Maxim în Germania

Sau cum poţi contrazice teoria neadaptării la disciplina nemţilor jucînd fotbal cu plăcere.

Titular pentru întîia oară. Pase, 24 din 25. Doar o pasă greşită în 73 de minute jucate, procentaj 96 la sută. Şi-a creat o şansă de gol, […]

Sau cum poţi contrazice teoria neadaptării la disciplina nemţilor jucînd fotbal cu plăcere.

Titular pentru întîia oară. Pase, 24 din 25. Doar o pasă greşită în 73 de minute jucate, procentaj 96 la sută. Şi-a creat o şansă de gol, pe care a şi concretizat-o. La capitolul dueluri nu stă atît de bine, a pierdut 10 şi a cîştigat 9. Subiectul acestei radiografii statistice este fotbalistul român Alexandru Maxim, recent transferat la VfB Stuttgart. Cotidianul german Bild a produs cifrele cu pricina după meciul Stuttgart-Borussia Dortmund 1-2. Stuttgarter Zeitung, ziar chiar din oraşul fabricanţilor de Mercedes, aplaudă calitatea fotbalistică a tînărului nostru jucător, cu observaţia că ar mai fi ceva de lucru la capitolul pregătire fizică.

Ştie şi el. Germania este un loc în care pricepi repede ce ai de făcut, pentru că toată lumea în jur face ceva cu rost. Primele zile te simţi ciudat, aşa i s-a întîmplat şi lui. „Eram într-un loc nou, foarte aranjat”. Nu-i aşa că nu seamănă deloc cu obsedantele noastre clişee despre disciplina cazonă a nemţilor ce ne spune nouă Alexandru Maxim? Şi da, prima impresie a lui la intrarea în vestiarul lui VfB este probabil cea mai inspirată descriere a Germaniei în doar cîteva cuvinte. Senzaţia de nou, de aranjat, de ordine subînţeleasă. Impresia profundă că lucrurile sînt puse, toate, la locul lor şi că ţie nu îţi rămîne decît să îţi vezi de treabă. Să munceşti bine, temeinic, dacă se poate şi creativ, apoi să profiţi de rodul muncii tale.

Am o simpatie aparte pentru Alexandru Maxim. Nu pot explica de unde porneşte şi nu am de gînd să mă psihanalizez. Este un personaj care respiră viaţă, am convingerea că este un băiat inteligent, sincer. Îmi place pentru că îl simt că iubeşte fotbalul. Ca orice om care îşi îndrăgeşte profesia, mijlocaşul ofensiv al lui Stuttgart are şanse mari să izbîndească în viaţă. Să aibă succes. O, da, dar ce înseamnă să ai succes? Păi, dacă eşti fotbalist, să fii adoptat de suporteri, să ai trecere printre coechipieri. Să fii respectat pe stradă pentru ce reprezinţi dincolo de arenă, acolo unde se caută altceva decît driblingul şi glezna fină. Literar sună interesant să spui că atunci cînd a refuzat Steaua, Maxim a refuzat România. Mai corect ar fi să credem că a preferat o scurtătură spre civilizaţie. România nu este locul cel mai rău de pe Pămînt, Germania este însă unul dintre cele mai bune.

Un singur lucru m-a îngrijorat un pic în interviul lui Maxim din Gazetă. Vorbeşte despre el însuşi la persoana a treia singular. Nu e ceva grav, cu puţină atenţie se corijează. Mai rău este că la dubla cu Ungaria şi Olanda, Maxim a jucat numai 24 de minute pentru echipa naţională a României. O persoană a treia singulară cu adevărat ţine să ne arate că vestiarele noastre sînt mult mai ciudate şi mai aranjate decît cele din Germania.