Munca patriotică şi Apocalipsa

Nu vi se pare că fotbaliştii Stelei au suferit destul pe teren pentru a mai fi şi criticaţi?

Cam la ora la care fotbaliştii Stelei se pregăteau pentru colazione, uşor plictisiţi, dar bine energizaţi şi încrezători, nişte oameni din […]

Nu vi se pare că fotbaliştii Stelei au suferit destul pe teren pentru a mai fi şi criticaţi?

Cam la ora la care fotbaliştii Stelei se pregăteau pentru colazione, uşor plictisiţi, dar bine energizaţi şi încrezători, nişte oameni din sport făceau şmotru la sala de atletism de la Complexul Lia Manoliu. Trebuie precizat aici că potrivit unei idei învechite, şi fotbaliştii ar fi tot oameni care aparţin sportului. Greşit, ei sînt fiinţe-patrimoniu. Poate că pe vremea cînd Steaua bătea pe Dortmund, acum 55 de ani, o fi fost aşa. Posibil ca pe atunci fotbaliştii aceia tunşi regulamentar să fi fost nişte sportivi ca oricare alţii. Ienei, Apolzan, Alecsandrescu şi Cacoveanu nu aveau însă charisma lui Tănase, Popa şi Bourceanu. Nici un patron care să-i mîngîie pe creştet după ce în vîrful acestuia le apăruse cîte un cucui cît casa. Nu fuseseră cuminţi şi se obrăzniciseră să se joace de-a 3-4-3 cu nemţii. Na, na la poponeţ? Aş, puţin zăhărel să nu le scadă glicemia copiilor!

Cam la ora la care fotbaliştii Stelei ieşeau pe teren în uralele a peste 50.000 de suporteri, Gabi Szabo se odihnea ca un om care dăduse toată ziua cu mătura. Luaţi ad litteram totul, şi marea campioană, şi mătura. Nu e nici o figură de stil, Gabi a rupt două mături încercînd să înlăture mizeria de la sala de atletism din cadrul Complexului Lia Manoliu. Nu singură. Împreună cu Sorin Matei, cu Nicoleta şi Costel Grasu, cu Oana Pantelimon. Alături de antrenori despre care nu vom şti niciodată în ce sistem îşi pregătesc sportivii, dacă poartă cămăşi norocoase ori ce bunătăţi gătesc ei familiei la micul dejun.

O mînă de oameni s-au gîndit că e timpul să lupte cu igrasia unei săli de sport. Cu igrasia din minţile conducătorilor unui stat blocat în pregătirea alegerilor care nu vor schimba decît chipurile şacalilor. Muncă patriotică, asta sună al naibii de comunist, mai ales în memoria celor care au apucat să culeagă muşeţel şi să colecteze fier vechi! Atît doar că modelul implicării personale funcţionează impecabil în societăţile occidentale spre care tot salivăm neputincioşi. Gabi şi ceilalţi s-au înhămat la muncă fără să le-o ceară nimeni, dar cu un scop precis. Să ofere un exemplu. Să mişte lucrurile. Să bată obrazul gros al autorităţilor care tratează sportul cu o indiferenţă vecină cu prostia şi soră bună cu inconştienţa.

Dacă Tătăruşanu, Bourceanu, Tănase şi Popa ar fi fost nişte sportivi, poate că nu le-ar fi stricat ceva muncă în folosul comunităţii. Aşa, ca penitenţă. Şi oricînd, nu doar după înfrîngerea cu Stuttgart. Munca e bună şi ca antrenament, şi ca terapie de grup. Dînşii fiind fotbalişti, vor urma un program specific de recuperare, cu cine romantice la Palat şi căutat în corniţe cu lumînarea. Cei care vor răspunde pozitiv la aceşti stimuli vor trece la faza următoare, care constă într-o seară tematică la un club de fiţe sub atenta supraveghere a unei persoane din conducerea clubului. La sfîrşit de tot, titulari şi rezerve deopotrivă vor intona „Sînt fericit şi mă simt bine!”.