Managerul visurilor

În cel mai pur stil britanic, retragerea lui Alex Ferguson este tratată cu umor. Mi se pare reconfortant că în locul salvelor de tun ni se propune zîmbet. Cineva recomanda ca în onoarea lui Sir Alex partidele din următoarea etapă […]

În cel mai pur stil britanic, retragerea lui Alex Ferguson este tratată cu umor. Mi se pare reconfortant că în locul salvelor de tun ni se propune zîmbet. Cineva recomanda ca în onoarea lui Sir Alex partidele din următoarea etapă din Premier League să ţină 95 de minute. Ironie legată de faptul că Man Utd a cîştigat multe meciuri în prelungiri nejustificat de mari. Prim-ministrul David Cameron salută şi el ieşirea la pensie a celui mai longeviv manager din fotbalul englez. „Poate că aşa, echipa mea, Aston Villa, va avea viaţa mai uşoară”, glumeşte Cameron.

Nu lipsesc mesajele emoţionante. Cristiano Ronaldo, Schmeichel, Michael Owen, Sergio Ramos spun cuvinte simple şi frumoase despre un om care le-a fost pe rînd maestru şi adversar. Oponent, dar nu inamic. Impresia generală este că de data asta vorbele rostite chiar au acoperire în adevăr. Minciuna şi ipocrizia devin instrumente inutile în vecinătatea unui personaj atît de nesofisticat ca Ferguson. Simplu şi veritabil ca un Rolls.

Nimeni nu ştie de ce totuşi se retrage. Poate că a obosit şi el. Poate că îi este greu să îşi întîlnească statuia la intrarea pe Old Trafford. Acel Sir Alex din bronz nu îmbătrîneşte. Pe acel Ferguson nu-l doare şoldul. Sir Alex cel din carne şi oase ştie că ar purta o bătălie pe care n-o va cîştiga niciodată. Este bătălia pe care toţi o pierdem la un moment dat. Nobili şi oameni de rînd.