Visul unui bărbat la 48 de ani

Hagi continuă să muncească în fotbal cu bucuria copilului care driblează întîia oară.

Visul lui Hagi. Simplu, la fel ca driblingul lui. Să treci pe lîngă adversar fără fentă. Să-l depăşeşti natural pe fotbalistul-bornă rămas mirat, neînţelegînd nimic. Nici noi […]

Hagi continuă să muncească în fotbal cu bucuria copilului care driblează întîia oară.

Visul lui Hagi. Simplu, la fel ca driblingul lui. Să treci pe lîngă adversar fără fentă. Să-l depăşeşti natural pe fotbalistul-bornă rămas mirat, neînţelegînd nimic. Nici noi nu înţelegeam, dar aplaudam entuziasmaţi. Nu îl mai aplaudam atunci cînd ne certa şi ne zicea ceva de o statuie. Continuam să îl iubim, iar el ştia asta. Cînd ne-am gîndit serios că merita o statuie, nu şi-o mai dorea el. Era deja altul. Ce spuneam? A, da, visul lui Hagi, simplu ca driblingul lui. Gică visează să crească o generaţie mai bună decît generaţia lui. O generaţie peste Generaţia de Aur din care să iasă o naţională pe măsură.

Bărbatul acesta care tocmai a împlinit 48 de ani are un fel foarte diferit de a visa. Se trezeşte dimineaţa, se spală pe faţă, se îmbracă, mănîncă ceva. Apoi, se urcă în maşină şi îşi continuă visul. Domnii Freud şi Jung, vestiţi specialişti în interpretarea fenomenelor onirice, ar fi spus că e o problemă delicată. Obsesie? Ambiţie? Pasiune? Tenacitate? Toate la un loc? Lucru sigur, visul lui Hagi înseamnă ore nedormite, benzină consumată. 30.000 de kilometri în două luni. Să vezi, să alegi, să alergi.

Hagi caută viitori jucători. Viitorii jucători sînt nişte copii pe fruntea cărora nu scrie „fotbalist”. Sau dacă pe fruntea unora scrie, doar el îi recunoaşte. Aici domnii care îl contestă, alţii decît Sigmund Freud şi Carl Gustav Jung, se văd obligaţi să depună armele. Hagi are ochi. Expertiză. Ghiceşte un mare jucător într-un copil care în aparenţă nu se deosebeşte cu nimic de ceilalţi. Hagi are însă şi metodă. La Academie, copilul cu pricina primeşte o educaţie, fotbalistică şi şcolară. Este format ca om. O parte din copii se pierd pe drum. Că mănîncă prea mulţi cartofi prăjiţi, că ascultă manele, că s-au născut leneşi, că le plac tatuajele, Dumnezeu ştie. Cei care rămîn, au o şansă.

Nu ştiu dacă v-aţi dat seama că Hagi este singurul acţionar adevărat din fotbalul românesc. Deşi a cheltuit multe milioane (ale lui), Academia Hagi nu îi este datoare lui Hagi investitorul, cum se întîmplă cu patronii din fotbal care sînt, de fapt, creditorii echipelor lor. Bieţii noştri patroni-creditori din fotbal hăituiţi de justiţie şi de un stat nerecunoscător. Simţiţi cum vi se umplu ochii de lacrimi? Hagi nu pretinde însă că munceşte în folosul comunităţii. Rolul principal al Academiei este să producă şi să vîndă jucători. Viitorul Constanţa rămîne numai vehiculul prin care fotbaliştii Academiei ajung la vedere.

Un singur vis nu îşi permite Gică Hagi. Fiul lui, Ianis. Gică ştie că Ianis este un băiat inteligent, cu talent şi picioare bune. „Adică e tehnic”, adaugă tatăl care devine misterios atunci cînd trebuie să ne spună la ce nivel va ajunge odrasla. De aici încolo, începe visul nostru. Vis de microbist. Mă rog, ceva cu un puşti care seamănă cu alt puşti care dribla fără fentă şi şuta într-un fel aparte, iar mingea zbura prin aer fără să se învîrtă. Ca o planetă ieşită de pe orbită, în căutarea libertăţii absolute. Planeta Hagi, galaxia fotbal.