A fost odată ca niciodată

Oltchim este povestea de succes a sportului românesc. Dar are rost să o spunem integral?

Închipuiţi-vă că la o echipă de fotbal din România ar juca Zlatan Ibrahimovici, iar antrenor i-ar fi Guardiola. Nu Guardiola, că nu s-au înghiţit! Hai […]

Oltchim este povestea de succes a sportului românesc. Dar are rost să o spunem integral?

Închipuiţi-vă că la o echipă de fotbal din România ar juca Zlatan Ibrahimovici, iar antrenor i-ar fi Guardiola. Nu Guardiola, că nu s-au înghiţit! Hai Ancelotti. Sau Jurgen Klopp. Mai puneţi-i în teren la echipa asta minunată, produs al imaginaţiei noastre de nestăvilit, şi pe Ozil, şi pe Busquets. Asta în condiţiile în care, tu, formaţie-perlă a Estului, îi ai deja printre ai tăi pe Xavi, Fabregas şi Pedro.

Schimbăm mingea de fotbal cu una micuţă, de handbal. Visul se transformă în realitate. E drept, la o scară mai mică. Un paradis miniatural, unde trăim ca-n sînul lui Avram. Sau al lui Abramovici. Toate fanteziile nocturne sau diurne se întrupează în fiinţe cu nume proprii. Bulatovici, Pineau, Barbosa, Navarro, Leynaud. Cristina Neagu şi Oana Manea, Ada Nechita şi Ionela Stanca. Jakob Vestergaard. Doamnelor şi domnilor, acesta este Oltchimul! Oltchimul stelar, acela al fetelor care zburdă între cele două semicercuri, nu acela chimic, care încă îşi aşteaptă investitorul cu un caiet de sarcini adevărat.

Oltchim a defilat în grupa de Champions League. 6 victorii din 6 posibile în faţa lui Randers, Buxtehuder şi Hypo. Vin la rînd Zvezda Zvenigorod, din Rusia, Krim Mercator, din Slovenia,  şi FTC Budapesta, ştiţi de unde. Ce uşoară pare viaţa cînd ai valoare! Şi ce mici sînt adversarii, cît sînt ei de accesibili. Mi se va atrage atenţia că grupa principală nu este deja cîştigată. Că pînă la finală e drum lung. Ştiu, dar ar trebui să fie o chestiune de timp pînă la baia în şampanie.

De ce? Simplu, pentru că Oltchim ediţie 2012 arată mai bine decît toate Oltchimurile din anii trecuţi. La Rîmnicu Vîlcea au ajuns unele dintre cele mai bune şi mai productive jucătoare din lume. Nu au ajuns pur şi simplu, au fost transferate pe bani buni. Tot la Rîmnicu Vîlcea lucrează unul dintre cei mai moderni şi mai echilibraţi antrenori din aceeaşi lume altfel nu foarte mică a handbalului. Jakob Vestergaard şi Katarina Bulatovici sînt marile lovituri date de Oltchim într-un sezon la capătul căruia se vede numai trofeul. Echipa respiră forţă, calm, valoare. Din păcate, nu totul este ca în basme, fiindcă Leynaud s-a accidentat, iar Pineau, cealaltă bijuterie cumpărată din Hexagon, scîrţîie din toate încheieturile. Dar ce mai contează atunci cînd vezi că Paula Ungureanu şi Navarro fac minuni în poartă, iar Cristina Neagu învaţă să fie din nou Cristina Neagu?

Prea frumos să fie adevărat? Nu, perfect adevărat. Doar că tabloul conţine şi zone întunecate. Oltchim înseamnă şi glamour-ul fetelor care zboară deasupra adversarelor, şi sărăcia unor salariaţi obligaţi să aştepte intervenţia Statului. Şi siguranţa de sorginte nordică a lui Vestergaard, şi abureala propagandistică a lui Sorin Oprescu. Oltchim înseamnă bani cheltuiţi cu un scop precis. În fond, am face bine să pricepem că marile echipe nu sînt făcute cadou nici de Moş Crăciun, nici de zîna cea bună. Ideal ar fi ca povestea să ajungă doar ca poveste la urechile copiilor.