Beţi de fericire

Gabi Tamaş a consumat băuturi alcoolice. Păi, bine, asta e ştire?

Nu trebuie nici să minimalizăm, dar nici să dramatizăm. Gabi Tamaş, o persoană semipublică, a avut o noapte mai grea. Atîta tot şi nimic mai mult. Pledoaria îi aparţine […]

Gabi Tamaş a consumat băuturi alcoolice. Păi, bine, asta e ştire?

Nu trebuie nici să minimalizăm, dar nici să dramatizăm. Gabi Tamaş, o persoană semipublică, a avut o noapte mai grea. Atîta tot şi nimic mai mult. Pledoaria îi aparţine domnului avocat al „persoanei semipublice” Gabi Tamaş. Am invidiat întotdeauna limbajul ales al membrilor de vază ai acestei bresle, oameni care te pot convinge că la Polul Nord ai nevoie de bikini. Mai mult, avocaţii noştri au ceva original faţă de cei pe care noi îi ştim atît de bine din filmele americane. Acolo, în ecranizarea unor procese celebre, vezi cazul Nurnberg, pledoaria avocatului captiva prin elocinţă. Prin dramatism. Acuzaţii de crime de război erau revelaţi ca fiinţe umane sensibile şi asistenţa doar că nu vărsa o lacrimă.

Avocaţii noştri, guvernaţi de un tumultuos spirit ludic, introduc o notă de umor. În fond, persoana semipublică Gabi Tamaş nu este criminal de război. El este un stimat consumator de băuturi alcoolice în căutarea unui loc de dormit. Pe care l-a şi găsit la etajul I al unui bloc de pe bulevardul Iancu de Hunedoara. Ocazional, Tamaş joacă şi fotbal, fiind legitimat la West Bromwich Albion, de aceea precizarea „persoană semipublică”. Tot ocazional, Tamaş evoluează şi la echipa naţională. Cînd fundaş central, cînd fundaş dreapta. Cum are nevoie nea Piţi.

Apropo. Şi Piţurcă încearcă să fie diplomat, fără să aibă însă puterea de convingere a avocatului. Selecţionerul recunoaşte situaţia stînjenitoare în care se află instituţia echipei naţionale. „Am început cu stîngul. Nu e de rîs, e caracteristic lui”. Ba este de rîs, nea Piţi, ce să mai facem altceva decît să rîdem în hohote atunci cînd un internaţional român se îmbată criţă, sparge uşa de la intrarea unui bloc şi se culcă precum un boschetar pe palierul primului etaj? Am trecut de faza în care ne lamentam. Am depăşit stadiul criticilor. Ne distrăm pe ruinele echipei naţionale de fotbal a României. Filmuleţul înregistrat pe camera de supraveghere în imobilul cu pricina este antologic, cu Tamaş care sparge uşa blocului sub privirile panicate ale femeii de serviciu, poate candida cu succes la orice festival internaţional de cine-verite ori film documentar.

Prin beţia de joi noapte spre vineri, Gabi Tamaş a reuşit o nesperată popularizare a amicalului cu Trinidad Tobago. Acţiune de la care el va absenta, fiind totuşi prea obosit pentru a mai onora convocarea. Colegii care simţeau că aş agita buzduganul deasupra capului cu intenţia previzibilă de a-l face praf pe Tamaş mi-au atras atenţia că atunci cînd Ana Maria Brînză s-a îmbătat de nu mai ştia pe unde merge, am fost foarte reţinuţi în vorbe şi în scris. Că am apăsat pe coarda sentimental-umană şi am pus batista pe conţinutul de acool etilic din sîngele spadasinei. Bună observaţia!

Închei fără o concluzie, dar cu încă o constatare în acelaşi registru de petrecere care a cuprins sportul românesc. Rapidiştii şi-au înecat amarul retrogradării printr-un chef de pomină alături regele manelelor, Adi Minune. Şi un text din cîntări: „De vrei să te-nveseleşti/ Hai, vino în Giuleşti/ Asta e echipa noastră/ E echipă ţigănească”. Minunaţi sportivi avem, of, inima mea!