Mîna lui Duckadam, sufletul lui Helmuth

Am văzut-o înainte de a fi publicată. Am simţit o durere în piept. Mi s-a uscat gura. Este imaginea care mă urmăreşte de două zile şi îmi dă fiori. Este fotografia-şoc a braţului operat al lui Helmuth Duckadam, cu semnele […]

Am văzut-o înainte de a fi publicată. Am simţit o durere în piept. Mi s-a uscat gura. Este imaginea care mă urmăreşte de două zile şi îmi dă fiori. Este fotografia-şoc a braţului operat al lui Helmuth Duckadam, cu semnele intervenţiei chirurgicale pe el. Evidente, de o stridenţă care te pune pe gînduri. Chiar avem chirurgi de talie mondială? O tăietură adîncă şi lungă de-a lungul braţului drept. Alte două secţiuni în dreptul claviculei. Nu trebuie să ai studii de medicină ca să observi cusăturile făcute parcă în grabă, de o mînă neîndemînatică. Şi carnea care ţipă încă, roşu aprins, nevindecată.

Anevrism, cheaguri de sînge. Cuvinte înfricoşătoare, viaţă suspendată de un fir care transportă sîngele de la inimă la mînă. La mîna care apăra penaltyurile lui Alexanco şi Pedraza în finala de la Sevilla. Ori ale lui Pichi Alonso şi Marcos, nu mai ştiu. El a plonjat şi în stînga, şi în dreapta. Este braţul bărbatului care a cîştigat cel mai important trofeu al fotbalului românesc. Ceilalţi au fost şi ei acolo, au pus umărul, dar el a cîştigat, de unul singur. Iar ei ştiu asta. Inspiraţie, concentrare, probabil har divin. O seară de basm, cu el în rolul voinicului invincibil, apoi o zi de coşmar în care toate duhurile rele s-au pus de-a curmezişul. De ce trebuie să îndurăm atîtea, ce păcate ispăşim, de fapt?

Helmuth ne priveşte zîmbind. Ştie mai bine decît oricine că timpul curge în defavoarea noastră, a tuturor. Ştie, dar zîmbeşte înţelept. Nu încetează să fie un om bun printre atîţia şi atîţia ambiţioşi, carierişti şi impostori. Se bucură pentru mesajul primit de la Barcelona, care nu l-a uitat, deşi au trecut 26 de ani. Cum puteau să-l uite? Se bucură că a descoperit în Cornel Dinu un alt fel de om decît cel pe care îl ştia de la televizor. Se bucură pentru fetiţa lui, care creşte, creşte. Se bucură pentru că trăieşte, pentru că are în jur oameni care îl iubesc. Ce îţi poţi dori mai mult?