Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Restul e zgură

S-a terminat înainte să înceapă. 6-0, 2-1, un salut scurt la fileu, cu două rachete care se ating în semn de salut. Un surogat de strângere de mână. Prea repede, prea pe nemestecate. O execuție de la care condamnata s-a […]

...

Ați mai văzut așa ceva?

Ai impresia că Emil Grădinescu și Vlad Enăchescu comentează meciul de pe altă planetă, din alt sistem solar. Îi și vezi imponderabili, impermeabili, imuabili. Vocile lor sună ciudat la microfonul Look Plus, au ceva metalic și nepământean. Backa Topola în […]

...

Când Hagi nu și-a mai pus mâinile în cap

22 februarie 2019, Sfântu Gheorghe. Minutul 48 al partidei Sepsi-Viitorul încheiată cu scorul de 0-0. La o fază banală, undeva în jumătatea de teren a gazdelor, Ianis Hagi aleargă spre minge și este întâmpinat cu talpa sus de ivorianul Ousmane […]

...

Cronica unei îmbrățișări

La București este trei și jumătate noaptea, la New York, opt și jumătate seara. Acolo unde de-abia a apus soarele doi oameni se îmbrățișează și schimbă câteva cuvinte. Au fost adversari, acum arată ca doi prieteni care și-au terminat treaba. […]

...

Margaret, stai liniștită!

Victoria Azarenka i-a răpit Serenei Williams visul de a câștiga al 24-lea titlu de Grand Slam și de a o egala pe australianca Margaret Court în clasamentul all-time. Așa sună varianta literară, corectă politic și pe gustul celor care suspină […]

...

Handbal fără România

Am fost stăpînii unui sport care de-abia îşi mai aduce aminte de noi. Şi sîntem singurii vinovaţi În Spania, a început a 23-a ediţie a Campionatului Mondial Masculin de Handbal. Altădată, o astfel de ştire crea emoţie. Aşteptare, speranţă. Interes […]

sâmbătă, 12 ianuarie 2013, 10:06

Am fost stăpînii unui sport care de-abia îşi mai aduce aminte de noi. Şi sîntem singurii vinovaţi

În Spania, a început a 23-a ediţie a Campionatului Mondial Masculin de Handbal. Altădată, o astfel de ştire crea emoţie. Aşteptare, speranţă. Interes naţional de la vlădică la opincă. Nu ar trebui să fie şi acum la fel? Nu ar fi normal ca o ţară cîştigătoare a 4 dintre cele 22 de ediţii ale Mondialelor să participe efectiv şi afectiv la o mare sărbătoare a handbalului? Ce se întîmplă cu noi, de fapt, dincolo de amănuntul fundamental că nu am reuşit nici măcar să ne calificăm printre cele 24 de ţări participante la turneul final? Despre România se mai vorbeşte doar ca despre echipa care ar putea fi întrecută la numărul de titluri de Franţa.

La sfîrşitul anului trecut am mers în Franţa pentru un interviu cu unul dintre eroii copilăriei. Cornel Penu. Vedeţi ce simplu sună? Dar nu-i aşa. Este în schimb privilegiul meseriei de ziarist să îţi dai întîlnire cu eroii copilăriei. Nu insist, pentru că ar însemna să exploatez emoţional bucuria de a vorbi cu un mare sportiv. Cu o poveste ieşită din viaţa noastră populată de grabă şi repere aproximative.

Am descoperit în Cornel Penu un om care nu a rămas prizonierul legendei paradelor sale, trambulina către titlurile din 1970 şi 1974. Am găsit acolo, în Franţa, un om care ar vrea să dăruiască şi nu are cui. Subliniez „în Franţa” pentru că între noi şi francezi handbalul a cunoscut două epoci. Am depănat amintiri cu Penu, am discutat despre prezent. Mai ales despre prezentul nostru mediocru. Prin el am înţeles de ce „ei” erau atît de buni. Tot de la el am aflat de ce nu mai sîntem ce am fost odată. Cum ne-am pierdut identitatea, orgoliul, personalitatea. Şcoala. Fiindcă generaţia lui Gruia, Penu, Birtalan, Gaţu, Licu, Stockl şi Kicsid reprezenta o şcoală. Un mod academic de a gîndi handbalul. Solid, creativ, nonconformist. Ştiinţific şi speculativ. Adaptat la calităţile sportivului român, dar universal valabil.

Francezii şi spaniolii au ştiut ce vor. Nu le-a fost ruşine să înveţe de la noi, nici nouă nu ar trebui acum să ne fie, îmi spunea Cornel Penu acum o lună. Cu mai bine de 30 de ani în urmă, anonimul pe atunci Daniel Constantini elabora în Franţa un lexic al handbalului pe baza schimbului de idei cu decanul IEFS, profesorul Teodorescu. Culmea, îmi zice Penu, Teodorescu nici nu avea măcar ca specializare handbalul. Lexicul elaborat de Constantini a dat definiţii clare, legi de neîncălcat. Pînă să ajungă să aibă jucători ca Omeyer, Luc Aballo, Jackson Richardson sau Jerome Fernandez, francezii au învăţat ca nişte elevi conştiincioşi. Apoi, au început să se dezvolte. Să inoveze, să creeze un stil.

În timp ce ei evoluau, noi am rămas încremeniţi în proiect. Handbalul pe care îl joacă băieţii pregătiţi de Eliodor Voica – sincer, dar foarte sincer, cîţi dintre noi ştiam că selecţionerul României la handbal este Eliodor Voica? – seamănă cu mişcarea reflexă a membrului amputat şi desprins de corp. Instinctual, am putea să jucăm handbal de cea mai bună calitate. În gena noastră, există încă programul. Dar trebuie să o luăm de la zero, e nevoie să învăţăm să mergem înainte de a vrea să alergăm. Sîntem capabili de această umilinţă care nu trebuie citită ca umilire? Cristian Gaţu, sîntem pregătiţi să facem asta?

Comentarii (55)Adaugă comentariu

Ciprian (13 comentarii)  •  15 ianuarie 2013, 21:57

Ramon, cat costa sa ti 40 de sportivi ? FRH primeste de la stat un milion de euro pe an !

Ramon (72 comentarii)  •  18 ianuarie 2013, 9:01

@ Ciprian: astazi exista loturi nationale de seniori, juniori, campionate mondiale, europene. Ca sa participi trebuiesc bani, nu sunt doar 40 jucatori de tinut, mai sunt si antrenori. Vezi la Oltchim ca si-a gasit sponsori, jucatoarele nationalei feminine joaca la cluburi, nu sunt tinute de FRH. Poate FRH are 1 milion de praduit, nu-i fac eu socoteala, dar acestia nu intra in buzunarele unui singur om. Vezi ca acum ii iroseste si pe reclama aia varsata la TV uri. Demult exista un Trofeu Carpati, cu 5-6 echipe, acelea le aduci tot cu bani, macar ca le platesti hotelul si papa.
Avem primarii, consilii judetene, daca ele nu vor sport, nu vom mai avea rezultate, dar inca avem 12 echipe de divizia A, probabil au si echipe de juniori. Din toata aceasta piramida divizionara trebuie sa apara jucatorii, cei valorosi se strang la una sau doua echipe (cum erau Ste+Din), sau Oltchim cu pretentii anuale de finala europeana. Dar vezi ca la niciun sport masculin, in primul rand, nu mai avem rezultate la nivel de varf. Este o delasare pe care nu o poti compensa aruncand cu bani. Apoi daca in fotbal poti strange o avere dupa 3-4 ani jucati la Steaua, handbalul nu prea iti asigura viitorul si la 30 ani nici maistru nu mai esti, ca pe vremuri. Ce faci, o iei de la 0 in alta meserie ? Nici din studenti nu mai faci echipe, cum era pe vremuri U Cluj (fotbal, anii 40-70).

Cristian Stan (1 comentarii)  •  18 ianuarie 2013, 9:28

Un articol care cerșește trafic și like-uri, cu un subiect clișeistic. Mai trebuia să faci referire la „cât de puțin se câștigă în handbal față de cât de umflați sunt fotbaliștii” și gata, reușeai chiar să ai un articol perfect despre nimic.
Cristian, dacă îți pasă atât de mult de soarta handbalului românesc, află următoarele:
– FRH este singura federație rămasă cu o conducere atât de bătrână. Gațu, deși foarte bine intenționat, este depășit de realitățile anului 2013, crede că se fac toate ca-n ’70 și nu face absolut nimic pentru a rezolva adevărata problema.
– Adevărata problemă este că nimeni nu investește în PR-ul acestui sport, ceea ce ar aduce oamenii la sală atăt ca spectatori cât și ca sportivi (bază de selecție). Când ai săli pline, vin și sponsorii, deci și banii, deci și performanța. Însă, ziarul la care lucrezi, are în medie 25 de rănduri despre handbal/zi. Și alea fie despre Oltchim fie despre vreun scandal. FRH a vândut drepturile de televizare ale CN către Digi, un post pe care 40% din populație nu îl are. Asta deși avea un parteneriat cu sport.ro care chiar promova ce se întâmplă acolo. Si nu cred ca FRH are un PR propriu-zis.
– dacă vreți să se întâmple ceva cu handbalul, nu mai plângeți de rezultatele internaționale, ci săpați frumos sâmbătă la meciul Corona Brasov – CSM Bucuresti de exemplu. De acolo se pornește reconstrucția, nu de la „galactice”, nu de la Gațu, nu de la Eliodor Voica. Rezultatele externe sunt consecința unei munci bine făcute zi de zi, in campionatele interne.
– presupunand ca te-as convinge sa mergi la meciul respectiv, ai mai avea o problema (si aici se vede ca FRH-ul lui Gatu este depasit): ar trebui sa te trezesti sâmbăta dimineață pe la ora 9, ca să ajungi la sală pe la 10h40, meciul înceând la 11. Asta după o saptamana de munca si eventual o seara in oras. Cool. O sa fie sigur sala plina….

soare (1 comentarii)  •  18 ianuarie 2013, 12:27

BUNA ZIUA, sunt un părinte a unui copil (care face handbal )selecția in echipa naționala se face pe cunoștințe ( vezi rezultate la masculin) nu spun mai multe sa nu jignesc pe nimeni de la cap la coada. Atât vreau sa amintesc ca am fost locul 4 la CE de juniori. De ce nu s-a mers cu echipa respectiva sa fie antrenata si se vedea rezultate . Dar exista un dar !!!Pile relații etc . Asta e RO si e păcat ca sunt sportivi care joaca in divizia A numai sa câștige un bănuț amarat și unele echipe din tara aduc stranieri care sunt vai de ei (a se vedea ce rezultate au) Sunt multe de spus DAR NU SE VA FACE NIMIC

xxx (3 comentarii)  •  19 ianuarie 2013, 0:06

Visati cai verzi pe pereti ! In toate vremurile trecute evocate aici exista scoala, cu ore de sport, cu profesori de sport, la care se facea sport, inclusiv teorie, erau concursuri pe clase, scoala, localitate, raion/regiune / judet/tara, gazete (inclusiv d perete, in scoli), presa care vorbea la obiect de sporturi si sportivi, era mult hulita (de prosti !) Daciada, etc, etc, s.a.m.d. ! TOATE ERAU BAZA SI IZVOARE DE SPORT SI SPORTIVI. Fara ele puteti trancani pana la viitorul sfarsit al lumii, tranca-fleaaca, sa va auziti vorbind.. Atata timp cat un prim ministru spune ca putem trai si fara bazine de inot, nu vom face nimic. Nici macar nu vom trai. Vom vietui. Atat !

Comentează