Feroe, ultimul ţărm
„Naţionala” sub 21 de ani a mai bifat o ruşine. Sînt şanse mari să nu învăţăm nimic nici de data asta.
Feroezii vorbesc, românii, nu. Nu au acceptul federaţiei. Al Federaţiei Române de Fotbal. Dar poate că românii vorbesc pe […]
„Naţionala” sub 21 de ani a mai bifat o ruşine. Sînt şanse mari să nu învăţăm nimic nici de data asta.
Feroezii vorbesc, românii, nu. Nu au acceptul federaţiei. Al Federaţiei Române de Fotbal. Dar poate că românii vorbesc pe terenul de fotbal, nu aşa se spune? Acolo se exprimă ei, în acel loc mitic de forma unui dreptunghi de culoare verde. Acolo înşiră ei mărgăritarele muncii şi transpiraţiei lor. Aiurea! Tinerii noştri românaşi sub 21 de ani nu prea au vorbit nici pe teren, fiindcă au terminat partida cu Insulele Feroe cu un 2-2 trist ca iarna boreală. Presărat, susţin puţinii martori oculari (cum sună chestia asta, chiar ca după un consult de specialitate la oculist!), cu numeroase ocazii ale nordicilor, care danezi, care urmaşi ai unor călugări irlandezi.
Colegii mei Gabi Berceanu şi Răzvan Luţac au scris un material superdocumentat, reuşind să identifice o mulţime de cauze care au generat mediocritatea echipei României Under 21 antrenate de Emil Săndoi. Erori şi inconsecvenţă în selecţie, urmare cumva logică şi a lipsei de trecut profesional al lui Săndoi. Jucători demotivaţi înainte de a arăta că sînt măcar la nivelul de promisiuni reale. Aceiaşi jucători care vin cu deprinderi fotbalistice aproximative de la cluburile-mamă. Care cluburi nu produc, pentru că au adoptat filosofia importurilor în căutarea de performanţe instant. Peste toate, o conducere a federaţiei pasivă şi contemplativă în faţa mediocrităţii care seamănă din ce în ce mai tare cu dezastrul.
E loc pentru mai rău, pare să spună acest 2-2 obţinut în compania unei selecţionate a capitalei feroeze Thorshavn, întărită cu oameni de la celebrele citadele fotbalistice Nororagota şi Sorvagur, localităţi cu 538, respectiv 900 de locuitori. Se poate să ne facem şi mai tare de rîs atît timp cît ţinem nasul pe sus. Fiindcă, fără să ne fi cunoscut pînă acum, iată ce au remarcat tinerii noştri adversari, viitori pescari şi crescători de ovine ai bravelor Insule Feroe. „Românii erau foarte tehnici, dar parcă n-au vrut victoria, n-au forţat deloc. Nici măcar la 1-0 sau la 1-1. Sînt mîndru de modul în care am luptat toţi”, zice mijlocaşul Hordur Askham. Completat şi mai apăsat de căpitanul echipei, Gilli Sorensen: „Ar fi trebuit să învingem România, am avut mai multe şanse de gol! Sînt mai valoroşi, dar n-au avut pic de dorinţă”.
Îi recunoaşteţi în aceste succinte portrete pe Creţu, Benzar, Cîrstocea, Stanciu, Serediuc şi compania, dragii noştri Emil Săndoi, Mihail Marian şi Miodrag Belodedici? Ar trebui, pentru că voi toţi aţi fost fotbalişti serioşi, dăruiţi, harnici. Unii chiar fotbalişti foarte mari. Iar acum sînteţi oameni cu responsabilităţi. Sună abstract, parcă şi pedant, dar e nevoie să faceţi ceva cu picioarele acestor tineri, iar mai înainte cu minţile lor. Cu apucăturile lor de cocalari epilaţi hrăniţi cu hamburgeri şi chipsuri, care, în dorinţa nemăsurată de a arăta bine, şi-au ras pînă şi ultima fărîmă de voinţă. Aici ar fi de lucru, dragii noştri Emil, Marian şi Belo.
Ar fi mult de lucrat. Pînă vom ajunge să judecăm simplu şi sănătos ca nişte tineri feroezi care văd soarele mai rar decît vede „naţionala” lui Săndoi victoria.