Dispariţia unui binefăcător

Preşedintele lui Dinamo din anii ‘ 90 i-a anunţat pe „investitorii” de azi

Moartea lui Vasile Ianul vine într-un moment cînd lumea nu mai ştie cine a fost Vasile Ianul. Ce a însemnat el în fotbalul românesc şi ce metode […]

Preşedintele lui Dinamo din anii ‘ 90 i-a anunţat pe „investitorii” de azi

Moartea lui Vasile Ianul vine într-un moment cînd lumea nu mai ştie cine a fost Vasile Ianul. Ce a însemnat el în fotbalul românesc şi ce metode a patentat. Lumea aceea care n-are habar şi nu vrea să afle ce s-a întîmplat înainte de decembrie ’89, dar şi o perioadă după aceea, îi priveşte indiferentă pozele apărute în ziare şi pe siteuri. Acolo, vede un domn ros de vîrstă şi de boli, îmbrăcat într-o bluză ponosită de treining. Din bărbatul pantagruelic, prosper şi vulcanic nu rămăsese decît un schelet bîntuit de amintiri. Apoi, nici măcar atît.

Fiţi liniştiţi, nu urmează un ferpar liric! Dispariţia lui Vasile Ianul trebuie marcată însă pentru că reprezintă despărţirea de o epocă şi începutul erei moderne a fotbalului nostru. Legenda favorabilă îl zugrăveşte pe Ianul ca pe omul care, odată ajuns preşedinte la Dinamo, reuşea să atenteze la hegemonia Stelei, pe atunci în anii de glorie care urmaseră cîştigării Cupei Campionilor Europeni. Culmea, şef peste clubul Internelor, Vasile Ianul devenea în folclorul fotbalistic dîmboviţean un fel de haiduc care se lupta cu Ion Alecsandrescu, arnăutul şef al Stelei, clubul Armatei şi al familiei Ceauşescu.

De fapt, adevăratul conducător al lui Dinamo era Mircea Lucescu. Antrenor şi manager avant la lettre, Lucescu avea nevoie de un paravan birocratic. La adăpostul acestuia, creştea echipa pe care după cîteva sezoane avea să o vîndă Vasile Ianul. Lucescu pleca să lucreze în Italia, Ianul rămînea să pozeze în Meccena, umplîndu-şi mai puţin buzunarele lui decît ale generalilor MI care continuau să planeze vultureşte peste Groapă. Temelia dezastrului de astăzi al lui Dinamo a fost pusă de risipa penală a fostului preşedinte Ianul, un amestec paradoxal de patron pe banii altora şi negustor nepriceput.

Din sumele de transfer pe generaţia lui Răducioiu şi Lupescu se puteau ridica trei stadioane noi, nu unul! Milioanele s-au topit în conturi neştiute şi în petreceri orgiastice, iar astăzi Dinamo joacă pe o arenă care arăta infinit mai bine în filmele cu BD. Prin grandomanie, Ianul, conducătorul de tranziţie, i-a anunţat pe actualii „investitori” din fotbal, cu deosebirea că lui îi venise doar ideea de a-şi vinde propriul club, nu şi de a-l îndatora.

Bineînţeles că în ochii multor jucători dinamovişti ai anilor ’90 Ianul rămîne un mare om de fotbal şi un binefăcător. Şi bineînţeles că „Binefăcătorul” a murit sărac şi ignorat de cei pe care i-a îmbogăţit.