Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Dinamo chiar arată a retrogradată!

Hagi nu experimentează cu Dinamo. Cu Dinamo are o datorie de plătit. În general, Viitorul se simte confortabil contra lui Dinamo. Și este foarte bine când fotbalul nu devine un spațiu al cumetriilor. După Aventura cu Sepsi, Viitorul pare să […]

...

Despre dezastru cu optimism

Dinamo joacă joi împotriva Viitorului. Și, dacă nu v-ați dat seama ori ați plecat urechea la șoaptele persoanelor rău intenționate, Dinamo se află într-o perioadă în care joacă bine. Asta este părerea antrenorului Adrian Mihalcea. Grav este că omul vorbea […]

...

O posibilă Craiova Maxima

A fost o pledoarie pentru curaj, atitudine ofensivă, pentru fotbal generos. CFR are meritul că a participat activ la spectacolul propus de olteni. Mijlocul terenului, acolo unde se plămădește jocul. Așa zic înțelepții fotbalului. Itu, Bordeianu, Djokovici contra Nistor, Mateiu, […]

...

Mai dăm afară motoreta? Mai râdem de juniori?

Atunci când un jucător supraponderal și în general neantrenat, cum este astăzi Adi Popa, zburdă pe flancul apărat de Kilyen și cu o frână de motoretă veritabilă își aruncă adversarul în alunecare ca pe pârtia de la Clăbucet, lucrurile sunt […]

...

Despre solemnitatea prostiei

O posibilă continuare a articolului „DJ Djoko și asimptomaticii gândirii” al colegului Radu Naum. Era un editorial despre faptele de vitejie ale bravilor tenismeni sârbi și ale tovarășilor bulgari, ruși de de alte naționalități care dau peste nas sistemului capitalist. […]

...

Adversarul dîrz

Palmaresul ne este favorabil, cinismul nu. Grecii au dus antijocul pe culmi neatinse, şmecheria noastră nu a atins niciodată apogeul Cu grecii la baraj. Grecii, cunoştinţe vechi. Microbiştii de o anumită vîrstă nu au uitat meciul acela din toamna lui […]

luni, 21 octombrie 2013, 6:22

Palmaresul ne este favorabil, cinismul nu. Grecii au dus antijocul pe culmi neatinse, şmecheria noastră nu a atins niciodată apogeul

Cu grecii la baraj. Grecii, cunoştinţe vechi. Microbiştii de o anumită vîrstă nu au uitat meciul acela din toamna lui ’69. România-Grecia 1-1 pe „23 August”. Un stadion plin ochi. Cenuşiu, dar fremătînd de speranţă. România se califica la un Campionat Mondial după decenii de aşteptare şi decepţii nenumărate. A fost un meci extenuant. Greu de privit, greu de jucat. Noi temporizam cum ne învăţase nea Angelo, ei speculau orice greşeală. Aşa s-a întîmplat la golul lui Domazos, cu un şut de la distanţă care l-a prins nepregătit pe Rică Răducanu. Nebunaticul Rică! Începuserăm bine, în forţă. Îi conduseserăm după reuşita lui Dembrovschi, apoi am tremurat pînă în ultimul minut.

La sfîrşit, bucuria. Mergeam în Mexic, eram printre primele 16 echipe naţionale din lume. În ziarul Sportul, cronica semnată de Călin Antonescu şi Gheorghe Nicolaescu avea un titlu care spunea multe despre aspectul jocului: „Lupta acerbă pentru calificare şi-a pus amprenta pe nivelul partidei”. În aceeaşi pagină, Emanuel Valeriu semna editorialul „Victorie!” (!!??) îmbibat de metafore, în care îl remarca pe Mircea Lucescu, unul dintre puţinii tricolori, zicea autorul, care îşi păstraseră sîngele rece. Cronicarii îl evidenţiau pe Radu Nunweiller, dar subliniau şi randamentul discutabil al vedetelor Dobrin şi Dumitrache. Pentru timpurile acelea era deja un act de curaj!

Au trecut 44 de ani. Unele lucruri nu se schimbă. Grecii continuă să fie un adversar „dîrz”, aşa cum scria şi în cronica de acum 4 decenii. Au dus antijocul pe cele mai înalte culmi, iar în 2004 au mers pînă la capăt în această întreprindere a ororii fotbalistice. Au cîştigat titlul continental cu un neamţ pe bancă, Otto Rehhagel, om care a priceput că nu are rost să le schimbe stilul, ci doar să-l şlefuiască. Acelaşi popor care petrece seara pe ritmuri de sirtaki ori joacă baschet cu bucuria cu care dansează se metamorfozează atunci cînd vine vorba de fotbal. Eficienţă, cinism, zgîrcenie. Şi, trebuie să o spunem, o stăpînire de sine care vine de undeva de departe, din secolele pierdute cînd puneau bazele culturii lumii moderne.

Noi nu am mers niciodată pînă la capăt. În plus, am pierdut şi bazele temporizării, bunica tiki-takăi, pretindem noi. Pentru temporizare era nevoie de fotbalişti tehnici ca Radu Nunweiller, Dembrovski, Dobrin, Dinu, Lucescu. Generaţia ’94 a jucat tot la aşteptare (fundaţia fiind tot calitatea fotbaliştilor din dotare), dar cu o formidabilă putere de reacţie la presiunea adversarului. Naţionala lui Piţurcă nu are nici stil, nici jucători de clasă, ci doar disciplină pe posturi. Apărătorii se apără, mijlocaşii închid, că de construit nu are cine şi nu ne permitem, dă-o naibii, cum să riscăm să atacăm?, iar atacanţii sînt obligaţi să profite din plin de puţinul care ajunge la ei.

Cam aşa arată România dinaintea barajului. Un fel de Grecie mai puţin cinică şi mai puţin experimentată. Colegul meu Andrei Vochin este de părere că a sosit timpul să-i pensionăm pe Karagunis şi Katsuranis. Dacă este vorba de o pensie viageră, zic să nu ne bazăm prea tare pe statul grec.

Comentarii (50)Adaugă comentariu

andrei (12 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 18:49

“Lupta acerbă pentru calificare şi-a pus amprenta pe nivelul partidei” Compara titlul asta, evident dintr-un ziar de sport, cu „Aşa facem mereu”. Oare Piţi vrea show?” si alte titluri de tabloid care apar in gsp zilnic si care abunda in „soc” si „senzational”.
In alta ordine de idei, Grecia e o echipa modesta, peste care au trecut 9 ani de la cucerirea titului continental, cum au trecut si peste tine 6 de cand ai luat „editorialistul anului”. Nimeni nu mai e ce a fost. Asa ca Grecia care a dispus de o grupa unde adversarul cel mai tare era Bosnia (!) si care a avut noroc cu carul pe la toate tragerile, e o echipa modesta, de batut, chiar si de catre Romania lui Piturca. Nu uita ca decisivul e la Bucuresti iar echipele romanesti cam asa se califica, cand se califica, cu retur acasa.

laurentiu (23 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 20:04

Daca in timpul vietii mele Romania cucereste campiionatul european, urat , asa cum a facut-o Grecia…. ii fac statuie lui piturca

gintonic (25 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 20:08

andrei, retur a fost si cu slovenia… avem o sansa si cu putin noroc, putem sa reusim!

DD (1 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 20:12

Ne dau grecii cu retenul in cap! Aia au antrenor, noi avem barbugiu! As vrea dar nu cred sa ne calificam! Stancu,Rat,Matel,Lazar,Lobont,Gaman…..tot cu astia? Iar Mutu si Maxim acasa ?

Nu, Piturca nu e in stare sa castige un meci cu miza….uriasa…pt nivelul nostru!

mihaic3001 (30 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 20:19

Şi eu zic că-i un meci dat dracu de greu împotriva Greciei, care până una alta, cum e precizat în articol, a „produs” ceva mai mult ca noi : Campionatul european în 2004, calificare la CM din 2010, care 2010, e mai aproape de realitate. Naţionala României oare ce făcea prin 2010 ? Cu o grupă care mulţi zic că-i uşoară, grecii au avut un parcurs excelent 10 meciuri, 8 victorii, 1 egal, 1 înfrângere – 25 puncte. Deci, nu-i chair aşa de uşor. Acelaşi lucru ca şi în cazul în care am fi întâlnit Croaţia sau Ukraina (e părerea mea), dar mult mai accesibil decât Portugalia. Până la urmă, vedem unde suntem – îi batem pe greci, mergem la mondial. Nu, ura şi la gară – stăm acasă. Mai prost ptr. toată Naţionala va sta treaba cu scuzele … că dacă nu te-ai calificat nici cu Grecia, nu prea mai ai pe unde să scoţi cămaşa … pe spinarea cui s-arunci pisica moartă. Sunt convins că în sinea sa, Piţurcă îşi dorea Portugalia ptr. că un eşec în faţa acesteia nu era nici o tragedie, pe când în faţa Greciei … ?!?
Nu sunt deloc convins că ne vom califica prin ceea ce a jucat Naţionala până acum, dar nici nu este imposibil. Cred că va fi o dublă urâtă în care norocul va juca un rol important în soarta calificării uneia sau alteia. O dublă care se va termina egal iar calificarea va fi decisă fie prin golul marcat în deplasare, fie după prelungiri şi / sau loviturile de departajare.

sundance kid (23 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 20:23

Chiar daca nu sunt in forma eu as aduce urgent cuplul Mutu – Sanmartean caci vorba ta !! Avem numai inchizatori si jucam disciplinat . Mai in gluma mai in serios eu as risca . De fapt Piturca nu are nimic de pierdut . Sanse ? 50 -50 % . Maxim impresioneaza la club dar la nationala este un zero barat .

MARGELATU (32 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 20:25

Un baiat destept (nu e cazul lui SANDU) i-ar da 1 million de euro lui Otto Rehhagel sa vina ca si ‘advisor’ pt Pizti la acest baraj.

HAI ROMANIA!

imperator (9 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 20:33

Dacă nici pe bătrânii de greci nu-i putem bate, atunci cel mai bine ar fi să tragem obloanele la capitolul numit fotbal și să ne apucă de altceva, Cricket sau Polo !

Razvan (8 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 20:44

La obiect editorialul tau. Grecia e o echipa care joaca urat, economicos. Sa spunem adevarul: la fel e si Romania. Cred ca putem castiga doar daca vom juca in fine 4-4-2. Romania are nevoie de creatie la mijloc. Si cu Pintilii si Bourceanu nu reusesti -o spune un stelist-. Poate Maxim sa treaca in centru iar pe stanga sa apara oricine, numai Tanase nu. Cred ca ne-ar ajuta sa revina Chipciu. Ne trebuie un Maxim de la Stuttgart, un Torje si un Marica la fel ca in meciul cu Ungaria, si mai ales un Stancu din perioada Steaua. Da, cred ca Bogdan e cea mai buna pereche a lui Marica si nu Raul Rusescu. Desi nu ne strica un golgheter in lot. Cert e ca trebuie sa pasam, sa jucam mai ofensiv, sa cautam spatii. Pentru ca avem nevoie de goluri si nu in fiecare zi ne face Ungaria cadouri ca golul lui Marica

Cris (22 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 20:50

Nu grecii actuali au pus bayele culturii moderne, hai sa fim seriosi. Deja Bizantul nu mai avea nicio legatura cu grecii lui Pericle, ce sa mai zicem de cei moderni! Nu ar putea pune nici macar bazele unei private dintr-o curte de tara.

Ion (12 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 21:14

Karagounis

costi (3 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 21:18

@gintonic te inseli,returul cu slovenia a fost la bucuresti,cand in ultimele minute aveam 4-5 atacanti in teren.in tur a fost 2-1 pentru sloveni,a marcat un chelios dintr-o pozitie de a ramas stelea masca

damiann99 (8 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 21:35

In tara orbilor, chiorul e imparat. Sa speram ca noi suntem chiorul.

ionut. (1 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 21:49

Pe bune articolul,lui Cristian.e Grecia si nu Portugalia ori Croatia,Hai sa fim seriosi cred ca la tragere cea mai norocoasa echipa a fost romania,mai ales ca vom juca meciul retur ACASA-ce mai vrei…Eu desi nu mai sunt de multi ani in tara urmaresc nationala cu drag,dar cu asa antrenor si asa joc -MA SCUZATI DAR ASTA NU E NATIONALA DE MONDIAL-CHIAR RADEAM CA NEMTI SPUNEAU DUPA TRAGERI CA ACEST MECI GRECIA-ROMANIA ,PROBABIL VA FI UN MECI DE URMARIT DAR SI POSIBIL CEL MAI URAT SI PLICTISITOR,ROMANI JOACA UN FOOTBAL URAT,LENT,SI FARA REACTIE IAR GRECI SE APARA SI FAC UN ANTIJOC EXCEPTIONAL,DACA VA VETI UITA IN GRUPA IN CARE AU FOST GRECI CU CINE AU JUCAT SI CE AU FACUT ,O GRUPA POATE CEA MAI USOARA DIN ISTORIA CALIFICARI-LOR.ASTA SPUNE TOT..ALTA NATIONALA A ROMANIEI DIN ALTE GENERATI AR FI DAT CU EI DE PAMANT,LA FOK AUTOMAT.DAR NU SI ASTA,SA DEA DOMNUL SA MA INSEL..ASTA O SPUNE NIVELUL COMPETITIONAL CI NU EU.ROMANIA ESTE O ECHIPA SLABA,CU JOC INVECHIT SI MENTALITATE SUPER NEGATIVA.PACAT DE TALENTE,CA NU INVATAM DIN GRESELI SI DE LA ALTI CARE AU AVANSAT ENORM,NOI….POARCA TOT DAM INAPOI…TOTUSI LE UREZ MULT NOROC DACA MAI IE NEVOIE SI SUCCES.

ravic (1 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 21:57

Rudonja…. brrrr

NECURATU’ (1 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 22:16

@sundace kid…!, dragomire ce pseudonim ti-ai tras.., mai lasa-ne cu Sanmartean al tau si cu Mutu mai nou, ca nu sant buni de nimic niciunul..

gaby (1 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 22:27

baieti vedeti pe youtube cateva dintre meciurile GRECIEI, cat de lenti sunt si ce sansa superba ne-a harazit mana lui Frey…http://www.youtube.com/watch?v=VHRaJvfPR6U
eu zic ca avem prima sansa,ei sunt batrani si uzati ,priviti meciurile lor!

tano (2 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 22:45

Se vede ca Piturca joaca barbut de cand era prunc.
A avut soarta cu victoria Olandei, a avut bulan porcesc acu cu tragerea la sorti. Oricum ai da-o e cel mai abordabil adversar.
Si daca nu joaca nimic o sa ajunga la penaltyuri si cu un noroc enorm se califica.
Hai Romania!

arh.Gheorghe Petrescu (214 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 22:46

A venit Grecia, ca s-o batem mar, si sa trecem BARAJUL. Iar am avut ceva noroc dar, sa nu ne batem joc de el. Cu grecii ai nevoie de jucatori cu experienta gen Mutu. Chiar daca a imbatranit la acest meci ai nevoie de vulpoi batrani care sa-i prinda pe greci pe picior gresit. E parerea mea, Piturca face tot ce vrea numai ca de data aceasta daca nu ne calificam, toata Romania va fi impotriva lui. Nu va mai avea nici o scuza dacat aceea ca are un contract cu FRF, pe viata, cu Sandu si cu Mitica. Eu doresc sa pastram acest noroc ce l-am primit de la Cel de SUS, si sa nu ne batem joc de el. Piturca tata, daca reusesti sa driblezi fotbalul si de data asta si sa ajungem la Mondiale, atunci tot rautaciosi vom fi cu tine, dar bucurosi ca vom fi prezenti dupa ani de zile la CUPA MONDIALA. HAI ROMANIA!

spinoza (10 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 22:53

Decat sa joci la spectacol si sa pierzi, mai bine sa joci prost si sa castigi!!! Pitzurca mai are o varianta: sa joci prost si sa pierzi…

seba (157 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 22:55

interesant faptul ca a trebuit sa trecem, si am trecut, de greci si pentru mondialul din ’70. stiam ca am fost cu ei in grupa si ne-am calificat pentru mondialul din ’90. sper sa ne calificam si de data asta 🙂

adi (15 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 22:59

Vad ca romanii nu se mai identifica cu echipa nationala.Au devenit pretentiosi.Cand esti rasfatat cu partide gen Steaua -Viitorul,Chiajna -Dinamo etc este normal sa nu mai fi multumit cu un loc 2 ( in spatele Olandei ) in fatza Ungariei,Turciei si Estoniei. Daca nu ptr bucuresteni ,macar ptr restul tarii si ptr romanii din diaspora,eliminati Grecia.

invictus (4 comentarii)  •  21 octombrie 2013, 23:06

Pertinentă, argumentată şi corectă ideea enunţată în articol, felicitări, domnule Cristian Geambaşu. Şi încă ceva: se tot comentează că am avut noroc la tragerea la sorţi. De fapt, cred că e exact invers şi grecii sunt cei care, în mod legitim, se pot considera norocoşii acestei duble de baraj. În afara noastră, din urna din care am făcut parte, doar Islanda PARE (nota bene!) inferioară naţionalei noastre!

Je (1 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 0:04

ma fratilor ce naiba aveti cu petarda aia de Sunt-Mort-Ean ? daca era asa de mare jucator era in nationala de mult si nu juca la vaslui . ce mari realizari a avut ? cate jocuri de UCL are? sau ceva grupele EL ? ca nu retin mai nimic de la el ..

lord belial (189 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 0:39

piturca sa-l aduca pe mutu la echipa, sa dea gol. cu marica slabe sanse, nu e un virf bataios, care sa penetreze, sa fie puternic in fata unei aparari supradimensionate ca cea a greciei

bb (2 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 0:45

ok deci eu acum am aflat cu cine jucam si am intrat fix pe editorial. inteleg ca joaca echipa celor care nu stiu sa dea gol cu echipa celor care nu vor sa dea gol. show time!

paul.o (5 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 0:48

6 iunie 2013. Cativa cetateni din Liechtestein primesc un telefon : asta seara jucam cu Grecia. Si-au lasat servietele, surubelnitele etc. si au jucat cu darzenie. Scor : 0-1; dupa care au mers la un spritz pentru ca sunt amatori, darji,fara cinismul grecilor care au luat rusinos cele 3 puncte si au plecat.

Cristian Suceveanu (6 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 0:55

Semnalul de alarma, mai bine zis avertizarea privind grecii, in sensul ca nu ne va merge prea usor in meciurile de baraj, este mai mult decat util. Sa nu cadem in euforia ca oricum soarta va fi de partea noastra. Pe de alta parte, tricolorii trebuie si incurajati, sunt la doi pasi de marea calificare la turneul final din Brazilia 2014. Care fotbalist sau antrenor nu isi doreste sa participe la un asemenea regal fotbalistic? Piturca prudent, se ascundea dupa asa zisul lui obiectiv EURO 2016! Acum nu mai are ce face, are misiunea uriasa de a califica Romania la Mondiale! Si are mare noroc cu Grecia! Romania a scapat in primul rand de Franta, Suedia, ce-i drept nu am prins Islanda ca sa fie bafta totala. FIFA a cam incurcat capii de serie, lasand Anglia si Italia in grupa a doua, la tragerea la sorti generala, acceptand insa Columbia si chiar Uruguay, uitand de Olanda, totusi vice-campioana mondiala en titre. Tot Romania a evitat Portugalia, sora Braziliei in Europa, ca si Croatia, alta nuca tare care a eliminat Serbia si ne-a trimis acasa din optimile Cupei Mondiale din Franta in 1998 (cu un penalty subtire, usor acordat si la fel de usor transformat in victorie de Suker), ca sa nu mai mentionam Ucraina – tot mai tare la echipele de club, dar si la nationala. Per total, Grecia este cea mai buna tragere la sorti posibila pentru Romania. Intr-adevar cu grecii sansele de calificare sunt egale. Vor fi meciuri echilibrate. Noi am fi multumiti cu un meci egal, dar eu cred ca Piturca va incerca si marea lovitura la Atena! Chiar si daca pierdem la scor strans, tot ne mai putem califica. Avertismentul lansat de D-voastra este binevenit, ii poate mobiliza pe tricolori, miza este uriasa! Ati amintit de meciul de calificare din 1969 toamna, dar ati uitat ce a fost la Atena, cand grecii ne-au condus de doua ori si numai geniul si inspiratia lui Dumitrache au restabilit egalitatea in cateva minute succesiv. Marica are o misiune de onoare, ca si Maxim de altfel. La Bucuresti va fi show mare cu calificarea pe masa, accesibila! Publicul va darama echipa Greciei si ii va propulsa pe ai nostri drept in Brazilia! Sentimentali, si noi si grecii suntem siguri de calificare, avertismentul este bine venit, sa ne mai racoreasca spiritele incinse. Romania si-a aratat forta in meciul cu Ungaria la Bucuresti, iar Steaua a stralucit tot pe National Arena in meciurile cu Ajax si Chelsea. Succes Tricolori, va asteapta Brazilia, Rio, Copacabana si cele mai tari echipe din lume! De voi depinde totul. Hai Romania!
Probabil ca meciurile vor fi ambele incurcate rau, nici ai nostri nu sunt atat de buni ca sa nu avem emotii. Piturca va juca tare la Atena, fara insa sa riste aiurea. Pentru tricolori, daca ajung la retur intr-o situatie de start favorabila, cu ajutorul publicului, vor reusi calificarea!

paul.o (5 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 1:10

Am uitat sa spun : Liechstenstein are o populatie de 16.000. Asta inseamna cam 8.000 de barbati.Daca luam o piramida a vietii clasica, intre 18-30 de ani ar trebui ca L. sa aiba cam 600 de tineri capabili de sport. Sport ? avem atletism etc, unde L. este deosebit de interesata pentru sanatate etc. Raman 300. Este jenant , dar de aici mai trebuie sa deduc obezii , cei cu deficite motorice , cei obsedati de meseria de bancheri, etc. Raman cam 100.
Grecia castiga cu 1-0 !!!

grama (11 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 1:42

Fiti mai curajosi, mai barbati, ce, daca ne e frica si de Grecia, ce sa mai spunem de Portugalia, Croatia sau Ucraina? Nu zic, nici ai nostri nu au aratat de multe ori ca o echipa serioasa care sa puna probleme, dar trebuie sa ai curaj, nu ai nimic de pierdut, daca ai ajuns pana aici, trebuie sa ataci, sa risti. E singura noastra sansa, e cel mai usor meci posibil, si iata ca il avem, iar sortii ne-au ajutat enorm, chiar si sa prindem barajul. Cine nu risca, nu castiga!

motanul incaltat (401 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 2:06

Ce ai zice ca dupa 44 de ani si 1-1 pe National Arena —ca am reusit sa construim alt stadion in 44 de ani—-va merge Grecia la Mondiale???? Cit despre pensionare ,am putea sa-i pensionam pe Rat, Goian, Piturca , Sandu si Dragomir.

Theodor Doru Popa (9 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 4:50

Domnule Geambasu, din tot articolul dumneavoastra este de retinut o propozitie in care ati condensat intregul nostru destin, ca popor, ca natie:
„NOI NU AM MERS NICIODATA PANA LA CAPAT ! ”
Si culmea ca aceasta afirmatie vine de la un teoretician al fotbalului, nu [cum ar fi firesc] de la un istoric, filozof sau policician.
Felicitari.

ciupi (376 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 4:50

nu pot sa nu ma gandesc: daca ne calificam, acolo ce facem?

Suporter. (40 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 4:55

Parca vad meciul retur de la Bucuresti; noi atacam ca disperatii, presati de rezultatul din tur, ei se apara ca disperatii si scapa un grec printre apararea noastra si ne-o ” face”… In acest caz, vorba cuiva, tragem obloanele peste fotbalul romanesc ! Mai vin unii cu niste idei ilare, cu Mutu in teren… Mai, oameni buni, Mutu are 36 ani, de cand a inceput noul sezon in Franta, n-a dat nici un gol , echipa lui e la retrogradare, se impiedica in sireturi pe teren,ce sa faca Mutu la nationala ? Haideti sa nu fim ridicoli, vremea lui Mutu a trecut… Sortii ne-au scos in cale echipa pe care ne-am dorit-o ! Daca nu ne calificam, asta e ! Dar atunci, trebuie facuta curatenie in fotbal ! Va trebui sa plece toti, de la Piti in sus… Dar vorba lui Mitica; la ce salariu are, mi-e teama ca n-o sa plece, nici daca luam bataie in ambele meciuri !.. Doamne fereste !…

Dan (5 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 5:16

3-0 pentru Romania la Bucuresti, Grecii sunt DE BATUT, nu mai sunt ce-au fost d-le Geambasu, o tragere la sorti fabuloasa pentru norocosul Piti si o ocazie uriasa ptr Romania sa se duca la un mondial dupa 16 ani.
Nu-l mai criticati fratilor pe Piti, n-o fi un Mourinho dar e cel mai potrivit deocamdata sa ocupe postul ala, Piti a scos maximum cu materialul avut la dispozitie, va credeti vreo Brazilie sau Olanda , Dragomir face ce stie cel mai bine, da din gura degeaba. Declaratiile lui Piturca dupa tragerea la sorti sunt de bun gust si pune presiune pe jucatori, nu mai repeta greala dinaintea meciului cu Turcia de la Bucuresti. Hai Romania !! Daca nu acum atunci cand ?????

Dan (5 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 5:22

Dle Geambasu, daca nu castigi o grupa cu Bosnia si Lituania, ce pretentie ai sa ajungi la Mondiale? E timpul sa pensionam „elefantii” Greciei, sunt sigur ca Piti o sa-si faca temele pentru dubla asta.

Milton (31 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 5:23

Rasfoind presa romaneasca, observ ca printre putinii care spun ca va fi foarte greu sa inscriem contra grecilor e Hagi. Cea mai mare parte a lumii fotbalistice de la noi se bucura c-am picat cu elenii, dar inclin sa-i dau crezare lui Gica. Nu stiu daca ne-ar fi avantajat un meci cu o echipa ofensiva, Portugalia, de exemplu, dar si cu grecii va fi crima si pedeapsa. Probabil ca vor fi 2 meciuri foarte anoste, cu multe duritati, dar avem si noi sansa noastra. Altfel, imi place fraza care incheie articolul. Super! 🙂

Ditzily (1 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 7:43

Pentru mine nu exista antijoc. Orice stil de joc presupune o organizare. Daca esti antrenor vei gasi o modalitate de contracarare a oricarui stil de joc. Cea mai buna metoda e sa-ti impui stilul tau de joc. Aici apare problema noastra. La ultimele jocuri am evoluat in 4-2-3-1 si am avut probleme cu adversarii puternici. Daca vom mentine acest sistem vom rata calificarea. Piturca are „tema de casa”: ce sistem sa aplice cu Grecia. Sa speram ca va fi inspirat si va alege o solutie castigatoare.

Decebal (2 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 8:44

Si tousi Romania se va califica,asa intuiesc.
Providenta are misterele ei,niciodata intelese de noi,muritorii 🙂

vlad t. (22 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 9:42

Sa zicem ca o sa ne bucuram – evident – daca ne calificam. Chestia e – o sa ne bucuram si dupa primele 2 meciuri din grupe / sau o sa avem un turneu in genul celor pe care le-am mai avut? Ca daca nu ne calificam in optimi, pe mine o sa ma cam irite asta…Sincer, as vrea sa vad o analiza cu posibilele grupe de la mondiale. Nu cred ca e greu de calculat…

vlad t. (22 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 9:49

Elvetia -Iran – Honduras

Brazilia – Franta -Coreea

????

vlad t. (22 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 10:01

Am gasit.
Suedia – Elvetia- Camerun. Judgement day.

alb_rosu_in_VN (116 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 11:45

Nu trebuie sa ne bucuram prea tare ca am cazut cu Grecia, insa dintre cele 4 variante , pana la urma tot asta pare cea mai la indemana. Nici cu Croatia, Portugalia sau Ucraina nu ar fi fost mai usor. Daca vorbim doar la nivel de echipe de club, palmaresul cu echipele din Ucraina ne este defavorabil. Ar fi fost greu cu orice adversar. E bine ca am evitat Portugalia (totusi Cristiano Ronaldo ramane greu de anihilat), dar si mai bine ca am evitat Franta si Suedia (care din fericire n-au fost capi de serie). Va fi greu, dar macar o dubla cu Grecia ne da sperante.

alb_rosu_in_VN (116 comentarii)  •  22 octombrie 2013, 12:01

Piturca e conservator, va merge pe lotul actual si cred ca nu greseste. Nu prea mai e timp de experimente.
Sper sa dam lovitura la Atena, sa marcam si sa nu pierdem. Un 1-1 sau o victorie cu 1-0, ca la Istanbul, ar fi bune. La Bucuresti presiunea va fi foarte mare pe jucatorii nostri. In general, acasa am clacat in meciurile decisive (Romania-Irlanda de Nord 0-1 in 1985, Romania Slovenia 1-1 in 2001, Romania-Turcia 0-2 in 2013). Exista si o exceptie: Romania-Danemarca 3-1 in 1989. Era totusi mai bine daca jucam returul in deplasare. In functie de rezultatul meciului tur va trebui sa adaptam tactica in retur. Un 0-0 in tur e periculos, orice gol primit la Bucuresti ne-ar darama.

arh.Gheorghe Petrescu (214 comentarii)  •  24 octombrie 2013, 1:24

Piturca, sa-l bage pe Mutu macar, 30 de minute cu grecii. O sa vedeti ca vulpoiul de Mutu, va face ceva in careul grecoteilor si va da golul victoriei. Cu grecii, va face orice sa marcheze si sa mearga in Brazilia. La cat noroc a avut Romania pana acum, o vad calificata la mondial. Piturca ramane acelas om detestat de mine si altii, dar, voi aprecia calificarea daca fi. HAI ROMANIA!

Dragos (1 comentarii)  •  24 octombrie 2013, 12:27

Oameni buni! daca nu ne calificam putem sa agatam ghetele in cui, de tot. adica grecia n-a fost in stare sa castige contra lituaniei sau letoniei, nici nu mai tin minte, decat ajutati de un autogol. sa fim seriosi. s-au bucurat ca niste copii mici cand au spart gheata cu lichtenstein. daca nu0i batem suntem de rasul curcilor. si referitor la mutu. mai lasati-ma in pace cu „briliantu” care mai are putin si joaca in baston pe teren. a trecut vremea lui. ce a realizat el la nationala? scandaluri si o calificare sa zicem la euro 2008. atat. in rest rateuri pe banda rulanta. o zi buna

aham (62 comentarii)  •  24 octombrie 2013, 14:54

nu suntem noi cine stie ce la ora actuala dar nici grecia nu mai e ce-a fost. in dubla asta norocul, fortuna, karma.. cum vrei sa-i zici, asta o conteze cel mai mult. din fericire noi il avem pe piturca si el e proverbial la capitolul asta.

goghe (16 comentarii)  •  25 octombrie 2013, 11:36

Am picat prost cu Grecia.
Grecia are o aparare foarte buna si noi un atac foarte slab! Grecia are a doua aparare din preliminarii – 4 goluri primite, dintre care 3 intr-un singur meci. Ceea ce inseamna 8 meciuri fara gol primit!
Dupa ce sintem cea mai slaba nationala dintre cele 8 de la baraj, am mai primit si cea mai tare aparare cadou!
Eu preferam Portugalia, nu pentru ca era o scuza pentru Piturca – dar pentru ca de aparat stim sa ne aparam iar portughezii au luat gol si de la Luxemburg!!!

PITY=SEF LA LPF? (10 comentarii)  •  25 octombrie 2013, 19:01

PE 14 ARE LOC VOTUL LA LPF SI PITY FIIND LA ATENA PT JOCUL CU GRECII, NU POATE SA-I IA LOCUL LUI MITICA BLAJINU, PRES PE VIATA LA LPF??. ioana cosma nu l-a prins astazi la telefon cu minciuna. mitica a spus ca statutul e secret. atunci de unde sa stie concurentii regulile si criteriile de selectie si de depunere a candidaturilor. a promis ca face o exceptie si-i da ioanei cosma, statutul lpf.pt alte candidaturi, ca gino iorgulescu, avocatul DVursu, etc SE VA MAI GÂNDI PT O EVENTUALĂ DEROGARE.uite, eu ca avocat vin cu o echipă de tehnocrati si fotbalisti pe cale de punere a ghetelor in cui: danciulescu, pancu,balint, ilie dumitrescu, d munteanu, catalin munteanu, jurnalisti ca tolontan, decebal radulescu, etc.vreau derogare, vreau ca ministerul sportului, FRF, personal Mircea Sandu, DNA, sa spuna daca dl Dragoomir, cercetat pt comision de 3, 5 mil euro mai poate candida?de ce cercetarile la el dureaza extrem de mult si incet, prin tergiversare iar la sorin alexandrescu si voiculescu, extrem de urgent?vulpea dragomir trebuie sa plece!!! ajunge cu smecheria, viclenia, inselaciunea, spalare de bani, coruptie si comisii cu alina, magdalena, ofelia, etc.ajunge cu regulamente in functie de echipe si conducatori, vezi craiova, poli timisoara, rapid, vezi disparitia cluburilor muncitoresti din bacau, baia mare, hunedoara, arad, resita, sibiu, constanta,satu mare, oradea, braila etc dar liga lui mitica cu scornicesti, moreni, victoria si acum corona, mioveni, sageata,botosani, iar nationala de când este el, nu s-a mai calificat la mondiale si europene. el se lauda cu succesele in etapele de preliminarii si o da cotita dupa esecuri.are 68 de ani,. nu se mai gaseste niciun fotbalist sau jurist sa-si doreasca presedinte la lpf?strângem semnaturi. alegerile sa se faca public in decembrie după barajul cu grecia.valabil si pt FRF.se aude dle ministru Banicioiu???

pardalian (5 comentarii)  •  26 octombrie 2013, 9:37

pai intre jucatorii din ’69 si alcolistii,trantori,nonvalorile de-acum e o diferenta ENORMA!Dobrin,Dumitrache,Dembrovschi,Lucescu,Lupescu,Dinu etc.erau fotbalisti,jucau cu sufletul pentru echipa,iubeau fotbalul si respectau OMUL din tribuna,caricaturile actuale de fotbalisti vin la „lot”ca asa cer interesele lor si ale impresarilor,jignesc prin prestatia lor pe cel care castiga minimul pe economie,dar vine si sufera in tribuna,jignesc bunul simt cand vin cu scuze puerile sa justifice lunga lista de contra performante din ultimi 10 ani.Grecia?au aceias ambitie si darzenie din 69′!plus ca ei merita locul la baraj,iar noi am fost ajutati mult de rezultat!nu uitati ca Romania in Mexic,spun specialistii straini,a facut unele din cele mai frumoase meciuri ale turneului final,asa ca e blesfamie sa compari niste neica nimeni cu niste jucatori adevarati care au facut spectacol fotbalistic

Comentează