Steaua peste Manchester, Reghe peste Sir Alex
Lîngă un restaurant cu specific românesc din Londra se întîmplă ceva cu specific românesc. Acolo, se circulă tot pe stînga şi plouă de cîteva ori pe zi, dar se vînd la bişniţă bilete pentru meciul Chelsea-Steaua în cel mai neaoş […]
Lîngă un restaurant cu specific românesc din Londra se întîmplă ceva cu specific românesc. Acolo, se circulă tot pe stînga şi plouă de cîteva ori pe zi, dar se vînd la bişniţă bilete pentru meciul Chelsea-Steaua în cel mai neaoş spirit dîmboviţean (care doar aparent rimează cu băneţean sau ardelean). Contra sumei de 130 de lire sterline – bani din care o familie cumpătată din Regat trăieşte o săptămînă – suporterii Stelei aflaţi la muncă sau pentru „afaceri” pe malurile Tamisei îşi pot achiziţiona un tichet pentru partida de joi seară.
Cele 2.000 de bilete puse la dispoziţie de Chelsea au fost direcţionate către o anumită ligă a suporterilor. Care ligă se recomandă a fi a suporterilor de vreme rea, în evidentă opoziţie cu acei suporteri de vreme bună şi rezultate pozitive, care te îndeamnă să vii la stadion. Întîmplarea face ca suporterii cei buni să fie chiar aceia care nu îl fluieră pe Gigi Becali. Suporterii cei răi, dedulciţi la victoriile din ultima vreme şi opozaţi recunoscuţi ai patronului, îşi pot pune pofta-n cui. Fluieri în catedrala mîntuirii culorilor roş-albastre împotriva întîiului păstor, ciu-ciu bilet. Sau chu-chu, că sîntem în Anglia.
Mesajul conducerii clubului către băieţii din galeria necuminţită este clar. Nici un mesaj. Ca prin minune toate reţele de socializare şi antisocializare au rămas mute, precum lebedele mîncate odinioară de compatrioţi despre care nu ştim să spunem cărei galerii aparţineau. În rest, semnalele despre meciul propriu-zis sînt pozitive. Reghe ne asigură că Steaua nu este Manchester United, iar el nu este Alex Ferguson. Nu, nu-i ce credeţi! Antrenorul stelist ne spune că Steaua este o echipă mai matură decît diavolii din Manchester, trupă subţire, care a cedat nepermis în repriza secundă a partidei din Cupa Angliei contra lui Chelsea. „Laur” nu o spune textual, dar se subînţelege că aşa cum Lato este peste Evra şi Tănase peste Cleverley, şi el este mai viu decît Sir Alex, zis şi nea Sandu pe aici pe la noi.
Ferească Sfîntul să-i contrazici!, dar speranţa mea sinceră pentru calificarea Stelei rămîne tot la Rafa Benitez. La el chiar se vede că îşi face singur echipa!