură. N-o spune, că îşi protejează sursele „ca Carl Bernstein”, dar e sigură. Sursa.

Încerc să nu pozez în apărător al sfintelor valori ale fotbalului craiovean. Are destui suporteri şi avocaţi acest fotbal, s-au scris mii de metri pătraţi de pagini de ziar şi s-au umplut sute de ore de emisiuni evocative şi omagiale pe subiectul Craiova Maxima. Nu e nevoie de încă un cîntător liric pe subiect. Dar cîteva întrebări îşi poate pune oricine.

Cine este Adrian Mititelu dincolo de ce scrie în actele care îl indică drept patron al clubului FC Universitatea Craiova? Variante de răspuns:
a) Binele absolut al fotbalului craiovean;
b) Şansa nesperată a fotbalului românesc;
c) o voce singulară, o conştiinţă în luptă neobosită cu necinstea şi imoralitatea societăţii româneşti.

Nu vă grăbiţi să alegeţi o singură variantă. Este o grilă nerestrictivă, toate răspunsurile pot fi corecte. Asta este şi frumuseţea, omul nostru este un cumul de însuşiri. Iar ceilalţi, Cîrţu şi compania, un munte de defecte. Un ocean de slăbiciuni.

Bun, gata cu gluma! Aspectul clinic al acuzaţiilor patronului Ştiinţei necesită nu un pamflet gazetăresc, ci o scurtă punere la punct. Am văzut pînă la unul meciurile Craiovei din perioada de glorie a anilor ’80 şi nu am trăit nici o secundă cu senzaţia de făcătură. Nu ştiu cît de cinstiţi erau Ştefănescu, Balaci, Cîrţu, Cămătaru şi ceilalţi, nu-i misiunea mea să le dau note la purtare. Dar erau mari fotbalişti, care obţineau rezultate uriaşe cu echipa pentru care jucau. Iar pentru a spune asta nu trebuie să fii nici avocat din oficiu al Ştiinţei, nici analist al fotbalului.

Caraghioslîcul imens al situaţiei apare de-abia atunci cînd un personaj ca Mititelu, bun de gură, aşa cum mărturiseşte, poate şi bine intenţionat în afecţiunea lui exaltată pentru Craiova, vine şi ne spune, din spatele ochelarilor săi de soare, tip gangster de operetă, că „ăia” erau o şleahtă de pungaşi şi farsori. Că Maxima dragoste fotbalistică a oltenilor s-a curăţit de-abia atunci cînd a fost băgată la exorcist de părintele Mititelu.

E prea mult, e prea de tot. Iar noi, în loc să zîmbim şi să trecem mai departe, înghiţim hapul, ba ne mai punem şi întrebări. Dacă nea Adrian o şti el ceva? Dacă Sorinaccio şi Iliuţă şi Cami mai trînteau şi ei, acolo, cîte un meci? Că nu iese fum fără foc!

Ba iese! E plin fotbalul de fitilişti şi de specialişti în perdele de fum. D-aia nu se mai vede fotbalul, din cauza perdelelor de fum. Şi o întrebare de final pentru nea Adrian. Nea Adriene, cum făcurăţi, bre, de nu băturăţi niciodată Steaua? Are chestiile „ăştia” vreo legătură cu matale, care vorbeai cît e ziulica de lungă cu nea Gigi? Nu dăm cu parul, e conform stenogramelor!