Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Americanii te omoară cu zile!

La Adria Tour a fost mai simplu. Și nu a ieșit atât scandal. Vedeți, asta este diferența dintre o lume liberă cu adevărat și alta care se preface că este liberă. Oameni stăpâni pe destinul lor prin vocație, croații, sârbii […]

...

Ce a spus Răducioiu și ce a ieșit

Știți de ce adulților li se pare că odraslele lor spun lucruri trăsnite? Pentru că ei, copiii, spun adevărul. Iar asta este o nebunie în sine. Cum adică să fii sincer și să îi trântești omului în față ce gândești? […]

...

O salvare pentru Dinamo

Houdini Burleanu a scos cumva castanele lăsate la foc domol de LPF și a pus punct șaradei. Afară sunt 36 de grade, dar clasamentul a înghețat prin hotărârea congelatorului CEx FRF. Trecerea imediată la sistemul cu 16 formații înseamnă că […]

...

I-am mai și faultat, dar corect!

Finala s-a terminat, campionatul continuă. Poate și acesta în vreun fel în zona play-out-ului, dar vorbim despre campionatul următor, care, ce să vezi?, începe pe 21 august. Adică peste două săptămâni și jumătate. Totul la altă viteză Ce înseamnă asta? […]

...

Mulțescu, un antrenor

Tocmai s-au încheiat meciurile decisive pentru promovarea în prima ligă. A început Voluntari-Dinamo și ai senzația că urmărești un meci de Champions League. Deși este tot fotbalul acela care ne enervează cel puțin de câteva ori pe săptămână. Cam asta […]

...

Aceşti tineri bătrîni ai României

După stagiul spaniol, singurul lucru cert despre naţională este acela că nu toată lumea care se scoală de dimineaţă ajunge departe Piţurcă are dreptate. Adevărata faţă a echipei naţionale o vom vedea cu Australia. Dar la 1-4 cu Polonia ce […]

luni, 4 februarie 2013, 12:52

După stagiul spaniol, singurul lucru cert despre naţională este acela că nu toată lumea care se scoală de dimineaţă ajunge departe

Piţurcă are dreptate. Adevărata faţă a echipei naţionale o vom vedea cu Australia. Dar la 1-4 cu Polonia ce am văzut, nea Piţi? Faţa mincinoasă a naţionalei? Sau caricatura acesteia? Băieţii aceia îmbrăcaţi în galben nu reprezentau tot România? Nu înseamnă sau nu ar trebui să însemne ei viitorul reprezentativei? Fiindcă speranţa suporterilor naţionalei, cîţi or mai fi ei, tocmai asta era. Că pesimismul nostru nu are bază şi că fotbalul românesc produce în continuare jucători interesanţi. Că mîinele va fi mai bun şi că generaţia lui Gicu Grozav, Alibec, Nica, Alexe şi Stanciu este, în fond, mai talentată decît aceea a lui Goian, Raţ, Tamaş, Costin Lazăr sau Bogdan Stancu. În urma meciului de la Malaga, media notelor primite de tricolori de la trimisul Gazetei, Gabi Berceanu, este de 3,7. Echipa asta de nici nota 4 ar trebui să fie naţionala României pentru preliminariile Campionatului European din 2016 şi mai ales pentru Mondialul din 2018.

După ce Polonia a şters pe jos cu noi 33 de minute, calmîndu-se apoi ca în faţa unui adversar pe care nu ţi-ai propus totuşi să-l umileşti, România tinerilor a pus capul în pămînt. Alibec s-a evaporat cu cele 8 tatuaje ale lui cu tot. Măţel, Dragoş Grigore, Găman şi Vlad şi-au luat aerul acela de oameni neînţeleşi, după ce fuseseră depăşiţi şi umiliţi de nişte polonezi la fel de tineri şi la fel de speranţe ca ei. România tinerilor a pus capul în pămînt.  La propriu. La figurat, băieţii au fost atinşi de muţenie, excepţia numită Srgian Luchin amintind ceva despre „o înfrîngere ruşinoasă” şi despre ritmul încărcat al cantonamentului spaniol. Trimitere la stilul cazon de pregătire al lui Piţurcă, mai apropiat de acela al unui antrenor de club care munceşte cu mînecile suflecate decît de al unui selecţioner specializat în reglaje fine. O muncă rezumată de însuşi Piţurcă într-un raport de activitate scris pe o foaie format A4, apoi printr-un şedinţă de pregătire cînd încă nu se crăpase de ziuă.

Miercuri, cu Australia, vom vedea o altă echipă. Aici nu-l putem contrazice pe Piţi, care uneori dovedeşte profunzimi nebănuite. La lot urmează să vină divizia de blindate a Stelei, destul de avariate şi ele în urma puzderiei de amicale jucate în această iarnă. Alături de Bourceanu şi compania, se vor afla Pantilimon, Torje, Radu Ştefan, Goian şi Raţ. Ei ne vor arăta faţa prezentului contra unui adversar mai degrabă exotic, ales în disperare de cauză, după ce Islanda ne-a dat cancel, ca să nu zic delete. Nu calitatea fotbalistică a Australiei este însă problema, ci faptul că fotbalul de la Antipozi nu seamănă nici cu stilul Ungariei, nici cu acela al Olandei. Partea bună a lucrurilor este că nici noi nu ne-am definit un stil, deci oricum îi vom lua prin surprindere pe unguri şi pe olandezi. Partea cu adevărat excelentă este aceea că toată lumea stă cu ochii pe Steaua, astfel că deplasările la Budapesta şi la Amsterdam vor putea fi pregătite în linişte.

Comentarii (28)Adaugă comentariu

ion N. Induplecatu (7 comentarii)  •  4 februarie 2013, 13:10

Q.E.D…….nici-o problema se rateaza un turneu final urmeaza altul si tot asa pina la adinci batrineti….

spinoza (2 comentarii)  •  4 februarie 2013, 13:22

Bravo Cristi! Fotbalul romanesc se adapa doar din trecut. Prezentul nu exista iar viitorul este-n ceata deasa! Semanam bine cu vecinii de la vest si sud! Candva…au fost „cineva” in fotbalul european. Apoi, incet…incet…au devenit „nimeni”! Teama mi-e ca, inca pentru vreo cativa ani buni, vom ajunge codasii fotbalului mondial. Alaturi de Luxembourg, Malta,Liechtenstein, Andorra. Iar Sandu si Dragomir se vor imbratisa daca vom termina un meci la egalitate, cu una dintre echipele statelor enumerate mai inainte! Pentru nationala Romaniei sfarsitul, prezis de mayasi, a venit!

c (6 comentarii)  •  4 februarie 2013, 13:29

Lobont – Sapunaru – Tamas – Radu Stefan – Rat Torje – Lazar – Muresan – Maxim Stoian – Marica

asta trebuia sa fie 11-le rodat de baza confirmat afara !

nu Gaman Barboianu Dragos Grigore sau 5telistii unde are Pitzi comision de la Giovanii ca sa le creasca cota .. Pitzurca barbugiule distrugi nationala…

Cine a luat 4 goluri de la Polonia ?

Lung jr – Măţel, D. Grigore, Găman, Al. Vlad – deci jucatorii lu giovanii unde Pitzurca are comision si Grigore ca a blatuit meciul steaua – dinamo 3-2 si in semn de recunostinta e chemat aiurea la nationala

Cand a intrat Balgradean – Luchin – Nica nu s-a mai luat gol .. dc nu a inceput cu ei titulari ? pt cominisoanele lui Giovani?

Nici un stelist nu este de nationala – o echipa serioasa de mai sus e prezentata – ii cheama pt ca orice convocare aduce bani de la uefa iar Pitzurca are comision de la Gigi plus ca le creste cota

Mizeria romaniei blatista 5teaua care de 7 ani n-a luat un campionat rusinea romaniei 5teaua – cumpara unul acum ca nu mai rezista .. desi in amicale ii bat echipe din azerbaigian iar echipe din israel ii dau 5-0 iar locul 14 de germania 5-1 acasa

nationala de 20 de ani o bataie de joc a cui ?

Pitzurca un barbugiu controversat

RegheBlat acuzat de blaturi de Martinovici de Ciorba de toata lumea plus parvenita tiganca de nevastasa care umbla la jucatorii adversi inainte de meciuri – unde nu stie Gigi patronii sa ii dea meciurile – vine Prodanca

familia Becali – bisnitari interesati cum nationala creste cotele la jucatori si de banii de la UEFA

Nationala nu mai e a romanilor Domnule Geambasu … e a lor .. romanii si-au pierdut si ultima reduta .. dupa ce ca tara nu mai era a lor si-au pierdut si nationala .. furata de niste personaje penale

PS ma dureau pumnii stransi pt Petrescu Dumitrescu Adi Ilie sau Lacatus .. deci nu e contra echipei steaua comentariul

Hai Romania

ovidiu_3003 (644 comentarii)  •  4 februarie 2013, 13:45

…avem sanse foarte mici pentru Brazilia…In schimb avem sanse foarte mari pentru Franta …pe acelea sa nu le ratam …

Daniel (2 comentarii)  •  4 februarie 2013, 13:46

Buna ziua, domnule Geambasu.
Cu tot respectul, imi permit sa va atrag atentia asupra catorva aspecte interpretate de domnia voastra, dupa o alta partitura. Nefiind in nici un caz un simpatizant al domnului Piturca, tin sa raman obiectiv si sa va spun in primul rand ca nu a fost un meci amical mentionat in statistica UEFA ci unul de pregatire, stabilit de federatiile de specialitate, iar intelegerea a fost ca loturile sa cuprinda fotbalisti numai din campionatele interne. Apoi, nu a spus nimeni ca aceasta este echipa cu care Romania abordeaza meciul cu Australia! Piturca a dorit sa observe potentialul unor jucatori pe care nu i-a folosit sau pe care i-a solicitat rar la nationala. In consecinta, nu trebuie sa dramatizam si nici sa condamnam initiativa sa, fiindca era normal sa vada cum stau lucrurile. Cred ca s-a lamurit. Pe de alta parte, nu cred ca exista o echipa care sa poate contribui la echipa nationala cu mai mult de doi jucatori, nici chiar Steaua, ai carei jucatori…au cam fost umflati cu pompa! Cu consideratie, prof. univ. dr. Daniel M

CARLOS (15 comentarii)  •  4 februarie 2013, 13:55

Un comentariu pertinent. Bravo CRISTI.

Petrini (9 comentarii)  •  4 februarie 2013, 14:13

Am vazut rezultatul meciului cautand intamplator altceva pe internet. Nu m-am mirat si nici nu m-am intristat. Auzisem ca joaca Romania dar de mult aceasta echipa nu ma mai face sa stau acasa. In alte vremuri tremuram si ma rugam pt Romania, acum niciun sentiment nu ma mai incearca. Poate cel de indiferenta; daca asta e sentiment…

MARGELATU (32 comentarii)  •  4 februarie 2013, 14:27

De acord!
Lobont – Sapunaru – Tamas – Radu Stefan – Rat Torje – Lazar – Muresan – Maxim Stoian – Marica.

Aproape corect. Pantilimon, Tanase etc ar face echipa mai buna. Oricum, este o formula mult mai buna decat cea a lui Pizti!!! 🙁

SANDU & DRAGOMIR dupa fileu!
Desteapta-te romane!

bobby (3 comentarii)  •  4 februarie 2013, 14:38

Ne-am saturat de selectionarile estea bazate doar pe relatii si de un antrenor mediocru care el antreneaza dupa stilul sau , nu dupa stilul jucatorilor . E clar ca trebuie schimbat ceva ; fotbalul asta jucat de romania nu e conform traditiei noastre si anume combinativ . Poate sa ne califice la toate europenele si mondialele. Romania in primul rand trebuie sa joace fotbal !

stelistu (1 comentarii)  •  4 februarie 2013, 14:59

e bine ca toti sunt cu ochelarii pe steaua, fiindca ii vom face praf pe hunguri!!! dar la hamsterdam va fi greu si pentru steaua si pentru internationala rosietica!!!p.s. dom’le stau si va-nteb: oare n-ar putea juca nationala olandei cu steaua ca si asa nu conteaza si ajax cu nationala noastra??? astept raspuns urgent!!!

EmA (10 comentarii)  •  4 februarie 2013, 15:06

Piturca este unul din cei mai bine platiti antrenori de nationala din lume. Are de 5 ori salariul mai mare decat selectionerul Cehiei care are rezultate si se califica peste tot. Si exemplele pot continua spre uimirea noastra. Piturca nu este „omul de fier” cum il prezinta Corleone sau Nasu. El este omul „grupului” care trebuie sa faca bani din transferul de jucatori. Acesta este scopul aducerii sale la nationala, iar daca se nimereste si o calificare cu atat mai bine. Plus, ca pentru fiecare fotbalist aflat cu nationala, inclusiv cantonamentele la nationala, clubul incaseaza 10.000 de euro, pe zi si jucator. Calculati, sa vedeti cine va lua banii si mai ales cati ? Ai 6 jucatori pe care Piturca ii tine la nationala 10 zile, incasezi 600.000 de euro. Credeti ca e cazul sa facem un poker ? ca avem de unde !
Credeti ca mai are importanta ca am pierdut cu Polonia si vom pierde si cu Ungaria sau Olanda ? Toata presa in loc sa-i desfiinteze ne povesteste precum „Fratii Grim” despre sanse de calificare. Ei si-au facut jocul. Mai nou se intreba de ce nu sunt sustinuti de fani. De unde fani, domnilor ? Ce fani are jucatorul din casino si gasca lui ? La brutarie cu Mitica si la munca cu Nasu ? Nu se poate ei nu au muncit niciodata, ei au fost cu „protocolul”.

fanulumocanu (20 comentarii)  •  4 februarie 2013, 15:07

Nu m-am obosit sa citesc textul. Vazand intrebarea si cunoscand simpatia deosebita pentru Piturca, as intreaba eu: ce voiai sa vezi? Pe Mititelul presedinte FRF si Craiova Maxima in teren?

spinoza (2 comentarii)  •  4 februarie 2013, 15:28

Revin cu o observatie. (Si pentru domnul Daniel). Apropo, urasc titlurile puse inaintea numelui. Parca-s detaliile scrise usile de bloc sau crucile din cimitir! Cristi are dreptate cand a spus ca tinerii aceia imbracati in galben, erau de fapt aproape nationala de maine a Romaniei.Cumva, ai nostri, trebuiau sa joace in echipament roz si sa aiba spectatori cateva sute de gay?! Puratau, dupa cate am vazut eu, „hainele” echipei nationale si suporterii strigau „Rooooomania” si purtau tricolorul cu ei! Sa nu ne ascudem dupa „meci de pregatire”, „trebuia sa observe potentialul unor jucatori”, „sa vada cum stau lucrurile”…etc. Pai de bagatori de seama avem noi nevoie acum? „Sa nu dramatizam si sa nu condamnam?” .Pai, da! Oricum antrenorul echipei nationale are FIXAT un „death line” beton. Nu trebuie sa se omoare! Si totusi. Cam cat timp ii trebuie Pitzurcului sa vada cu ce jucatori continua campaniile de calificari? Pai nu i-a vazut „la lucru” pe Grigore, Luchin, Maxim, Matel, Lung, Grozav, Alexe, Stanciu etc? Ce nevoie era de meciul asta, daca tot ne pregatim intens sa-i zdrobim pe australieni? Putea nea Pitzi, sau mister Pitzi, sau ing. dipl. drd Pitzi sa joace un meci, acasa, fara cheltuieli mari, cu echipa de liga II-a Damila Maciuca. Aveau si mai multi suporteri, precum si toate sansele sa invinga si ei pe cineva. Sper sa nu am gura aurita, dar am senzatia ca „o furam” de la canguri! Sa aveti o saptamna buna!

calinescu_ (15 comentarii)  •  4 februarie 2013, 16:03

ECHIPA NATIONALA NU MAI ESTE CAM DE MULT A ROMANILOR ….!!!!
A FOST TRANSFORMATA IN TARABA DE PITZURCA SI FAMILIA BECALI …..!!!!
DE CE NU AU LOC IN NATIONALA ROMANIEI MARIUS NICULAIE , GABY MURESAN SAU DE CE NU CADU ???????
SI CA SA FIE INCOMPETENTZA LINIARA ,ESTE MENTINUT LA TINERET LOSERUL SANDOI …..!!!!
TZARANUL DIN ORODEL , ANALFABET SI CARTOFOR APLICA SI LA NATIONALA SINGURA TACTICA PE CARE O STIE SI ANUME CACEALMAUA , TRATAND CU DISPRET PE ROMANI ,INCLUSIV PE ZIARISTI ….!!!!
NU CONTEAZA CA CHIRICHES SI GAMAN GAFEAZA LA FIECARE MECI ……..!!!!!
PENTRU EI CONTEAZA DOAR SUTA DE MII DE EUROI …..!!!!

adi_stelistul (417 comentarii)  •  4 februarie 2013, 16:18

„Ei ne vor arăta faţa prezentului contra unui adversar mai degrabă exotic, ales în disperare de cauză, după ce Islanda ne-a dat cancel, ca să nu zic delete”.
— Mi se pare o fraza ciudata. Australia e peste Islanda. Asa cum ati spus-o pare ca am ales disperati orice adversar dupa ce marea putere Islanda ne-a refuzat. Jucam cu un adversar mult mai tare.

vicente (1 comentarii)  •  4 februarie 2013, 16:42

Piti are doar o parte din vina.Vina o are federatia si ministerul tineretului si sportului din ultimii 20 ani
.Stau in spania de peste 10 ani si in orice coltisor de cartier ai un mic club de fotbal juvenil.La noi parintii nu si mai duc copii la fotbal ptr ca nu sunt atrasi de antrenorii spagari si betivani.Nu vom avea foarte curand fotbal pana nu se schimba totul de jos de la copii dar asta trebuie sa o faca federatia si scoala.

Demolarii (38 comentarii)  •  4 februarie 2013, 17:49

Raspuns pentru autor: I-am pregatit editorialul lui Geambasu…………..
Daca stii un pic de poker, cam cat genunghiul broastei, stii si ca nu joci doar pentru mana prezenta, ci pentru momentul loviturii de gratie….

Daniel (2 comentarii)  •  4 februarie 2013, 19:15

Domnule…Spinoza. Pe usa blocului nu am nici un titlu mentionat, dar dupa 28 de ani de scoala am dreptul sa-mi strig relizarile, cu atat mai mult cu cat de cei ca dumneavoastra se ascund in spatele unui nick. Mai mult, in aceeasi lume in care nici macar nu ma pot adresa dumneavoastra cu apelativul cu care am inceput; „domnule Spinoza”. Nu este nici locul si nici momentul, insa intr-o societate unde respectul nu se primeste pentru calitati ci pentru bani si non-valoare, mie ca-mi mai ramane? E normal sa urati oamenii de factura mea, cata vreme dumneavoastra probabil nu puteti mazgali un titlu inainte, pentru simplul motiv ca nu-l detineti. Nu aveti de unde sa cunoasteti care este relatia mea cu jurnalistii de calitate ai GSP si era normal sa specific cine sunt anume, pentru a nu ma confunda cu oameni care au modele de tipul Gigi Becali…Cu bine.

vasco (267 comentarii)  •  4 februarie 2013, 21:01

„Acesti tineri batrini ai Romaniei” sunt produsul societatii noastre.Educatie de la parinti cvasiinexistenta,scoala(mai ales ca fotbalisti)vai si amar,antrenori care incepind de la grupele de copii si juniori percep spaga de la parinti pentru a le prova odraslele,mai apoi daca au tenacitate si norocul de ramine sanatosi incep sa le dea tircoale tot felul de samsari si sa le suceasca mintile cu promisiuni care mai de care,anturaje dubioase(prieteni de distractii cu fete si alcool) plus lipsa unor antrnori cu adevarat educatori si formatori de caractere adevarate.De cele mai multe ori antrenorul e un fost fotbalist cam golan si betiv,oricum numai educator sau cu un minim de comportament adecvat rolului sau acolo,la echipa.Si atunci ce vreti sa iasa?Asta!Rar de tot se nimereste cite unul mai cuminte care sa aiba norocul de a ajunge sa faca treaba buna prin liga lui mitica si mai rar sa ajunga „afara”si absolut rar spre deloc in campionate adevarate,Anglia,Germania,unde pe linga talent ti se mai cere si seriozitate si caracter.Extrapolind cam asta e situatia tinerilor din Romania de azi.

nationalu (3 comentarii)  •  4 februarie 2013, 21:42

articolu nu-i prea corect: polonezii au avut jucatori mult mai experimentati si mai in varsta iar Australia nu mai e demult o echipa exotica, foarte prost informat autoru, iar daca piti nu baga apararea asta de div C, alta era soarta meciului

GENU (53 comentarii)  •  5 februarie 2013, 1:33

Nationala noastra joaca cel mai plicticos fotbal din Europa-ceva gen echipa de mijlocul clasamentului din seria a doua italiana. Cam ce-a jucat si Steaua in mandatul Piturca din anii 2000.
Candva, batranul „mujic” sovietic, Lobanovski, dupa un 4-2 al Kievului in Ghencea, a dat verdictul-„cu un asemenea joc lent, presarat cu doua trei ruperi de ritm pe meci echipele romanesti nu mai surprind pe nimeni”. Apoi, acel om certat definitiv cu esteticul, in treining si pantofi, a luat-o batraneste spre vestiar, traversand acel gazon mlastina binecunoscut. In acea seara bacoviana, marele morocanos il surprindea nu numai matricea Angelo Niculescu, ci si pe Piturca, indispensabilul nostru mediocru in materie de antrenorat.
Posesor al unui orgoliu de provincial incurabil, a fost beneficiarul tuturor cecurilor in alb si i s-a construit o faima de Mourinho autohton. De fapt , echipele lui cara apa cu ciurul de-a latul terenului la infinit, iar din cand in cand mai scot din recuzita un mic truc-alibi plus smecherie balcanica. Ca orice suficient, omul nu sa chinuit niciodata sa invate ceva de la altii care conteaza in bransa, nimeni nu l-a surprins notand ceva intr-un carnetel-cuta vesnica de pe frunte n-ar prinde bine in poza asta. El n-a ucenicit la nimeni-„eu sunt Piturca”, se autobrenduieste maestrul, cu umorul sau involuntar.
Lasand la o parte penuria reala de valori din fotbalul autohton, balastul unui antrenor fara viziune, doar favorizat in permanenta de un sistem asijderea, face din echipa noastra un panaceu pentru insomniacii cronici. Pentru ce ne-am califica la mondiale, de exemplu? Ca sa ne ducem intr-o tara atat de vitala ca Brazilia si sa ne etalam jocul nostru de octogenari? Ar fi pacat sa le stricam cheful oamenilor. Si-l inchipuie cineva sanatos la cap pe Piturca la carnavalul de la Rio? Ne-ar rade fetele.

motanul incaltat (417 comentarii)  •  5 februarie 2013, 3:27

Citi jucatori avem la marile echipe vest-europene??Pai 2: Pantelimon la City si Marica la Sckalke…Dar ei joaca cumva??? NU -nici pe departe….Pai atunci ce pretentii putem avea…A si-l uitasem pe marele antrenor,care ar sta in egaluri si esecuri chiar daca am avea jucatori la Barca sau Real…Ca are el,un stil,pe care nimeni nu-l intelege.Nici macar el.

speedy (50 comentarii)  •  5 februarie 2013, 11:43

am mai spus de sute de ori prin diverse comment-uri, nu cred ca echipa nationala de fotbal ar fi decazut in vreun fel. Pur si simplu a revenit la ceea ce a fost – cu exceptia unor scurte perioade de gratie – intotdeauna.ziceti ca nu ne vom califica la CM din Brazilia????? vai, ce surpriza! eu vin si va intreb: la cate campionate mondiale sau europene ne-am calificat inainte de generatia lui Hagi? Pentru cei mai tineri, va raspund eu: la un CM (in 1970) si la un european (in 1984; Hagi a fost in lot, dar n-o putem totusi numi „generatia lui”).
Calificarea din 1970 a fost un accident. Si echipa de atunci juca aproape la fel de urat ca cea de acum – si asta din vina antrenorului. Eu cred ca ala a fost momentul in care fotbalul romanesc s-ar fi putut naste cu adevarat. Daca Dobrin, Dumitrache, Lucescu, Dinu si altii ar fi avut sansa sa joace afara (cum o au acum chiar si fotbalisti de valoare mult mai scazuta), cred ca ar fi putut pune bazele unei scoli cladite pe o mentalitate corecta si profesionism. Acea sansa s-a pierdut, iar ei s-au plafonat in camipnatul intern, jucand meciuri „esentiale” cu CS Targoviste, ASA Tg Mures, Chimia Rm. Valcea sau Politehnica Iasi.
Revenind la ceea ce voiam sa spun: fratilor, ca si in multe alte domenii, nici in fotbal noi nu progresam, noi regresam. Si acum am ajuns acolo unde ne este locul. Pur si simplu. Nu vom mai avea curand (poate niciodata) o generatie ca cea din 90-2000 si ma tem ca nici macar ca cea din 1970. Asa ca nu va mai asteptati la performante si calificari. Suntem acolo unde am fost mereu (cu exceptia acestor momente): vesnic absenti de la turneele finale, obtinand din cand in cand cate un rezultat datator de sperante (cum a fost acum cativa ani victoria cu Spania, cea cu Olanda, acum victoria cu Turcia), sperante vesnic neconfirmate…si da, vom ajunge sa ne batem cu Luxemburg, Andorra si alte puteri de genul asta. Pt ca ei progreseaza. Incet – foarte incet, ii preocupa alte probleme iar fotbalul il joaca din placere. Noi nu progresam la nimic. Iar la fotbal – traim din amintiri si ne hranim cu sperante desarte. Asta fac ratatii, nu?

ovidiu13 (7 comentarii)  •  5 februarie 2013, 19:21

Toata lumea striga vrem reconstructie /nu l sustin deloc pe piturca/un singur joc a trebuit si ala amical si iati distrus de tot pe tinerii aia

BHFanaticosBH (13 comentarii)  •  5 februarie 2013, 21:15

eu personal cred k a fost o victorie oarecum mincinoasa a Poloniei..,pana sa primim primul gol am dominat clar meciul.,ratand cateva ocazii mari de tot,.,.cred k acest meci a fost pierdut de lipsa de experienta a jucatorilor nostri kre nu au stiut sa stranga randurile dupa primirea primului gol,primindu-l destul de repede pe al doilea si akolo s-a terminat totul,.,insa pana la primul gol am aratat k suntem peste Polonezi,.

spinoza (26 comentarii)  •  6 februarie 2013, 0:56

Hmmm! Domnule Daniel. Ati inteles ce-ati vrut si v-ati ofensat degeaba!Am spus ca urasc titlurile puse-n fatza, nu pe dumneavoastra! N-am nimic cu intelectualii, dimpotriva. Ii stimez. Si tata a fost fochist 30 de ani la o Scoala din Buzau. Pot spune ca are 30 de ani de scoala, asa cum aveti dvs 28. Si pe usa lui nu scrie fochist Surducan Ioan. Ma intelegeti. Conteaza in ziua de azi si ce mai stii sa faci nu numai cate titluri ai. Iar daca va intereseaza sunt si eu un amarat de profesor doctor inginer specialist in fizica moleculara si biomoleculara, n-am fost cabotinolog. N-are nicio importanta. Din pacate multi care scriu pe bloguri dau dovada de comportament tipic al romanului tzatza. Imediat ce nu-i convine un lucru, iti sare la gat!
Succes si sanatate dvs si cititorilor.

Alex (2 comentarii)  •  6 februarie 2013, 15:12

Cata dreptate are dl „C” prin comentariul sau. V-aduceti aminte cand era Lucescu selectioner, ce repede erau contactati „samsarii” de toate televiziunile de sport, sa ne spuna ei ce prost se face selectia. De ce? Pt. ca toate tv-urile cauta senzational, pt. ca Lucescu nu facea jocul acestor oameni care au distrus fotbalul, in mare parte, ca nu-s ei singurii vinovati. De ce nu mai zice nimeni nimic acum de selectia care se face? Chiar nu e clar ca se face pt vopsirea unor jucatori? Ce cauta Gaman, ce cauta Grigore si multi altii? Grigore ii sapa pe baietii de la Dinamo pe unde-i prinde, iar Gaman…nu mai are rost sa discutam. Sincer, ca microbist, sunt scarbit de ceea ce se intampla la televiziunile de sport, pe site-urile de sport si tot asa. Ziare de sport n-am mai cumparat de mult si nici n-o voi mai face. Promovati, oamenilor, sportul nu can can-ul. Stiu ca echipa aflata pe primu loc in Romania vinde, dar nu se poate sa mediatizati atat de mult niste zerouri, este incredibil.
Asa cum a incheiat si dl „C”, nationala nu mai e de mult a noastra, este numai pe interese! Tare as vrea sa se aplice legea si sa-i vedem pe baieti la racoare, poate asa sa se mai linisteasca si fotbalul nostru.

Alex (2 comentarii)  •  6 februarie 2013, 15:13

*primul loc

Comentează