Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Dumitru are un rinichi, Gabi are ghinion

Portarul Luceafărului a suferit un accident cumplit. Este povestea pe care nu vrem să o ştim a drumului spre glorie. Sau spre uitare.

Din cînd în cînd ar trebui să ne oprim din fluierat. Să inspirăm adînc, să ne oxigenăm […]

luni, 22 aprilie 2013, 9:00

Portarul Luceafărului a suferit un accident cumplit. Este povestea pe care nu vrem să o ştim a drumului spre glorie. Sau spre uitare.

Din cînd în cînd ar trebui să ne oprim din fluierat. Să inspirăm adînc, să ne oxigenăm creierul. Cu mintea limpede şi sufletul funcţionează mai bine. Atunci vom pricepe că nu toată lumea simulează. Nu toţi trag de timp. Mulţi o fac. La serviciu, pe stadion, adică tot la serviciu. Unii reuşesc şi acasă. Nu toţi.

Dumitru Paul nu a tras de timp. Portarul Luceafărului a căzut după un duel aerian cu ivorianul Sindou Dosso. S-a ridicat greu, acompaniat de apostrofările galeriei arădene. Cu cîteva secunde înaintea pauzei s-a prăbuşit din nou. La Spitalul Judeţean din Arad, medicii îl liniştesc pe pacientul de 22 de ani. Există medici care te liniştesc pentru că vor să scape mai repede de tine. Nu e nimic grav, îl asigură urmaşii foarte îndepărtaţi ai lui Hipocrate. Din păcate, era. Noaptea, organismul tînărului portar se revoltă. I se face rău. Din nou la spital, de data asta la cel din Oradea. Medicii din Oradea îşi iau meseria în serios. Hematom la rinichiul stîng. Nu este un simplu hematom. Intervenţie chirurgicală. După operaţie, Dumitru află că nu mai are decît un rinichi. Cu 6 ani în urmă, splina îi plesnise în două, tot după o ciocnire cu un adversar. A pierdut-o, fiindcă organele unui om nu se lipesc nici cu Picătura, nici cu Superglue.

Acum, Dumitru Paul chiar se simte bine. Mă rog, cît de bine te simţi după o operaţie în care ţi-a fost extirpat un rinichi. Şi cît de bine te poţi simţi atunci cînd doctorii îţi spun că este posibil să nu mai joci niciodată fotbal. Nu de performanţă, nu în poartă, locul în care curajul este confundat cu nebunia. La el, la Dumitru, din amestecul de curaj şi nebunie a rezultat o compoziţie ciudată care seamănă îngrozitor cu ghinionul.

Mi-ar plăcea să îi transmit ceva încurajator lui Dumitru. Altceva decît că viaţa nu se termină o dată cu fotbalul, la 22 de ani. Lucru perfect adevărat, dar atît de mincinos în esenţă. Nu îl cunosc pe Dumitru Paul, dar auzisem de el după ce apărase 4 penaltyuri consecutive în finala Campionatului Naţional de juniori în finala cu Steaua. El era în poarta Bihorului şi colegii mei de la revista online YGSP îl botezau „Micul Duckadam”. Helmuth Duckadam îşi încheiase şi el cariera înainte de vreme, din cauza unui anevrism. Apucase totuşi să devină Marele Duckdam, eroul de la Sevilla. Există un blestem al portarilor care cutează să apere 4 penaltyuri consecutive? E un refuz al naturii care nu suportă perfecţiunea omului?

Pe altă stradă a vieţii, mai exact pe o autostradă, aleargă o maşină puternică. Acolo, fotbalistul Gabi Matei este victima unui accident destul de urît. Scapă nevătămat, cu maşina ţăndări. Băiatul şi-a postat povestea pe Facebook, unde altundeva? Scrie acolo accidentatul cel mai petrecăreţ din lotul Stelei ceva de genul „Rulam liniştit cu 180 de kilometri la oră cînd, ce să vezi, mi se blochează volanul. Ce ghinion!”.

Da, Gabi, viaţa e plină de capcane şi de ghinioane. Mergi la Paul sau dă-i un telefon! Să îţi detalieze.

Comentarii (16)Adaugă comentariu

vlad (7 comentarii)  •  22 aprilie 2013, 10:16

„Ghinionul” total e ca a mintit ca sa acopere o taiere de vene :))

1q (3 comentarii)  •  22 aprilie 2013, 11:22

cristi, cred ca dramatic este si ce i se intampla lui matei. imi amintesc cand a semnat cu steaua, in geaca avand doua numere mai mari, blugi si pantofi, gen taranus la oras. apoi s-a schimbat dramatic. sacou-jeansi-adidasi-pamfile asortata. dependenta de alcool, posibila tentativa de suicid. ceva dramatic se intampla si in sufletul baiatului astuia, doar ca nu e atat de spectaculos si vizibil ca un rinichi pierdut.

mihai (3 comentarii)  •  22 aprilie 2013, 11:26

pe Matei , l-as concedia pe loc si pe Reghe ,cel de acum , l-as lasa sa plece din vara .

antinevralgic (2 comentarii)  •  22 aprilie 2013, 11:45

1q diferenta esentiala e ca in „drama” pe care tu o sustii ca o sufera Matei n-ai precizat absolut nimic despre vreun teren de fotbal
(PS: si zici ca Matei a facut pasul de la blugi la jeansi, wow)

cristi (2 comentarii)  •  22 aprilie 2013, 11:59

domnule geambasu, ia-ti d-ta meseria in serios si scrie doar pe baza informatiilor corecte. galeria nu a huiduit, era ocupata sa cante tot meciul, ca de obicei la Arad. Apoi, cand ai vazut d-ta un meci in Romanica in care jucatorii sa nu traga de timp si sa nu simuleze grosolan cu orice ocazie? D-ta mai crezi ceva din ce vezi pe teren? Regretam cu totii, cei sanatosi la cap, nenorocirea lui Paul, dar ce sens are rautatea d-tale la adresa suporterilor???

Andrei (6 comentarii)  •  22 aprilie 2013, 12:06

Citind despre accidentul lui Gabi Matei, am încercat să găsesc lista de accidentări ale fundaşului. Jurnaliştii sportivi nu sunt foarte atenţi cu detaliile, aşa că e posibil să greşesc, dar se pare că istoria ar fi cam aşa:

În primăvara lui 2011 a avut o serie de accidentări, printre care două rupturi musculare.

În august 2011, Gabi Matei se accidentează în meciul cu Astra şi este diagnosticat cu ruptură de ligament încrucişat anterior, care probabil a fost acompaniat de o ruptură de menisc. Este operat la Bologna, recuperarea merge încet şi abia în vara lui 2012 începe să-şi revină, deşi simte dureri.

În iulie 2012, în timpul cantonamentului din Austria, Gabi se accidentează din nou la meniscul drept. În paralel, se descoperă că doctorii italieni nu au curăţat bine meniscul şi aceasta putea fi cauza durerilor de genunchi.

În noiembrie 2012 accidentarea recidivează (nu am găsit ce accidentare, dar presupun ca e tot ligamentul rupt) şi urmează alte 8 luni de recuperare.

Nu ştiu exact ce părere au ziariştii şi, ca efect, lumea, dar recuperarea după operaţia de refacere a ligamentului încrucişat este un proces anevoios şi dificil din punct de vedere mental, iar pentru un tânăr cum e Gabi Matei e posibil să fie prea mult dacă nu are un anturaj potrivit sau dacă nu e făcut dintr-un aluat mai special.

Din păcate, Matei a preferat să stea la o bere pe marginea unei piscine în loc să facă exerciţiile speciale pentru recuperare. Presupun că acum ştim cum ar fi ieşit Dan Petrescu dacă nu era mai muncitor decât era talentat.

Adrian (1 comentarii)  •  22 aprilie 2013, 12:21

Nu cred ca cei doi ar trebui mentionati in acelasi articol – nu ii face cinste portarului.
Matei si-a bautut constant joc de viata lui in timp ce baiatul acela a muncit si din pacate a avut un mare ghinion cu accidentari grave.
Din pacate banii schimba omul – mai ales cand acesta nu este foarte dotat intelectual si nu realizeaza ca acel contract se vor termina si el va ajunge un ratat….
Pentru tot ceea ce face el – Steaua ar trebui sa ii rezilieze contractul si sa il trimita in divizia C – poate asa ii vine mintea la cap.

1q (3 comentarii)  •  22 aprilie 2013, 12:31

antinevralgic @
nu am spus ca a trecut de la jeansi la blugi, pur si simplu m-am referit la o pereche de panatloni ,folosind cele doua substantive cu care este cunoscuta. atat…ce este Oau !,este cat de repede apar postacii chititi pe corectura si cu prea mult timp liber.

vasim (86 comentarii)  •  22 aprilie 2013, 13:07

Foarte frumos articol!
Cred ca surprinde esentza sportului de performantza!
Foarte bine ca i-ai pus pe amandoi footbalistii in aceeasi articol sa inteleaga lumea ce inseamna soarta dar in acelasi timp cum o putem influentza fiecare dinstre sportivi sau dintre oamenii de rand.
Chiar daca acest articol se refera la footbalistzi sau sportivi in general, esentza lui se rasfrange asupra oamenilor din toate domeniile!
Unul isi vede de treaba munceste pana la perfectiune si soarta nu ii surade, celalalt is cam bate joc de viatza si de cariera lui dar se plange „ca are ghinion”.
Poate citeste si Gabi Matei acest articol si ca el multzi alti sportivi sau oameni de rand care isi bat joc de viatza si cariera lor!
Ghinionul asta …

eu (15 comentarii)  •  22 aprilie 2013, 14:10

Esti bun numai de misto-uri dle Geambasu. Deaia ai si ajuns sa te autointitulezi editorialistul anului 2007. Nu-mi amintesc ca tu sa fi scris ceva constructiv vreodata. Ai grija ca Dumnezeu nu da cu parul…….vezi cazul Huidu. Sa nu crezi ca-ti doresc raul.

IO (144 comentarii)  •  22 aprilie 2013, 14:45

Nu inteleg alaturarea lui Matei la povestea lui Dumitru. Pentru cel din urma, uzitata expresie „si-a dat viata pe teren” prinde contur real. Matei si-o da pt alchool, prostituate si violente conjugale. Nici o legatura cu fotbalul.

dorin (2 comentarii)  •  22 aprilie 2013, 16:52

Am fost la meciul ,si am avut sentimentul ca ceva e grav cu portarul,pur si simplu a cazut din picoare de doua ori,tribuna fluiera ,si vocifereaza iar eu am sentimentul ca sunt pe o arena cu gladiatorii si portarul este unul la pamant si tribunele cer executia,mi-am zis prea mult film,tv si imaginatie dar din pacate asa sa intamplat,despre doctorii din Arad D-zeu sa-i ierte ca nu stiu ce fac…credca voi lua iar o pauza de un an pana a merge din nou la un meci de fotbal….iar diferenta dintre Dumitru Paul si Matei este intre sacrificiu in lupta ,jerfa daruire (chiar vorbeam ca ar fi bun la UTA)si sinucigas ..ASA CA VOI ZIARISTI PROMOVATII PE CE BUNI.

kkciosuldelahamangia (42 comentarii)  •  22 aprilie 2013, 17:52

minte sana in corpore infirmo…cica sportul te face mai sanatos…sau inca unul care din cauza ,,binefacerilor” sportului, are de suferit pt. tot restul vietii.
doua ore de sport pt. copii la scoala e suficient, poate si prea mult.

genu (54 comentarii)  •  22 aprilie 2013, 23:59

Tata nu se uita niciodata la fotbal cand eram copil. Trecea morocanos prin fata televizorului, la care eu urmaream cu sufletul la gura si cu temele facute tot ce se dadea in timpul acela alb-negru. Si tacea. Mi se parea un repros nemeritat.
Niciodata n-am suportat intelectualii fara organ fata de fenomenul sportiv. Ii banuiesc de ipocrizie sau de narcisism nesatisfacut-le e greu sa accepte anonimatul conditiei de spectator al altor vedete. Reverenta fata de o dexteritate/abilitate, pe care ei o considera inutila sau prea indatorata profanului, mundanului. Consider ca lipsa dimensiunii ludice este o infirmitate grava. Inhiba decisiv si umorul.
Cu trecerea anilor a devenit ceva mai tolerant-se aseza pe canapea si se uita si el cu mine. Il interesa, nu intelegeam de ce, Camataru. Nu stia si nici nu vroia sa tina minte vreo echipa ori vreun jucator, dar de el ma intreba mereu-daca ii spuneam ca nu e un meci in care joaca marele Rodion ramanea pe canapea, dar se uita in gol. Mi s-a parut o bizarerie de-a lui, avea multe, si-am zis e mai bine sa nu bat la usi ferecate.
Intr-o zi a venit pe la noi un prieten de-al lui din copilarie. Si-a iesit din carapace si-a devenit confesiv-i se intampla foarte rar sa lase garda jos in privinta asta. La un moment dat s-au uitat impreuna la o poza de grup de la gradinita, in care se regasisera zambind nostalgic amandoi. Descifrau chipuri, iar piticii jucausi din poze capatau destine-„asta e director nu stiu unde, celalalt e in Australia sau SUA,…” Dar unul din chipurile acelea pentru care viata palpita in mugure nu si-a mai gasit povestea de maturitate, iar degetul tatei adasta peste zambetul lui tremurand. „Cu el ce s-a intamplat?”, l-am intrebat atunci. El s-a uitat in ochii prietenului sau in care a regasit aceeasi tristete si mi-a spus-„demult, in anii razboiului, eu si ceilalti copii din cartier jucam fotbal pe un aeroport militar german aflat in apropiere. Traficul era redus si cei ce-l pazeau ne lasau o ora doua pe zi. Uneori, nemtii ne mai dadeau si cate o ciocolata. Le aduceam aminte de copiii lor lasati acasa, probabil. Eu jucam doar portar pentru ca eram cel mai netalentat. In cealalta poarta evolua el, copilul din poza. Era foarte curajos si ambitios. Si invata si foarte bine. Dar intr-o zi, la un meci, un baiat mai mare cu vreo doi ani, ce juca in echipa mea, a scapat singur pe atac. Iar copilul din poza i-a plonjat disperat la picioare. Atacantul, venit cu viteza, a apucat sa suteze in mingea ce era deja in bratele sale. Impactul a fost teribil, iar micul portar a ramas la pamant chircit de durere. Soldatii nemti au incercat sa-l ajute, dar totul a fost inutil-in 20 de minute a fost mort. I se rupsese ficatul, am aflat mai tarziu. A fost cea mai neagra zi din copilaria noastra. Iar eu, din ziua aceea n-am mai jucat niciodata fotbal. Si nici nu m-am mai uitat. Imi aducea aminte de el. Si de copilaria aceea furata de razboi. Dar cel mai afectat atunci a fost baiatul ce-i provocase, fara voia lui, moartea. Nu-l cunosteam aproape deloc, iar apoi nu l-am mai vazut. Mi-a ramas in minte doar cum se ruga, plangand spasmodic, la Dumnezeu. Semana cu …Camataru.”
Se uita cu mine la fotbal doar pentru asta. Camataru era CELALALT.
Sper din tot sufletul ca baiatul din povestea Dvs sa-si regaseasca speranta si drumul bun. Pentru el „sfarsitul nu-i aici”.

unul (8 comentarii)  •  23 aprilie 2013, 10:42

cadu ,a primit pt.un dinte de PLASTIC ,6(sase) etape de suspendare , si toate posturile tv,plus ziare au maturat cu el pe jos,si a fost si eliminat in meciul respectiv ! toti dar absolut toti,ziceau ca ,cadu,putea evita ! acest DOSSO,care a lasat acest baiat fara un rinichi,si probabil ia incheiat cariera de sportiv ,nu a primit nici macar cartonas GALBEN, nici rosu,nici suspendare,nimic. dar unde sunt vitejii de la DIGI,GSP,SPORT.RO,UNDE SUNT ACEI JURNALISTI VEHEMENTI (DECEBAL RADULESCU) UNUL DINTRE EI,UNDE ESTE COMISIA DE DISCIPLINA ? ACEASTA ESTE MOCIRLA PE CARE UNII O NUMESC FOTBALUL DIN ROMANIA !! ASA SE JUDECA ACCIDENTARI MNLT MAI GRAVE CU 2(DOUA) UNITATI DE MASURA !!

kriticon (267 comentarii)  •  24 aprilie 2013, 6:00

Sunt de acord cu „1q”.Cazul Matei ar merita mai multa intelegere,simpla ironizare nu ajuta ,mai ales un om care e clar ,are probleme cu psihicul.Din pacate tentatiile sunt mari in Bucuresti si tot din pacate cei care raspund de echipa(antrenori,manageri)sunt niste exemple proaste la rindul lor ,in loc sa fie niste consilieri ocrotitori pentru niste baieti talentati,adusi cu surle si trimbite si apoi lepadati pentru ca nu mai pot aduce profit. La ce sa te astepti de la un „moral” ca si MM sau NN cum i-o mai fi zicind…?

Comentează